Petrecere surpriză de ziua Ancăi Țurcașiu. Cum a fost așteptată de familie și prieteni

10 mai 2026 7:58

Anca Țurcașiu a avut parte de unul dintre cele mai emoționante cadouri cu ocazia zilei sale de naștere. Actrița care a împlinit 56 de ani pe 8 mai a fost surprinsă de o petrecere organizată în mare secret de iubitul ei, Călin, împreună cu prietenii și apropiații, care au pregătit totul până la cel mai mic detaliu.

Întoarsă recent din vacanța petrecută în Cappadocia, destinația în care și-a dorit să își sărbătorească aniversarea, vedeta nu bănuia ce o așteaptă acasă. În timp ce ea era invitată la o plimbare în parc, cei dragi au profitat de ocazie pentru a pune la punct surpriza și pentru a transforma locuința într-un adevărat decor de petrecere.

Anca Țurcașiu a avut parte de o surpriză de zile mari

În mesajul care însoțește clipul video publicat pe rețelele de socializare, actrița a povestit cât de emoționată a fost de gestul celor apropiați și cât de mult a însemnat pentru ea această surpriză organizată cu grijă și discreție.

„Nu credeam că voi putea trăi o asemenea emoție în fața unei surprize atât de mari, atât de bine ticluită, pusă la cale cu multă minuțiozitate de Călin, cu multe luni înainte. Ieri, 8 mai, am aterizat în București după doar trei ore de somn. A fost o zi de desfăcut bagaje, de făcut curățenie, de umplut frigiderul cu ceva mâncare. Ba chiar voiam să și gătesc o ciorbă, dar nu m-a lăsat Călin. El a dat cu aspiratorul... diverse treburi pe care le faci când vii din vacanță.

Apoi, la invitația lui Radu și a Andreei, am ieșit în parc să ne jucăm cu Zoe. Mă gândeam că la ora 20:00 voi fi deja în pat, la culcare, după o noapte nedormită. A doua zi urma să încep pregătirile pentru petrecerea pe care voiam s-o organizez acasă, duminică, împreună cu câțiva prieteni și familia. Nimic nu prevestea ceea ce a urmat!”, începe mesajul din online al actriței. 

„A fost o lecție imensă de iubire, o dovadă de atât de multă dragoste”

Vedeta apare înconjurată de familie și prieteni apropiați, printre care și Monica Davidescu și Aurelian Temișan, care s-au implicat în organizarea surprizei. Cei dragi au pregătit totul în secret, au umplut masa cu preparate cumpărate și pregătite special pentru eveniment și au avut grijă inclusiv de tortul aniversar, pe care au aprins lumânările înainte ca actrița să ajungă acasă și să își pună o dorință.

„Totul a fost pus la punct cu precizie de toți cei implicați în această aventură, sub coordonarea lui Călin: noi am ieșit în parc, ei au intrat în casă (vecina și prietena mea, Adriana, având chei de rezervă), au adus și au pregătit totul în acea oră cât am lipsit, iar mai departe ați văzut o mică parte din ceea ce am trăit.

A fost o lecție imensă de iubire, o dovadă de atât de multă dragoste din partea celor dragi, iar din partea mea, o emoție de neuitat și un sentiment de recunoștință maximă. Aș vrea să încapă toate acestea, plus lacrimile de fericire de la tort (pe care nu le-am mai adăugat), în cuvântul «MULȚUMESC!»”, a mai scris Anca Țurcașiu. 

Mai multe