Natalia Mateuț debutează în actorie cu un rol în comedia „Transilvanian Ninja": „Suntem 3 fete care facem parte din gașca lui Puya"
Natalia Mateuț (34 de ani) și-a dorit dintotdeauna să devină actriță și iată că acum are ocazia să își demonstreze talentul într-o comedie de zile mari, „Transilvanian Ninja", în regia lui Alin Panc și Văru Săndel.
Filmul a adunat o distribuție de excepție și urmează să se lanseze din 6 decembrie în cinematografe. Ozana Barabancea, Cornel Palade, Paula Chirilă, Diana Matei, Puya, Alin Panc, Văru Săndel, Diana Sar, Cezara Munteanu sunt doar câteva din numele care joacă în cea mai așteptată comedie românească.
Vedeta Antena Stars, Natalia Mateuț, ne-a povestit pentru Click! despre rolul ei din „Transilvanian Ninja" și cât de bine s-a simțit pe platourile de filmare.
"E vorba despre o comedie românească, „Transilvanian Ninja", în producția și regia lui Alin Panc și Văru Săndel, ei doi sunt "creierul" acestui proiect. E o comedie care adună foarte multe nume din showbiz, atât actori, cât și artiști, moderatori de televiziune, aici mă includ și pe mine.
Se merge pe o gașcă foarte frumoasă, Ozana Barabancea, Cornel Palade, Paula Chirilă, Diana Matei, eu, Alin Panc, Văru Săndel, Diana Sar, Cezara Munteanu, Puya, așa, câteva din numele care îmi vin acum în minte. Eu, Diana Sar și Cezara Munteanu suntem 3 fete care facem parte din gașca lui Puya", ne-a povestit, pentru început", Natalia Mateuț.
„Puya e șeful nostru"
Prezentatoare de la Antena Stars era atrasă de foarte mult timp de zona actoriei și și-ar fi dorit să urmeze UNATC-ul, însă norocul i-a surâs acum și a primit un rol într-una din comediile românești regizată de Alin Panc și Văru Săndel, pentru că niciodată nu e prea târziu să ai încredere în dorințele tale.
„E o comedie foarte drăguță, ne-am înțeles super bine la filmări. Și Dragoș, Puya, e prima oară într-un proiect de genul ăsta, și s-a descurcat genial, el e personaj, a avut foarte multe replici. El e șeful nostru, cum ar veni. Am un rol micuț, mă numesc Ollie în film, dar apar destul de mult, am avut 4 zile pline de filmare, undeva la Gura Râului, lângă Sibiu.
A fost o experiență super frumoasă și îmi doresc din ce în ce mai mult să plusez pe treaba asta cu actoria, care merge mână în mână cu televiziunea. Eu am vrut de mult să mă pregătesc pentru UNATC, dar m-am dat pe Jurnalism. Uite că tot primesc oferte în zona asta! A fost o super experiență, am deschis un drum care poate duce undeva frumos! Premiera „Transilvanian Ninja" are loc pe 6 decembrie în cinematografe, s-au terminat filmările, urmează să intre în postproducție!", a mai dat din casă Natalia Mateuț, foarte încântată de faptul că a început să cocheteze cu actoria.
De pe platourile de filmare, direct la Saint-Tropez
Natalia Mateuț este o împătimită a vacanțelor la mare, așa că după ce a terminat filmările pentru „Transilvanian Ninja", vedeta a plecat nerăbdătoare într-o vacanță de 12 zile la Saint-Tropez, acolo unde își va încărca bateriile pentru sezonul de toamnă și pentru noile proiecte care urmează.
„Eu am plecat în vacanță la Saint-Tropez. Mă relaxez după o perioadă foarte aglomerată și grea, am muncit destul de mult în ultima lună și simt nevoia să mă reconectez și să mă întorc cu forțe proaspete. Stau 12 zile, apoi mai plec în altă parte puțin, nu știu încă unde, și gata vacanță", ne-a mai spus Natalia Mateuț, special pentru Click!