Prima reacție a lui Mircea Bravo, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp: „Am fost alături de alte trei persoane”

4 decembrie 2023 15:33   Vedete românești

Vloggerul Mircea Bravo a fost implicat într-un accident rutier în județul Bihor, după ce mașina sa a lovit un stâlp de curent.

În urma impactului, soția sa a suferit răni ușoare și a fost dusă la spital pentru îngrijiri, conform unor surse judiciare citate de News.ro.  Mircea Bravo a descris accidentul drept un "șoc puternic" într-o postare pe Instagram. 

„Astăzi am avut un accident de maşină. Am fost alături de alte trei persoane. Nimeni nu a păţit nimic, doar un şoc puternic”, a scris vloggerul. Acesta a precizat că maşina este avariată grav.

„Atât testul de alcoolemie, cât şi drug testul au ieşit negative. Mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a protejat şi a avut grijă de noi”, a mai transmis Mircea Bravo pe rețeaua de socializare menționată mai sus. 

Mircea Bravo a făcut accident luni dimineață

Știre inițială. Accidentul lui Mircea Bravo a avut loc luni dimineață, precizează Poliția Rutieră într-un comunicat.

„Pe data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 09.23, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost alertați prin intermediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, prin apelul la numărul de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, județul Bihor.

După primele investigații realizate de polițiștii rutieri din Beiuș, s-a constatat că incidentul rutier a implicat un singur autoturism, al cărui șofer, în circumstanțe ce urmează să fie stabilite în urma anchetei, pare să fi pierdut controlul asupra direcției, intrând pe sensul opus de circulație și lovind un stâlp de susținere a rețelei electrice”, a comunicat IPJ Bihor în cursul zilei de luni.

Polițiștii au specificat că în urma accidentului, o femeie pasageră în vehicul a suferit leziuni aparent minore, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conform surselor judiciare citate de sursa amintită mai sus, șoferul implicat în accident este vloggerul Mircea Bravo, iar femeia rănită este soția sa. Mircea Bravo a fost supus testelor de alcoolemie și droguri de către polițiști, rezultatele fiind negative.

Mai multe