Povestea de viață a actriței care a trăit într-o viață cât alții în zece. Și-a întâlnit soțul la un bâlci, într-un scenariu demn de „Cenuşăreasa“

Gina Patrichi a trăit zece vieți într-una singură! A fost frumoasă, elegantă, talentată, admirată și dorită de mulți bărbați. Ar fi putut avea lumea la picioare, dar destinul ei s-a încheiat brusc și mult prea devreme. Dar a avut norocul să se bucure de o iubire ca-n povești în scurta ei viață.

Eugenia Margareta Elena Patrichi, numele ei complet, s-a născut la București pe 8 martie 1936. Apropiații îi spuneau Gina, iar această poreclă i-a devenit nume de scenă atunci când a ajuns în lumina reflectoarelor. Vedeta nu a terminat niciodată liceul sau facultatea. Cu toate acestea, talentul ei a avut mai multă greutate decât orice diplomă și a devenit o actriță cunoscută și apreciată.

Gina Patrichi a renunțat la liceu și a mers la universitate fără să le spună părinților. Deși era prea tânără pentru facultate, talentul ei a câștigat inimile profesorilor care au ajutat-o în procesul de admitere și a fost adăugată pe lista studenților acceptați. Astfel, în 1952, la vârsta de 16 ani, a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A studiat timp de trei ani la clasa marii actrițe Aura Buzescu, dar a fost dată afară din motive disciplinare chiar înainte de absolvire.

Însăși Gina Patrichi își descrie experiența și cum s-a simțit după ce a realizat că merita să fie exmatriculată.

Ce joburi a avut înainte de a ajunge celebră

„Nu l-am terminat de fel: în anul trei am fost exmatriculată. Pe drept. Teatrul mi-a prilejuit prima greșeală. Și prima mare învățătură: totul se plătește, greșelile la valoarea lor, iar bucuriile, dublu. Dar totul merită.

Da, iar ea (n.r. - Aura Buzescu) a consimțit la excluderea mea. Am meritat-o, repet. Aura Buzescu - această mare doamnă a scenei românești, de o finețe a spiritului și de o rară loialitate - m-a iubit mult, mi-a iubit talentul, cum spunea ea, deși m-ar fi dorit grozav cu 4 cm mai înaltă pentru genul de actriță de dramă în care mă vedea…

Eu o adoram, dar eram într-adevăr greu suportabilă, indisciplinată, făceam tot felul de nebunii, nu veneam la cursurile care mi se păreau plictisitoare”, povestea actrița într-un interviu din 1970, realizat de Sanda Faur pentru revista Flacăra.

Înainte de a deveni o actriță în toată regula, a încercat mai multe joburi. A putut să facă ceea ce îi plăcea fără să fie legată de scenarii sau reguli. Inițial, a vândut înghețată, a lucrat la circ și, la un moment dat, a lucrat ca bibliotecară la vechiul cazinou din Mamaia.

„Am vândut înghețată în Obor, «la-ngheața, ia-nghețata», chemam eu pe toate tonurile, și-mi obligasem prietenele să vină să-mi facă vânzare și să mănânce înghețată numai de la toneta mea.

Pe urmă, o vară întreagă am fost fericită, căci devenisem vedetă de circ, unul din visele vieții mele. Sergiu Dermenyi mă băga într-o ladă și mă tăia cu ferăstrăul în două, apoi mă «hipnotiza» și eu spuneam pe dinafară pagini întregi din «Anna Karenina», exact acelea pe care le indicau, la întâmplare, spectatorii”, a mai dezvăluit actrița. 

La 21 octombrie 1956, a debutat ca actriță în rolul Marianei Pleșoianu în spectacolul „Nota zero la purtare” de Octavian Sava și Virgil Stoenescu. Spectacolul a fost regizat de Valeriu Moisescu. De atunci, a lucrat la teatru timp de opt ani și a obținut primul ei job stabil.

S-a mutat apoi la Teatrul Bulandra din Capitală. Acolo, pe 29 ianuarie 1964, a debutat în rolul Corinei în „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia lui Valeriu Moisescu. A jucat alături de foarte mulți actori ai „Generației de Aur”. Și-a făcut debutul în film în 1964. Primul său rol a fost în „Cartierul veseliei”, regia Manole Marcus, peliculă în care a jucat alături de nume mari, precum Toma Caragiu, Olga Tudorache și Ilarion Ciobanu.

După o serie de roluri mici, a interpretat memorabilul personaj al Rozei Iaoși în filmul „Pădurea spânzuraților” de Liviu Ciulei. Filmul a fost premiat la Festivalul de Film de la Cannes din 1965 și a făcut-o celebră pe Gina Patrichi în străinătate.

Și-a întâlnit alesul la un bâlci din Galați

Dintr-o tânără lipsită de experiență și educație care debuta la Teatrul din Galați, a devenit o actriță iubită și apreciată. Nu a refuzat niciun rol, fie că era vorba de un rol secundar sau principal. Pe scena celor două teatre a intrat în pielea a peste 50 de personaje, iar în cinematografie a avut peste 30 de apariții.

Gina Patrichi și-a cunoscut soțul la un bâlci improvizat din Galați, într-o seară de septembrie. Ei îi plăceau distracția și aventura, așa că s-a hotărât să urce într-o tiribombă. Când se afla la înălțime, unul dintre pantofi i-a zburat din picior și a aterizat direct lângă avocatul Victor Anagnoste.

Cuplul s-a căsătorit în 1959 și șapte ani mai târziu s-a născut fiica lor, Oana. În ciuda faptului că au trăit în perioada comunistă, cuplul nu a simțit atât de multă teamă ca alții. Deoarece Victor Anagnoste era avocat, nu au fost nevoiți să stea la cozi interminabile pentru alimente și nici nu au fost persecutați de regim. Ea nu s-a confruntat cu consecințe grave pentru că a refuzat să recite poezii patriotice.

În plus, oamenii nu puteau fi jigniți de ea pentru că putea fermeca pe oricine la prima vedere. Era foarte frumoasă, dar nu profita de asta.

Actrița a murit la numai 58 de ani pe 18 martie 1994, lâsând în urma sa numeroase roluri în filme și pe scena teatrului. Cancerul în gât a fost mai puternic decât ea. S-a stins din viață la numai o lună după ce primise Premiul UNITER pentru Excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre.