Nepoata dispărută a lui Mihai Trăistariu a dat primul semn de viață! Cântărețul, în culmea fericirii: „Se ducea la niște cursuri cu guru”

3 ianuarie 2024 16:20   Vedete românești

Mihai Trăistariu a pășit fericit în anul care abia a început. Nepoata artistului despre care nu se mai știa nimic încă din anul 2019 a dat un semn de viață, iar asta a fost suficient pentru familia ei pentru a se liniști. 

Fiica surorii sale a plecat la studii în străinătate, iar în anul 2019 a fost dată dispărută. Tânăra a dat primul semn de viață după mult timp, spre fericirea celor care se îngrijorează pentru ea. 

Mihai Trăistariu: „Părinții au pus-o să învețe un pic mai mult decât ceilalți copii”

Cântărețul a vorbit despre situația fiicei surorii sale. Aflată în străinătate, tânăra a început un proces de dezvoltare personală, sub supravegherea unui guru. După ce a aflat că relațiile toxice din viața ei îi influențează viața, a renunțat la prieteni foarte buni și chiar la apropiați, până la propria familie.

„Sora mea zice că bănuiala ei cea mai mare este că fata lor, care locuia în America de ceva timp, făcând acolo studiile, și se angajase acolo pe un salariu bun, știa sigur că se ducea la niște cursuri cu guru, care le explica despre relațiile toxice și că se debaraseze de oamenii care îi dăunează din jurul ei. La început, o tot anunța pe mama ei că a renunțat la prietenia cu colega de clasă, că era o relație toxică. După o lună, a renunțat la prietenii din Iași că era o relație toxică.

Ajunsese, după un an, doi, să o anunțe pe mama ei că deja vreo 15 dintre prieteni i-a eliminat pentru că erau relații toxice. Sora mea presupune că acel guru care le ținea conferințele în America o fi ajuns la concluzia că și cu părinții ar fi avut o relație toxică. Probabil de asta s-a rupt până și de ei. (...) Părinții au pus-o să învețe un pic mai mult decât ceilalți copii și ea mereu s-a plâns de asta, că și-a sacrificat copilăria învățând mai mult decât alți copii”, a mărturisit Mihai Trăistariu, pentru Antena Stars.

Mai multe