Un fotbalist de națională îi ia apărarea lui Lucescu. Ce spune despre selecționer
Unul dinte fotbaliștii de la echipa națională, Alexandru Chipciu (36 de ani), a reacționat în urma criticilor aduse selecționerului Mircea Lucescu (80 de ani). Fotbalistul lui Universitatea Cluj a profitat de momentul declarațiilor de după meciul cu Rapid, 0-0, din Superliga României, să puncteze unele aspecte, despre prima reprezentativă.

„A fost și e dureros că am pierdut cu Canada de o manieră categorică și în Cipru nu am reușit să câștigăm. A fost durere mare și în vestiar pentru toată lumea. Și drumul... Ăsta e fotbalul, la națională e o presiune foarte mare. Pare rușinos că ai făcut egal cu Cipru, dar dacă te uiți la meci, vezi totuși că Cipru joacă fotbal. Orice meci e greu, chiar dacă pare rău pentru noi, asta e realitatea. Au fost și unele reacții exagerate, am văzut niște prostii că a întârziat domnul Lucescu la antrenament și că jucătorii stau la cafele.
Doamne ferește, suntem în 2025, stai la cafea, dimineața nu trebuie să stai la cafea? Ar fi culmea, unde să bem cafeaua, să mergem în oraș? Dacă ajungem să ne legăm de lucrurile astea, e prea mult. Și, totuși, e cel mai mare antrenor din istoria României.
Acum un an, jucătorii ăștia au făcut cea mai mare performanță la EURO2024. Când au început, cu Edi, erau criticați, după aia au arătat. Și noi în Cipru aveam șanse. Clar rămâne barajul, dar dacă mai avem șanse la locul doi, trebuie să mergem pentru ele, pentru că ai un alt traseu dacă termini preliminariile pe locul doi.
Trebuie să mergem până la capăt. Accept critica, pentru că e normală și te face să crești, să vezi unde ai greșit, dar trebuie să vedem și realitatea că putem face rezultate și în continuare și trebuie să fim alături și de antrenor, și de jucători. Unele reacții mi s-au părut exagerate, dar trebuie să acceptăm și critica și să câștigăm următoarele meciuri”, a declarat Chipciu.
Următoarea confruntare din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 va fi, luna viitoare, pe Arena Națională, când România va primi vizita Austriei, pe 12 octombrie.
Programul și rezultatele „tricolorilor”, în preliminariile pentru CM2026
21 martie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Bosnia şi Herţegovina: 0-1
24 martie, preliminarii CM 2026, San Marino-ROMÂNIA: 1-5
7 iunie, preliminarii CM 2026, Austria-ROMÂNIA: 2-1
10 iunie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Cipru: 2-0
5 septembrie, amical: ROMÂNIA-Canada: 0-3
9 septembrie, preliminarii CM 2026: Cipru-ROMÂNIA: 2-2
9 octombrie, amical: ROMÂNIA-Moldova
12 octombrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Austria
15 noiembrie, preliminarii CM 2026, Bosnia şi Herţegovina-ROMÂNIA
18 noiembrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-San Marino
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!




































