Sișu, adevărul despre certurile cu Puya: „Ne mai spuneam anumite lucruri. Au fost situații când...”
Dragoș „Puya” Gărdescu și Tudor Sișu sunt doi artiști români care au cunoscut succesul fulminant încă din 1996 după ce s-au lansat pe piață cu trupa „La Familia”. Cei doi artiști au reușit să cucerească inimile multor români prin atitudinea și stilul lor original de a face muzică.
Recent, Sișu a fost invitat în cadrul unui podcast unde a vorbit deschis despre relația pe care a avut-o și o are în continuare cu Puya, fostul său coleg din trupa „La Familia”.
„Ne-am certat de câteva ori rău de tot dar a doua, a treia zi ne trecea. Cel care lăsa primul de la el după o ceartă? Depinde de context. Nu era o regulă. Și certurile astea erau bune, era foarte bine că ne mai certam, atunci pentru că atunci când ne certam ne mai spuneam anumite lucruri. Au fost situații când ne mai și enervam dar au trecut”, a spus artistul în cadrul podcastului „Ameritat cu Nasrin”.
Sișu: „Succesul înseamnă liniște!”
Timp de zece ani, cei doi, Puya și Sișu, au rupt topurile muzicale, așa că datorită ambiției lor, a orelor de muncă petrecute în studio pentru înregistrările hit-urilor, succesul și faima au venit rapid pentru cei doi.
„Pentru mine succesul în viață înseamnă să fii liniștit. Adică împăcat cu ce se întâmplă. Poți să fii neliniștit, poți să fii într-o agitație continuă, dacă tu ești împăcat cu ce se întâmplă este ok. Sunt obișnuit cu chestia asta, nu mi se pare mare lucru (să fie celebru – n.r). Nu mi se mai pare ceva <wow>. Mi se pare o chestie normală să fie așa”, a mai spus Sișu în cadrul podcastului.
Click! spune
Tudor Sișu are doi copii cu două femei diferite. Aceștia locuiesc în prezent cu mamele lor, însă solistul se înțelege bine cu ei. În 2013, ultima sa soție, Cătălina, a cerut ordin de restricție pentru că Sișu fusese violent cu ea și cu copilul lor.
„La Familia” s-a format ca trupă în anul 1996, pe străzile din zona Sălăjan a cartierului Balta Albă, București, avându-i ca membri pe Dragoș „Puya” Gărdescu și Tudor Sișu.