Nicoleta Luciu, probleme cu podoaba capilară. A apelat la un tratement costisitor
Nicoleta Luciu a avut probleme cu podoaba capilară, aşa că a fost nevoită să apeleze la un tratament pentru a-și întreține părul. Procedura costă 100 de euro pe vizită şi sunt necesare mai multe ședințe, dar vedeta nu are altă opţiune, dacă vrea să rezolve problema. Stresul din pandemie se pare că au avut un impact negativ pentru Nicoleta.
Nicoleta Luciu s-a stabilit de ani buni la Miercurea Ciuc, alături de soțul ei Zsolt Csergo și de copiii lor, Zsolt jr. și tripleții Kim, Kevin și Karoly. Vine foarte rar în București, din cauza distanței mari, iar atunci când vine, își vizitează mama, sora și cei mai buni prieteni, iar printre aceștia se numără și Ensar Duman. De ani buni, Nicoleta merge la clinica lui și are încredere în servicii, iar de data aceasta a făcut popas la locația de pe Nordului. Nu pentru artificii estetice, ci pentru o nevoie foarte clară.
Citeşte şi: Nicoleta Luciu, dovada că nu a divorțat! Vedeta a fost surprinsă pe o ploaie torențială
Superba vedetă, mămică a patru copii, a avut nevoie de un tratament special pentru păr care se face celor care suferă de alopecie sau persoanelor care au probleme cu căderea podoabei capilare. Se pare că stresul din pandemie, apoi agitația casnică și-au pus amprenta, iar Nicoleta a decis să prevină o situație și mai neplăcută.
Cât costă şi ce presupune tratamentul pe care îl urmează Nicoleta Luciu
Aşa că bruneta şi-a făcut tratament cu laser, cu o tehnologie specială. Acesta se face persoanelor care suferă de alopecie androgenică, alopecie areată, alopecie atipică, celor care pierd păr ca efect Covid-19 sau persoanelor care urmează să realizeze un implant de păr. Tehnologia Low Level Laser Therapy LLLT acționează asupra rădăcinilor firelor de păr, prin stimularea sistemului de nutriție, mai concret prin dilatarea vaselor sangvine ce alimentează bulbul firului de păr care primește mai multe substanțe nutritive altfel regenerarea și creșterea fiind foarte accelerate.
Citeşte şi: Ce transformare! Cum arată acum Nicoleta Luciu, la 40 de ani
Amplificarea acțiunii laserului cu dermaroller si cu substanța de tratament face ca rezultatul să fie vizibil. Iată că după numai două luni părul se regenerează. Un pachet costă între 1.000 și 1.900 de euro, iar tratamentul durează patru sau şase luni.
"Nu am mai avut așa păr lung și frumos de zece ani. Este rezistent și are luciu", a spus Nicoleta Luciu.
Nicoleta Luciu, Miss România în 1999
Deși e scumpa la vedere, Nicoleta Luciu este neschimbată. Se menține bine și își păstrează silueta de pe vremea când era pe val. Una dintre cele mai celebre asistente TV, bruneta a fost numită Miss România, în 1999. Tot pe atunci, a început o relaţie cu Dinu Maxer, însă după opt ani, cei doi s-au despărţit.
Nicoleta Luciu este una dintre vedetele autohtone care a ajuns în paginile revistei Playboy. Pe lângă cariera de model, ea a jucat şi în telenovela "Regina", alături de nume grele ale scenei româneşti, precum Florin Zamfirescu.
De aproape zece ani, Nicoleta este căsătorită cu Zsolt Csergo, cu care are patru copiii, Zsolt jr. și tripleții Kim, Kevin și Karoly.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!