Mărturia fostului logodnic al Ioanei Popescu. Ion Lőrinczi a făcut dezvăluiri despre ultima perioadă din viața jurnalistei

1 octombrie 2025 10:15   Vedete românești

Ioana Popescu s-a stins fulgerător la doar 45 de ani, iar circumstanțele morții sale continuă să ridice întrebări. Deși avea probleme de sănătate, jurnalista era activă online și plină de energie, iar vestea morții sale a șocat pe toată lumea. Printre cei afectați s-a numărat și fostul ei logodnic, Ion Lőrinczi, care a rămas în relații bune cu ea și după despărțire. El a vorbit despre ultimele luni din viața Ioanei, despre dorințele ei și despre legătura cu iubitul său de atunci, Mihai. În plus, a clarificat situația moștenirii vilei de 1 milion de euro pe care o împărțea cu mătușa sa.

Cu puțin timp înainte să moară, Ioana Popescu își găsise liniștea alături de Mihai Lungu. Înainte de el, bruneta fusese logodită cu Ion Lőrinczi, un fotbalist american de origine maghiară, cu care se logodise de Dragobete în 2022. Planurile de nuntă au fost, însă, date peste cap de moartea mamei sale în 2023. Cei doi s-au despărțit după doi ani, dar au rămas apropiați. Ion a fost alături de ea în ultimele luni și a povestit care erau dorințele jurnalistei și ce discuții a avut cu Mihai.

Ion Lőrinczi a subliniat contradicțiile legate de moartea Ioanei Popescu. El a povestit ultima lor conversație și cum s-au văzut, deși ea era într-o relație cu Mihai:

Ce a spus Ion Lőrinczi despre ultimele luni ale Ioanei Popescu

Trebuia să ne căsătorim în 2022 și nu am mai făcut-o, în 2023 a murit mama ei și am anulat de tot nunta, dar am rămas mereu în relații bune. Suntem de un an despărțiți, dar ne înțelegeam bine, îmi scria mereu. Pe 15 septembrie deja îmi scria pe Whatsapp să mă rog pentru ea că nu se simte bine”, a spus el, pentru cancan.ro.

În plus, a adăugat că pe 16 septembrie a vorbit la telefon cu Mihai, fără să știe inițial că era iubitul Ioanei:

M-a sunat ultima dată pe 16 septembrie și mi-a mulțumit că și-a mai revenit. Atunci mi l-a dat pe Mihai la telefon, dar nu mi-a spus că este iubitul ei. Mi-a spus să îl sfătuiesc cu ceva legat de dantură, să îi spun unde am rezolvat eu problemele. Nu mi-a zis că este iubit, prieten, nimic. Acela a fost singurul meu contact cu el. Eu mi-am dat seama că este el după nume și după ce a apărut în presă”, a continuat el.

Ion Lőrinczi a povestit și despre legătura cu fosta sa iubită, în contextul motanului lor:

Ea mi-a trimis un mesaj vocal pe 31 august. Pe 1 septembrie am vorbit, mi-a spus că mă așteaptă la masă, să luăm cina împreună. Pe 8 septembrie m-a sunat și mi-a spus să mergem să îl luăm pe Tom, între timp nu a putut doamna de acolo să ne primească. Și acum eu mă întreb, dacă era acel băiat cu ea de ce nu s-a dus cu el și m-a luat pe mine?”.

„Nici măcar nu a trecut să îi revendice trupul”

Un episod dificil pentru jurnalistă a fost moartea mamei sale, care a lăsat-o singură, deși nu îi lipsea nimic material. Moștenise o vilă evaluată la 1 milion de euro și un apartament în zona Brâncoveanu, pe care le împărțea cu mătușa sa. Ion a explicat și dorința Ioanei de a vinde casa și de a se muta:

Mă intrigă cum de această mătușă a ei, despre care știu, dar nu erau în relații foarte bune, nici măcar nu a trecut să îi revendice trupul. Între ele nu era niciun fel de legătură, voia Ioana să vândă casa, mătușa ei nu dorea, iar lucrurile s-au rupt și mai mult. Noi ne-am despărțit în urmă cu un an, iar după ce ne-am despărțit nu mi-a mai spus multe despre casă, deși eram în relații bune, dar în ultimul timp spunea că are nevoie de bani. A încercat inclusiv să vândă apartamentul din Brâncoveanu, avea și vizionări, dar nu a bătut palma cu nimeni. De când s-a făcut succesiunea, din primăvară de anul trecut, tot încerca să-l vândă.

Ea găsise o căsuță la Roman, o găsise la un preț mic, 26 de mii de euro. Voia să vândă apartamentul din Brâncoveanu și să se mute acolo cu totul”, a mai spus Ion Lőrinczi.

Fostul logodnic, mesaj pe Facebook

În urmă cu câteva zile, fostul logodnic al jurnalistei a ținut să transmită câteva cuvinte și prin intermediul rețelelor de socializare, precizând că a decis ca în fiecare zi să publice câte un filmuleț cu fosta sa parteneră de viață:

Sunt obosit, am dormit foarte puțin în ultimele nopți. Am promis că mă voi duce la emisiunea Marei Bănică. Nu mai pot, nu mă simt bine.  În plus, totul este foarte ciudat. Am sunat eu, dar si mai mulți prieteni ai Ioanei la spitalul Sf. Ioan și am primit răspunsul că nu este acolo. Până de curând, două entități diferite declarau că o îmormântează pe Ioana. Acum constat că, de fapt, sunt împreună și vor înmormânta ceva pentru care nu prezintă niciun document. Cu foarte puțin timp în urmă, Ioana îmi spunea că este singură și suspina după un celebru fost jucător de fotbal și actual antrenor.

Apare un nou iubit despre care nimeni nu știe nimic și despre care Ioana nu a vorbit nimănui. El susține ca a «semnat actele pentru ridicarea ei» și cere ajutor pentru înmormântare. Ciudat cum Ioana a reapărut după 2 zile. Ciudat este că acesta nu arată niciun document «semnat».

Nu știu care este adevărul, dar eu vreau să stau retras în toată povestea aceasta. Sunt prea obosit și bulversat.

Voi participa la înmormântarea ei, chiar dacă eu nu cred că este moartă. Am decis să postez în fiecare zi câte un clip în memoria ei. Încep cu edificarea căsătoriei noastre, făcută la Cristi Brancu, în direct”, a scris Ion Lőrinczi, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe