Trupa românească în care artiștii au murit fulgerător. Accidente de mașină, cancer și morți neașteptate
De-a lungul a peste patru decenii, trupa Compact nu a fost doar una dintre cele mai iubite formații rock din România, ci și una dintre cele mai „blestemate”. Succesul pe scenă și hiturile nemuritoare au venit la pachet cu tragedii cumplite: accidente de mașină, crime șocante și boli nemiloase au marcat viața membrilor trupei, lăsând un gol imens în inimile fanilor și în istoria muzicii românești.
Trupa Compact, înființată în 1977, a fost și rămâne una dintre cele mai iubite formații rock din România. Melodii precum „Fata din vis”, „Mă voi întoarce”, „Toamnă în sufletul meu” sau „Trenul pierdut” au fost fredonate de generații întregi, însă dincolo de succes, durerea și dramele au fost o constantă în viața membrilor trupei.
Decembrie 2004: moartea lui Teo Peter
Lanțul tragediilor a început în decembrie 2004, când basistul Teo Peter a murit, la doar 50 de ani, într-un accident de mașină provocat de un angajat al Ambasadei SUA la București. Taxiul în care se afla a fost lovit de mașina condusă de pușcașul marin Christopher VanGoethem, aflat, potrivit martorilor, în stare de ebrietate. Testele oficiale arătau că nu a depășit limita legală de alcool în sânge. VanGoethem a fost achitat în SUA, iar familia a primit despăgubiri de doar 8.000 de dolari. Teo Peter a fost înmormântat pe 7 decembrie 2004, în cimitirul din Mănăștur, Cluj-Napoca.
Iunie 2005: chitaristul Emil Laghia, înjunghiat mortal
La jumătatea anului 2005, chitaristul Emil Laghia a fost ucis de concubina sa, Elena Ignat. Avea doar 37 de ani. Corpul neînsuflețit al lui Emil Valentin Laghia a fost descoperit chiar de fiul concubinei, în locuința acesteia din Tulcea. Potrivit IGPR, tragedia s-a produs pe fondul unor discuții contradictorii, iar legiștii au stabilit că moartea a fost cauzată de hemoragie externă și internă, în urma unei plăgi înjunghiate în hemitoracele stâng anterior.
Iulie 2005: moartea impresarului George Popa
La doar o lună după decesul lui Teo Peter, George Popa, impresarul trupei și omul care se ocupase de prima instalație de sunet și de studioul de înregistrări al grupului, a murit în somn, la vârsta de 51 de ani, din cauza unui infarct.
2008-2011: infarctul lui Leluț Vasilescu și boala lui Leo Iorga
În 2008, toboșarul Leluț Vasilescu a suferit un infarct pe scenă, la Făgăraș. În 2011, solistul Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.
Noiembrie 2016: moartea primului chitarist, Marian Manoliu
Pe 16 noiembrie 2016, s-a stins din viață Marian Manoliu, primul chitarist al grupului, supranumit „El Mano”, la 63 de ani. Chitaristul și compozitorul a cântat în lunga sa carieră alături de toate numele importante ale pop-rockului românesc, lăsând în urma sa o moștenire muzicală impresionantă.
Noiembrie 2019: moartea lui Leo Iorga
Leo Iorga a murit pe 2 noiembrie 2019, la 54 de ani, după o luptă de opt ani cu cancerul. Cu o carieră de peste 40 de ani, Leo a fost solistul formațiilor Compact B, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean și Pacifica, fiind un simbol al rockului românesc. Printre melodiile sale cele mai cunoscute se numără „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia” și „Cine ești tu, oare?”.
Iunie 2022: moartea lui Leluț Vasilescu
Leluț Vasilescu, fondator și toboșar al formației, a murit pe 23 iunie 2022, la vârsta de 67 de ani. „Colegi de 40 de ani, am locuit 20 de ani în aceeași cameră, am cântat mii de spectacole împreună… acum simt un gol în suflet, dar sunt liniștit că a plecat într-o lume mai bună. Dragul meu prieten Leluț Vasilescu, drum bun!”, a transmis atunci Adrian Ordean pe pagina de Facebook.
Leluț s-a alăturat trupei în 1981 și a cântat cu aceasta până în 2017. S-a născut pe 22 decembrie 1955, la Câmpia Turzii, oraș al cărui cetățean de onoare a devenit în 2010.