Poză rară cu Mircea Badea, publicată de Carmen Brumă: la bustul gol, plin de mușchi și cu țigara în colțul gurii

12 martie 2022 18:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Carmen Brumă are simțul umorului, iar postările ei din social media sunt fie educative, legate de nutriție și sport, fie amuzante. Din cea de-a doua categorie face parte și acest InstaStory cu Mircea Badea în tinerețe, într-o ipostază demnă de serialul "Baywatch". Carmen a publicat poza fiind mândră, evident, de partenerul ei de viață.

Mircea Badea (48 de ani) și Carmen Brumă (44 de ani) au în comun, printre altele, pasiunea pentru sport și ambiția de a arăta bine. Ne amintim, din emisiunile "În gura presei", cât de mult își lăuda Mircea Badea iubita, pe care a poreclit-o "topmodela", lesne de înțeles de ce.

La rândul ei, Carmen Brumă este și ea mândră și îndrăgostită de cel cu care formează un cuplu încă din anul 1999. Ea l-a poreclit pe Mircea Badea "Megastarul" și, uite așa, și-au găsit reciproc câte un brand care rezistă. Din categoria poze inedite cu "Megastarul", Carmen Brumă ne-a prezentat zilele trecute o imagine scoasă de la naftalină, căci Mircea Badea nu are mai mult de 35 de ani în poza respectivă.

Prezentatorul de la Antena 3 apare în pantaloni scurți, cu mușchii abdominali la vedere, dar și cu o țigară în colțul gurii, ipostază în care nu prea l-am văzut. Ceea ce trebuie remarcat însă este că și acum, la 48 de ani, Mircea Badea are aceeași siluetă atletică, după cum ne-a arătat chiar el, în diverse imagini de la plajă.

Mircea a atras însă atenția că, spre deosebire de Carmen Brumă, el nu mănâncă sănătos și nu respectă nici o regulă de nutriție

Mircea Badea: "Nu trăiesc sănătos, nu mănânc sănătos și nu mă duc la sala de forță"

Despre mine se scriu niște inexactități totale. Mircea Badea are un stil de viață sănătos... Să mor eu, exact asta este, să mor eu dacă am un stil de viață sănătos. Mânca-ţi-aş, nu am un stil de viață sănătos. Un tip care se duce la sala de forță. Nu mă duc la sala de forță! Care mănâncă sănătos... Nu mănânc sănătos. Nimic din toate astea nu sunt adevărate. Ei mă confundă pe mine, mă confundă în sensul stilului de viață. Îmi confundă mie stilul de viață cu cel al lui Carmen", declara Mircea Badea în emisiunea „Punctul de întâlnire”, de la Antena 3.

Partenerul lui Carmen Brumă a continuat: „Stilul meu de viață este perfect nesănătos. Este unul dintre cele mai nesănătoase stiluri de viață de pe planetă. Deci, eu mă culc niciodată mai devreme de patru dimineața, uneori dorm cinci ore, uneori dorm șapte ore, uneori nu dorm deloc, însemnând deloc. Eu fac cele mai nesănătoase lucruri cu putință. Eu mănânc tablă zincată, la propriu. Mănânc în benzinării, deci din alea, știi, desfac celofanul și mănânc tabla zincată dinăuntru. Nu trăiesc sănătos, nu mănânc sănătos și nu mă duc la sala de forță”, a adăugat realizatorul de la Antena 3.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe