Rică Răducanu, probleme mari de sănătate! Prin ce chinuri trece fostul portar al Rapidului
Rică Răducanu (77 de ani) a iubit sportul de mic, așa că odată cu trecerea timpului, acesta a făcut performanță în acest domeniu. Rică a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut echipa din Giulești. Însă, sportul în exces i-a afectat foarte tare genunchii încât medicii au decis să îl opereze și să îi pună tijă. Lucru refuzat cu vehemență de fostul sportiv care a ales să apeleze la tot felul de alifii și tratamente naturiste pentru a se vindeca.
„Nu mă simt deloc bine. Nu mai am cartilaje deloc la genunchi. Am vorbit cu un medic recent și o să încerc altceva. Genunchii mei sunt bătătoriți rău de la atâta sport, săracii de ei. Am luat acum și niște alifii să dau unde mă doare și sper să fie cât de cât bine. Nu cred că mai există vreo soluție de vindecare. Voiam să îmi revin pentru că îmi este dor să alerg, să fac sport, dar nu se mai poate”, a declarat Rică Răducanu pentru Click!
Soția lui Nasty, jucăușă
Pentru că Rică Răducanu a iubit mereu viața acesta nu ezită, atunci când este invitat, să meargă la petreceri. Recent, fostul mare portar al Rapidului s-a întâlnit, întâmplător cu Ilie Năstase și soția sa, la o adunare. Glumeți din fire, Ioana și simpaticul Rică nu au ezitat să își facă o poză împreună în care bruneta stătatea în brațele lui Rică.
„Am fost împreună la o petrecere și a fost și Rică acolo. Nu sunt gelos, nu am de ce. Vă rog frumos să nu mă jigniți”, a spus Ilie Năstase pentru Click!
Click! spune
Rică Răducanu a ajuns cunoscut datorită performanțelor sale profesionale pe care le-a obținut în lumea fotbalului românesc. Acesta a jucat un deceniu la echipa Rapid, vreme în care a adunat 233 de apariții și a înscris de șapte ori! De altfel, a devenit primul portar român care a reușit un gol, toate din penalti, iar la echipa națională a strâns 61 de selecții. De spus este și faptul că fostul mare sportiv al României are în stațiunea Neptun, o terasă de lux, unde în fiecare vară vin foarte mulți turiști vin în locație să se înfruptă din tot felul de delicatese culinare, preparate de gospodinele angajate de nea Rică