Reghecampf, din nou tătic! Corina Caciuc e însărcinată cu al doilea copil

19 septembrie 2023 10:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Reghecampf, din nou tătic! Corina Caciuc, însărcinată cu al doilea copil! Marele anunț a fost făcut chiar astăzi, 19 septembrie, de ziua antrenorului care împlinește 48 de ani! Chiar dacă fericiții părinți nu au declarat cu subiect și predicat că urmează un al doilea copil, imaginile postate de Corina sunt grăitoare!

Reghe, din nou tătic?

Mare bucurie în familia lui Laurențiu Reghecampf! În această zi minuntă Reghe are două motive de bucurie! Celebrul antrenor, fostul soț al Aneimaria Prodan, s-ar putea să devină tătic din nou, iar anunțul a fost făcut chiar astăzi, când își celebrează ziua de naștere. Pe lângă toate urările de bine, care l-au bucurat, ceea ce i-a umplut cu adevărat sufletul a fost vestea venită din partea iubitei sale, Corina Caciuc. Frumoasa parteneră a antrenorului a ales să pună fanii pe jar printr-o postare pe Instagram de unde deducem că familia lui Reghe se va mări cu o fetiță sau un băiețel. Cine știe, poate vor face gemeni!

Corina a postat o imagine cu un tort ce are un mesaj cu totul neașteptat, care ar anunța o posibilă sarcină. Mesajul „1+1=4”, sugerează că din povestea lor de dragoste s-a născut micuțul Liam, care ar urma acum să mai aibă un frățior sau o surioară. Și acesta nu este singurul semn care ne dă de înțeles că frumoasa Corina îi va mai face un moștenitor lui Reghe. Tânăra a postat și hashtag-ul „bigbrother”, din care ne dăm seama, așadar, că familia așteaptă o nouă minune!

Reghe însă nu a oferit detalii, iar singura lui reacție a fost un comentariu prin care transmite familiei sale cât de mult o iubește.

Fanii au reacționat instant și au sărit cu o mulțime de comentarii de felicitări. „Să vă trăiască, să vă aducă numai bucurii!”, „Să înțeleg că mai vine un bebe?”, „Felicitări! Să vă bucurați mereu! E absolut minunat!.”

Unii desigur, au fost si cârcotași și au făcut aluzie la fosta soție a lui Reghe, Anamaria: „Moare Prodanca.😂 Felicitari.🔥”

Cum s-au cunoscut Reghe și Corina Caciuc

Reghe (47 de ani) și Corina (30 de ani) sunt de ceva timp împreună, iar rodul iubirii lor este micuțul Liam, în vârstă de un an. Anul trecut, antrenorul povestea în cadrul podcastului lui Cătălin Măruța cum s-a cunoscut cu cea alături de care acum are o familie împlinită.

„Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu direct. Doar am văzut-o, după care am încercat să iau legătura cu ea.

La tot ce vorbește Anamaria e greu ca cineva să mai vadă realitatea. Dar nici nu contează până la urmă cum ne-am cunoscut, important e ce simți pentru persoana respectivă.

Sunt foarte fericit, o iubesc, o să avem un băiat împreună. Lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă și mi-aș dori ca și Anamaria să aibă parte de același lucru”, spunea în urmă cu ceva vreme Reghe, completând prin faptul că între el și Anamaria nu mai funcționau de mult lucurile.

Laurențiu și Anamaria au divorțat după 15 ani de căsătorie, iar antrenorul este cel care a înaintat decizia chiar după ce aceștia și-au reînnoit jurămintele. 

Mai multe