Recunoști fetița din imagine? Acum e vedetă și a fost cea mai cunoscută și controversată amantă din România

23 septembrie 2024 7:18   Vedete românești

Cu greu ai putea să ghicești cine este vedeta din imagine, întrucât nu mai seamănă deloc cu cea care este astăzi. Avea 4 ani când a fost făcută fotografia, iar look-ul ei s-a transformat spectaculos acum. Este vorba despre Vica Blochina, una dintre cele mai controversate amante din showbiz.

Vica Blochina, fotografie rară din copilărie

Vica Blochina (49 de ani) se numără printre vedetele care au ținut prima pagină a tabloidelor, datorită vieții sale amoroase. A fost amanta unui bărbat celebru, cu care avea să trăiască o iubire aproape imposibilă, deoarece acesta era însurat.

Timp de 16 ani s-au iubit nebunește și au ajuns să devină părinții unui băiat pe nume Edan, care în prezent locuiește la tatăl lui. Deși nu l-a recunoscut inițial, în urma unui proces de paternitate, Victor Pițurcă, căci despre el este vorba a fost nevoit să plătească o pensie alimentară în valoare de 8.600 de euro lunar pentru fiul său.

Vica Blochina a mărturisit în repetate rânduri că regretă relația pe care a avut-o cu fostul fotbalist și a recunoscut că l-a înșelat nu o dată, ci de mai multe ori în timpul poveștii lor de iubire.

„Având în vedere faptul că știam că niciodată nu o să fiu soția lui sau că o să avem o relație, nu mă gândeam că o să țină atât de mult, eu l-am înșelat pe el foarte mult. Da, în toți anii ăștia, din răzbunare. Nu știu dacă el știa. Cred că a simțit, dar cumva a fost o chestie de răzbunare a mea cu mine.

Nu îmi place să mai vorbesc despre povestea asta pentru că mă răscolește foarte mult. Știu că această poveste mi-a deviat viața cumva. Puteam să am o viață cu totul altfel. Eu eram un alt om dacă nu îl cunoșteam pe el. Cred că ar fi fost foarte bine fără el. Cred că Dumnezeu a vrut să se nască acest copil între noi doi”, mărturisea Vica Blochina, la un moment dat.

Cu ce se ocupă Vica Blochina în prezent

Vica Blochina s-a născut în Lituania, însă trăiește în România de peste 25 de ani. Aceasta a lucrat ca balerină într-un club cunoscut din Capitală, acolo unde avea să îl și cunoască pe Victor Pițurcă.

În prezent, blondina s-a orientat către numerologie, una dintre pasiunile pe care le are de mai mult timp. Vedeta a scos 3.500 de euro din buzunar pentru un curs de specialitate, însă nu regretă, întrucât spune că această știință a ajutat-o să se dezvolte și să se descopere.

„Eu fac cursul cu rușii, în limba rusă, pentru că sunt cei mai buni (…) Îmi place mult de tot, rău de tot, îmi place să ajut lumea, să fiu motivul succesul altora. Până acum vreo zece ani, așa mă gândeam, dar acum este mai important să se realizeze alții prin mine, asta este cea mai mare satisfacție”, a mărturisit ea, recent.

Mai multe