Theo Rose, schimbare neașteptată de look. Cântăreața și-a luat inima în dinți și s-a lăsat pe mâinile specialiștilor: „Îmi place de leșin!” FOTO

2 octombrie 2024 15:23   Vedete românești

Theo Rose, una dintre cele mai simpatice artiste din țara noastră, a bifat o nouă schimbare de look care are legătură cu podoaba capilară a acesteia. Le-a arătat fanilor cum îi stă cu noua frizură și a lăsat-o la aprecierea lor. Despre ce este vorba, descoperiți în imaginile din articol. 

De-a lungul timpului, iubita lui Anghel Damian s-a făcut remarcată prin prisma melodiilor sale care au uns sufletele românilor, dar și prin felul său copilăresc de a fi. Cei de acasă au apreciat-o dintotdeauna pentru sinceritatea, gingășia și transparența de care a dat dovadă, astfel că și-a creat o mare comunitate de fani pe rețelele de socializare pe care îi ține la curent cu fiecare schimbare din viața sa. 

Theo Rose și-a făcut breton. Fanii au fost plăcut surprinși

Pe Instagramul ei, cântăreața a postat mai multe imagini în care arată că și-a făcut breton. A fost o schimbare de look pe care și-a dorit-o de mult timp, însă i-a lipsit curajul. 

„Am îndrăznit să cer breton după o viață de așteptare. M-am îndrăgostit de freza asta! Laura Elena (n.r. hairstilyst-ul care a tuns-o) încerca să mă pregătească pentru o perioadă de adaptare. Ce să? Nu există! Îmi place de leșin!” - a scris Theo Rose, în urma imginilor postate cu ea pe Instagram, în care își etalează noul look. 

Cum au reacționat fanii 

La rândul lor, internauții au fost de-a dreptul încântați de schimbarea făcută de cântăreața lor preferată și s-au grăbit să o complimenteze prin intermediul comentariilor. 

„Vai de mine ce frumusețe de femeie”, „Ai cam rupt cu freza asta! Top!”, „WOW... de când visam să îmi fac și nu aveam curaj... îți stă superb!”, „Ești o femeie superbă și cu breton, și fără!”, „Ești foarte frumoasă și te prinde de minune!”, „Ce schimb brutal. În bine, bineînțeles, și ce bogăție de păr! Cea mai potrivită alegere!”, „Doamne, zici că de o viață ai freza asta, atât de bine ți se potrivește, esti divină!”, „Coafat arată perfect, vrem să vedem dupa ce îl speli dacă mai arată așa perfect!” - au fost doar o parte din reacțiile fanilor care au complimentat-o pe artistă pentru alegerea făcută. 

A bifat prima intervenție estetică la 26 de ani 

Theo Rose se numără printre vedetele care se simt bine în pielea lor și nu simt nevoia de operații estetice majore. Cu toate acestea, în urmă cu câteva luni, sătulă fiind de o aluniță de pe nas, și-a luat inima în dinți și a scos-o. 

„Mai știți alunița mea, căpușa mea, de pe nas? Am scos-o. Gata, mi-am luat la revedere. Prea nu se concentra nimeni când voia să se uite în ochii mei, îi pica ochii pe alunița asta. Și era și în creștere. Era un pic nesimțită, se obrăznicise în ultima vreme. Gata!”, a povestit Theo Rose, pe pagina personală de Instagram.

Mai multe