Ramona Păuleanu, de 8 luni cu fetița acasă și cu băiețelul în spital: "Mai e puțin"

26 decembrie 2021 14:10   Vedete românești

Ramona Păuleanu, frumoasa care aduce știrile Meteo la PRO TV, are inima rupă în două de mai bine de 8 luni, de când a născut gemeni, prematur. Băiețelul ei a rămas internat în spital încă de când a venit pe lume, micuțul fiind nevoit să se lupte cu o infecție intraspitalicească. De Crăciun, Ramona a scris un mesaj emoționant pe rețelele sociale. 

Ramona Păuleanu, fata blândă de la PRO TV, care realiza și știri pe teren, dar și rubrica Meteo, a dispărut de pe micul ecran pentru cea mai frumoasă misiune din viața ei. Aceea de mamă. Ramona are însă inima ruptă în două bucăți, căci, după ce a născut prematur, în primăvară, lucrurile s-au complicat pentru băiețel, din cauza unei bacterii intraspitalicești. Sunt 8 luni de când micuțul Luca se află în spital și tot 8 de când Alexandra, surioara lui, stă acasă, la pieptul mamei.

De Crăciun, Ramona a scris un mesaj extrem de emoționant pe rețelele sociale, iar gândurile bune transmise de fani i-au dat dau putere și curaj. "Convinsă că o să fie, cu ajutorul lui Dumnezeu, ultimul Crăciun în 3. Cel puțin acasă. Altfel, suntem tot împreună. Mai e puțin", a scris Ramona, în dreptul unei imagini adorabile cu micuța Alexandra, costumată în Crăciuniță. 

Ramona Păuleanu: ”O bacterie luată din spital l-a destabilizat complet”

Ramona a povestit tot chinul prin care trece pe conturile personale de Facebook și Instagram. ”Am tot amânat momentul ăsta sperând că altfel va arăta «întoarcerea» mea la voi. Dar iată ca timpul a trecut și trece, iar ceea ce era dat ca sigur, nu e decât o dureroasă așteptare și incertitudine. Am născut doi pui, o fată și un băiat, mult mai devreme decât trebuia. Alexandra și Luca.

Probabil ca așa a fost sa fie. Universul s-a grăbit. Trebuie să fi fost universul pentru că, altfel, nici eu și nici ei nu erau pregătiți. Era într-o joi, seara, după o zi ciudată, când am fost dusă de urgență în sala de operații. În sala aia, pe masa aia, a fost pentru prima dată în viata când mi-au clănțănit dinții în gură de frica. Erau prea fragili. Amândoi, dar mai ales Luca”, a scris Ramona pe rețelele sociale. Luca luptă în continuare, de pe patul de spital, iar peste fragilitatea inițială a venit și o bacterie contractată din spital, care l-a destabilizat complet. ”Iar peste toată fragilitatea asta, o bacterie luată din spital l-a destabilizat complet, luptând și în momentul de față să se facă bine.

Sistemul ăsta l-a salvat și l-a prăpădit. Dar are o forță si o tenacitate pe care nu le credeam capabile la o mână de om. Înțeleg că așa sunt ăștia mici, mult mai puternici decât noi, dovadă că a fentat de 3 ori moartea. Dar iată că au trecut 5 luni și nu știu câte vor mai trece până îl voi vedea acasă, lângă mine, lângă sora lui.

Sper doar ca de primul lor Crăciun să îi am acasă pe amândoi, lângă mine. Nu vă pot explica ce este în sufletul meu. Știu doar că, oricât de dur ar suna, nimic nu m-a apropiat și m-a îndepărtat de Dumnezeu ca perioada asta.

Că aș da orice să-i pot lua suferința. Că ochii lui mi s-au întipărit în suflet. Că m-aș arunca deasupra lui, că m-aș transforma într-un scut uman ca să-l ascund și protejez de toate.

Că am blamat soarta, sistemul, că m-am autoblamat, că n-am putut să încetez sa mă întreb de ce eu. Mare dreptate are cel care a spus că orice, numai mamă să nu fii.

Și numai copil să nu fii, aș adauga, când în loc să îl bucuram, să îl facem să zâmbească, să îl ținem în brate și să-l iubim, el este într-un spital, și nu cunoaște altceva.

Am revenit să vă spun că în toată durerea mea, în tot răstimpul ăsta, m-am gândit la toate mamele și toți părinții care își au puii bolnavi. Să ne întărească Dumnezeu”, a mai scris Ramona.

Mai multe