Surorile Roman s-au împăcat la spital! Catinca, declarații îngrijorătoare despre starea de sănătate a Mioarei: „La acest moment...”
Împreună la greu! Oana și Catinca Roman au îngropat securea războiului, în aceste zile, când mama lor se chinuie să supraviețuiască pe patul de spital, de la Terapie Intensivă. Avem noi informații despre starea Mioarei Roman de la fiica ei, Catinca.
Zile deosebit de grele pentru Catinca și Oana Roman. Recent, starea Mioarei Roman s-a agravat la centrul de îngrijiri paleative, unde se afla internată. Fosta soție a lui Petre Roman a fost dusă la Spitalul Floreasca și băgată de urgență în operație.
Ulterior intervenției, Mioara Roman a fost intubată la Terapie Intesivă, starea acesteia nefiind deloc una bună, după operația care a implicat anestezie generală.
În cursul zilei de miercuri, Oana Roman și-a anunțat fanii că mama lor a trecut cu bine de operație și că a fost detubată.
Catinca Roman: „Pronosticul medicilor în ceea ce o privește e rezervat”
În aceste momente critice pentru mama lor, surorile Roman au decis să îngroape securea războiului. Acuzată de Oana, în repetate rânduri, că nu a dat cu lunile pe la azil să-și viziteze mama, Catinca Roman a fost cea care a stat și a vegheat-o ore în șir la căpătâiul Mioarei după intervenția dificilă.
Contactată de Click!, Catinca Roman și-a găsit cu greu cuvintele atunci când a vorbit despre starea mamei sale.
„La acest moment este stabilă, însă pronosticul medicilor în ceea ce o privește e rezervat” , a declarat Catinca Roman, în exclusivitate pentru Click!
Mioara Roman (83 de ani) are mai multe probleme de sănătate, starea sa generală fiind vizibil deteriorată, în ultima perioadă. S-a operat de colecist, apoi i-a fost extirpat un lipom infectat și a fost diagnosticată cu Parkinson, mâna dreaptă fiind paralizată. De altfel, cu o recurență îngrijorătoare, a făcut mai multe mai multe accidente vasculare cerebrale.