Lucescu, reacție după zvonurile demisiei. Ce a declarat selecționerul la FRF

Ultima actualizare:

Eșecul din meciul amical împotriva Canadei și ratarea victoriei în duelul cu Cipru în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 au dat naștere unor zvonuri despre o eventuală plecare a selecționerului României, Mircea Lucescu (80 de ani). Tehnicianul s-a prezentat, joi, la Federația Română de Fotbal, unde a participat la o ședință care a durat câteva ore. 

Mircea Lucescu are drept obiectiv calificarea la Campionatul Mondial (FOTO: Sportpictures)
Mircea Lucescu are drept obiectiv calificarea la Campionatul Mondial (FOTO: Sportpictures)

„Vă pierdeţi timpul, staţi degeaba aici, nu se întâmplă nimic. Punem lucrurile la punct, e ceva normal”, a fost reacția lui Lucescu, potrivit PrimaSport, în legătură cu o eventuală conexiune între venirea sa la FRF și o plecare de la „cârma” primei reprezentative.  
Anterior, întrebat despre o posibilă demisie, Lucescu nu a dat curs „provocării”, însă a anunțat public că, dacă un antrenor precum Gheorghe Hagi (60 de ani) și-ar dori să vină la echipa națională, el va renunța de îndată la funcția pe care o are. 
Prin lipsa unei victorii cu Cipru, România și-a minimizat șansele de calificare la CM 2026, punându-și speranțele în meciul de baraj. Deocamdată, grupa este condusă de Bosnia și Herțegovina și Austria, fiecare cu 12 puncte, selecționata lui Lucescu ocupând al treilea loc cu șapte puncte, în vreme ce Cipru e pe patru cu patru puncte și San Marino rămâne ultima clasată, fără vreun punct acumulat. Următoarea confruntare din faza aceasta a competiției va fi, luna viitoare, pe Arena Națională, când România va primi vizita Austriei, pe 12 octombrie.   

Programul și rezultatele „tricolorilor”, în preliminariile pentru CM2026

21 martie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Bosnia şi Herţegovina: 0-1
24 martie, preliminarii CM 2026, San Marino-ROMÂNIA: 1-5
7 iunie, preliminarii CM 2026, Austria-ROMÂNIA: 2-1
10 iunie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Cipru: 2-0
5 septembrie, amical: ROMÂNIA-Canada: 0-3
9 septembrie, preliminarii CM 2026: Cipru-ROMÂNIA: 2-2
9 octombrie, amical: ROMÂNIA-Moldova
12 octombrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Austria
15 noiembrie, preliminarii CM 2026, Bosnia şi Herţegovina-ROMÂNIA
18 noiembrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-San Marino

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ionut Radu (EPA) jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Elvetia Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania senegal jpg
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net