Adio calificare din preliminarii? România, remiză în Cipru. Barajul, ultima speranță
România și-a luat „adio” de la șansele unei calificări din preliminarii la Campionatul Mondial din 2026, după ce selecționata lui Mircea Lucescu (80 de ani) a încheiat la egalitate partida din Cipru, scor 2-2, fără a-și confirma statutul de favorită. Mai departe, meciul de baraj devine ultima speranță a „tricolorilor” pentru a ajunge în competiția găzduită de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii.

„Tricolorii” au început în forță duelul de fotbal din Nicosia, Denis Drăguș (26 de ani) deschizând scorul, încă din minutul 2, animând speranțele unei calificări la CM 2026. 16 minute mai târziu, același Drăguș reușea „dubla”, România părând că renaște, după ce, în urmă cu doar câteva zile, trăia dezamăgirea unei înfrângeri categorice, 0-3, în amicalul împotriva Canadei.
Entuziasmul a început, însă, să se domolească, în minutul 21, când Cipru a redus din diferență, prin Loizos Loizou (22 de ani), ca în repriza secundă, gazdele chiar să egaleze, prin Charalampos Charalampous (23 de ani). Rezultatul de egalitate reduce la minimum posibilitatea unei prezențe la CM2026 din preliminarii.
Tot marți, Austria a învins Bosnia și Herțegovina cu 2-1, cele două fiind, în ordine inversă, pe primele poziții în grupă, cu câte 12 puncte. Selecționata lui Lucescu ocupă al treilea loc cu șapte puncte, în vreme ce Cipru e pe patru cu patru puncte și San Marino rămâne ultima clasată, fără vreun punct acumulat.
Următoarea confruntare din faza aceasta a competiției va fi, luna viitoare, pe Arena Națională, când România va primi vizita Austriei, pe 12 octombrie.
Programul și rezultatele „tricolorilor”, în preliminariile pentru CM2026
21 martie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Bosnia şi Herţegovina: 0-1
24 martie, preliminarii CM 2026, San Marino-ROMÂNIA: 1-5
7 iunie, preliminarii CM 2026, Austria-ROMÂNIA: 2-1
10 iunie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Cipru: 2-0
5 septembrie, amical: ROMÂNIA-Canada: 0-3
9 septembrie, preliminarii CM 2026: Cipru-ROMÂNIA: 2-2
9 octombrie, amical: ROMÂNIA-Moldova
12 octombrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Austria
15 noiembrie, preliminarii CM 2026, Bosnia şi Herţegovina-ROMÂNIA
18 noiembrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-San Marino
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
































