Motivul incredibil pentru care Marina Almășan a decis să încheie relația cu Georgică Cornu: „Este un blestem...”

3 august 2024 8:26   Vedete românești

După săptămâni întregi de scandal mediatic, Marina Almășan dezvăluie în sfârșit motivele despărțirii de afaceristul Georgică Cornu. Se pare că ruptura dintre ei a fost rezultatul mai multor factori. În realitate, cei doi nu au avut o relație de cuplu așa cum mulți sar fi așteptat. Iată declarațiile incredibile ale vedetei.

Motivul incredibil pentru care Marina Almășan a decis să încheie relația cu Georgică Cornu

În luna iunie, Marina Almășan a anunțat că s-a despărțit de omul de afaceri Georgică Cornu, după o relație de 12 ani. Conflictul dintre cei doi a escaladat în presă și a ajuns acum în atenția avocaților. Marina Almășan, în vârstă de 58 de ani, a hotărât să ia măsuri drastice împotriva lui Georgică Cornu, care nu ar fi acceptat despărțirea. Omul de afaceri timișorean a continuat să o contacteze insistent, prin apeluri și mesaje, și chiar să-i supravegheze locuința. În urma unei vizite neanunțate, în care Cornu i-a lăsat flori pe prag în absența ei, vedeta TVR și-a schimbat yala apartamentului. Simțindu-se presată și amenințată, Marina Almășan l-a angajat pe avocatul Adrian Cuculis pentru a obține un ordin de restricție împotriva lui Georgică Cornu.

Pe data de 31 iulie, prezentatoarea TVR a câștiga în fața instanței și timp de patru luni, judecătorii i-au interzis fostului iubit, Georgică Cornu, să se mai apropie la o distanță minimă de 200 de metri de ea. Omul de afaceri timișorean este obligat să poarte, pe perioada ordinului de restricție, o brățară electronică de supraveghere. 

„Momentele de cumpănă din viața mea m-au găsit mai tot timpul singură..”

Recent însă, prezentatoarea a dezvăluit motivul despărțirii de fostul iubit, într-un interviu pentru viva.ro. Vedeta a mărturisit că s-a simțit singură în multe momente de cumpănă și că asta a dus la despărțire, totul în contextul în care ei nu au avut neapărat o relație clasică, ci la distanță.

O relație la distanță este un blestem. Numai cine n-a trecut prin ea nu înțelege. Citesc în presă despre noi: „S-au despărțit după 12 ani. Da, însă din cei 12, cred că nici măcar unul întreg nu rezultă, punând cap la cap scurtele noastre întâlniri și câte o vacanță-două pe an, pe-aici, „prin jurul casei, prin Europa. În rest, ne-am făcut fiecare datoria: am ținut unul la altul, ne-am susținut reciproc, ne-am crescut copiii, ne-am văzut de profesiile noastre, atât de diferite.

Din nefericire, momentele de cumpănă din viața mea m-au găsit mai tot timpul singură, și asta a alimentat ruptura. Iar aceasta din urmă nu a venit deodată, au fost nenumărate tentative de separare, în toți acești ani. Însă pentru că nici eu, nici Georgică nu suntem, în esență, niste lași, să părăsim corabia atunci când se scufundă, am ales mereu să ne agățăm de ea, încercând s-o ținem la suprafață. Din păcate, corabia, de data aceasta, nu a mai găsit resurse pentru a rămâne deasupra apei.”, a spus Marina Almășan pentru sursa citată.

Mai multe