Stephan Pelger, de la copilul adoptat la designerul vedetelor. Dramele care l-au împins la finalul tragic

9 iunie 2023 16:26   Vedete românești

Designerul Stephan Pelger, care a murit joi, la doar 43 de ani, a îmbrăcat multe vedete din România. Creaţiile sale i-au atras atenţia şi lui Carmen Iohannis, însă designerul nu s-a sfiit să o critice public atunci când a observat că îşi scurtează singură fustele. A pus mereu punctul pe „i”, aşa cum fusese învăţat de mic de tatăl său adoptiv, episcopul Bisericii Negre din Braşov.

Stephan Pelger a fost un copil-minune al modei. Talentat şi inventiv, a devenit faimos atât în ţară cât şi în străinătate. A lansat nenumărate colecţii care au fost prezentate pe podiumurile celebre de la Milano, Paris, Veneţia, Berlin. El a povestit în urmă cu mai mulţi ani că a fost atras de modă încă din copilărie. La 13 ani a avut primul său job, era decoratorul vitrinelor unui magazin de lux din Braşov, iar după câţiva ani îşi susţinea lucrarea de diplomă la Fashion Institute din Viena, scrie adevarul.ro.

După ce şi-a finalizat studiile la Viena, Stephan Pelger a mers pentru o vreme la Munchen unde a lucrat ca stilist la prestigioasa casă de moda „Sisley & Benneton”, pentru care a creat o colecţie pret-a-porter casual-şic. După trei ani în care a lucrat la Munchen, Stephan s-a întors în România unde, împreună cu nişte prietene şi-a deschis propria afacere numită „One step forward-Stephan Pelger”. 

La 13 ani a mărturisit că e homosexual

Povestea de viaţă a lui Pelger este impresionantă. El a aflat în copilărie că a fost înfiat. A fost adoptat de familia episcopului Bisericii Negre din Braşov. Iubitor al luxului, Pelger avea o garderobă impresionantă semnată de case de modă celebre în lume, dar şi bijuterii preţioase. De asemenea, petrecea în cele mai exclusiviste locuri.

Creatorul de modă nu a ascuns niciodată orientarea sa sexuală, mărturisindu-le părinţilor încă de la 13 ani. Iar, la emisiunea „În oglindă” a povestit desprea marea şi singura lui iubire: „Da, am trăit-o la 18 ani. Prima şi singura poveste de dragoste a fost una de adolescent.” 

Din păcate, aceasta nu a avut un final fericit. Soarta nu a fost de partea celor doi, creatorul de modă amintindu-şi cu tristeţe că „băiatul respectiv a murit la scurt timp după, într-un accident de maşină.” Momentul a fost unul care l-a marcat pe Stephan Pelger pentru tot restul vieţii, el spunând mai apoi că „eu de atunci nu am mai avut niciodată o relaţie”.

În timp ce iubitul creatorului de modă a avut accidentul de maşină, Pelger era deja în primul an de facultate, la Viena. Mama acestuia, singura care ştia de relaţia celor doi, l-a îngrijit până în ultima clipă. Stephan Pegler nu a ajuns la timp pentru a-l mai vedea în viaţă. „Altă relaţie eu nu am mai avut. Dacă pot să le denumesc aşa, am avut „relaţii” pasagere, de o săptămână, aventuri. Dar în adevăratul sens al cuvântului, nu am mai avut.”

Răpirea de la Cannes

Viaţa lui s-a schimbat radical după un incident nefericit petrecut în august 2018, la Cannes. Atunci, designerul român a fost la un pas de moarte. Povestea postată de Stephan pe conturile sociale pare ruptă dintr-un film cu mafioţi. A fost răpit de două femei şi dus într-o parcare, unde a fost bătut crunt, lăsat inconştient pe un deal, furându-i-se tot ce avea asupra lui. El a fost găsit de o femeie şi luat de paramedici la spital.

„Voi rămâne cu această imagine în cap şi voi fi mereu speriat! După ce m-a găsit o doamnă, au venit paramedicii şi m-am dus la spital. Am avut nevoie de câteva copci la cap. Poliţia a fost de mare ajutor, la fel şi prietenii mei, care nu au plecat de lângă mine nici o clipă. Sunt recunoscător că am supravieţuit după această tentativă de crimă.

Încă iubesc Cannes şi mă voi întoarce aici, dar asta îmi va rămâne mereu în minte. A trebuit să scriu despre asta, mă simt uşurat acum şi fericit că sunt în viaţă. Mulţumesc îngerului meu păzitor”, scria Pelger pe pagina sa de socializare în urmă cu 5 ani. De atunci, problemele sale cu depresia s-au accentuat.

«Am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani»

Cu doar câteva luni în urmă, el a vorbit despre problemele provocate de depresie şi de insomnie, ce au dus la dependenţă de medicamente şi alcool. Apariţia sa la emisiunea Xtra Night Show, moderată de către Dan Capatos, a venit chiar după ce a anunţat că urmează să se interneze din nou la dezintoxicare.

„Pastilele (pentru insomnie) sunt foarte toxice, iei una la început, apoi 2, 3, apoi 4 şi începi să nu mai ai control asupra lor”, a spus creatorul de modă despre medicamentele pe care le lua.

Vorbind despre lupta sa cu depresia, Stephan Pelger a declarat că „sufăr de depresie de la 10 ani. Prima dată am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani, la noi în România. După care la 21 de ani la Viena, după care la 34 la Munchen.” Când a venit vorba despre modul în care este abordată problema depresiei în ţara noastră, Stephan Pelger a spus că „este un subiect taboo. Nimeni nu vorbeşte de depresie, de singurătate.”

Mama, diagnosticată cu cancer

La începutul pandemie de coronavirus, mama adoptivă a designerului, aflată în Germania, a fost diagnosticată cu cancer. Acesta a suferit foarte mult pentru că nu a putut să o viziteze în această perioadă şi a reuşit să se întâlnească cu mama sa abia după un an şi patru luni.

Despre revederea cu mama sa a făcut Stephan Pelger declaraţii la postul de televiziune Antena Stars: „S-a întâmplat această minune şi datorită faptului că am reuşit să facem vaccinul şi suntem acum bine amândoi. Pentru prima dată, după un an şi 4 luni, am putut s-o ţin în braţe”. 

Designerul Stephan Pelger a fost găsit spânzurat, joi, decătre un vecin, în locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei, acolo unde avea şi atelierul. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă. În ultimul mesaj postat pe reţelele sociale, el scrisese că îi este foarte dor de tatăl său care a murit în 2019.

Mai multe