Marius Manole, noua vedetă de la Pro Tv? Din ce proiect ar putea face parte actorul
Toată lumea așteaptă, cu nerăbdare, nouă grilă de programe de la Pro TV din această toamnă, unde vom putea vedea noul sezon din „Clanul”, dar și un nou proiect de televiziune a cărui baze sunt puse în această perioadă. Se aude că una dintre vedetele care va face parte din noul proiect este chiar Marius Manole.
Este de așteptat ca în grila de toamnă a Pro Tv-ului să se regăsească și producții noi, una dintre acestea fiind un serial nou, regizat de Millo Simulov, care a colaborat pentru „Clanul”. Sursele Click! spun că actorul va face parte din acest proiect, iar Marius Manole tocmai a confirmat acest lucru pe rețelele de socializare.
Într-o filmare, actorul a mărturisit că „nu joc în serialul „Clanul” dar vă pregătesc o surpriză. Tot la Pro TV, din toamnă. Habar n-aveți”, a spus acesta.
În urmă cu câteva săptămâni, Marius Manole ne-a declarat, legat de serialele de televiziune că: „Nu m-a sunat nimeni. Ăsta de care spui, eu nu știu nimic sigur. N-am fost anunțat dacă am luat sau nu castingul. Nu știu nimic”, a declarat actorul pentru Click!.
Cum Manole este prieten cu Lia Bugnar și Anghel Damian, ne așteptăm să îl vedem într-un proiect de succes. El a mai apărut într-un serial, în urmă cu 20 de ani, la Antena 1, „Martor fără voie”, apoi a jucat în „Vlad”, la Pro TV. A mai făcut parte din proiectul „Fort Boyard”, iar apoi a avut o emisiune online, „Întrebarea mesei rotunde”, pe Voyo, în care intervieva vedetele.
În plus, actorul are niște episoade pe Facebook, împreună cu prietenele lui, Lia Bugnar și Medeea Marinescu, cu care apare și în piese de teatru. Vom reveni, când vom avea detalii despre acest proiect interesant, în care va juca îndrăgitul actor Marius Manole, cunoscut din producții tv, seriale si emisiuni de televiziune.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!