#Exclusiv Click!

Noi detalii despre starea de sănătate a Ronei Hartner: „Nu este deloc ușor....”

21 august 2023 9:29   Vedete românești

Rona Hartner (50 de ani) trece acum prin momente dificile! Actrița este internată în spital de o săptămână și face chimioterapie, după ce medicii au diagnosticat-o cu cancer la plămâni și metastaze pe creier. Contactată de Click!, artista ne-a mărturisit că tratamentul pe care trebuie să îl urmeze se întinde pe durata a patru luni.

Mereu dezinvoltă și cu zâmbetul pe buze, Rona Hartner este acum greu încercată de destin! După ce în 2019, Rona a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat, reușind să se vindece, iată că boala a recidivat si vedeta se află internată în spital de o săptămână. În ultimele două luni, actrița tușea foarte des, așa că a mers la un control medical, în Franța, unde medicii de acolo nu i-au descoperit absolut nimic. A venit în România, iar un pneumolog i-a descoperit o pneumonie atipică. Din nefericire, în urma unor investigații mai ample, vedeta a fost diagnosticată cu cancer la plămâni.

„Sunt ok, sunt la spital de o săptămână, fac chimioterapie și nu este deloc ușor la o boală care, practic, era cancer de nefumător. Există boala aceasta! Acum mă vindecă medicii, de aici, din spital, unde sunt internată. Vor ca vreo patru luni să fac chimioterapie, sper să și reușesc să țin pasul. Acum stau cuminte aici în spital, îmi văd de treaba mea, mă închin, mă împărtășesc când se poate...mergem cu Dumnezeu înainte!”, a declarat Rona Hartner, pentru Click!

Problemele de sănătate, gaură în buget

Pentru că are o legătură foarte apropiată și cu fanii, Rona Hartner le-a povestit și acestora, în mediul online, la ce încercări a supus-o viața, mai ales că acum a rămas fără proiecte și fără bani:

„Totul a venit pe un fond de stres foarte mare, foarte puternic. Am și dorința asta mare să fac ceva, dar nu mai pot. Acum două săptămâni aveam 50 de ani, acum am 185. Când trebuie să fac orice mișcare, îmi ia ca unui om de 185 de ani. Eu am vrut să am o vârstă avansată, dar nu acum, nu tot anul ăsta. Voiam în timp să apară vârsta avansată. M-am trezit de pe o zi pe alta cu această vârstă. Prietenii mei au fost atât de panicați când au văzut ce mi se întâmplă… Le-am zis să se roage. Și să mă ajute să mai fac ultimul album, dar vreau să scriu și o carte. Dar cum să te concentrezi când, de fapt, ești diminuat? Sinceră să fiu, am corpul de 50 de ani și tonusul de 185 de ani, totul e diminuat", le-a transmis Rona fanilor săi.

Click! spune

Rona Hartner fost diagnosticată cu cancer la colon, în februarie 2019. Atunci, actrița a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale în vederea extirpării tumorei, în România, iar mai apoi în Franţa. Rona a urmat atunci mai multe şedinţe de chimioterapie, pentru a înlătura riscul unei posibile recidive. Ultimii patru ani au fost tumultoşi pentru vedetă și plini de încercări pentru aceasta, având în vedere că artista a înfruntat în 2019 cancerul, apoi s-a căsătorit şi a și divorţat.

Mai multe