#Victor Socaciu

Dezvăluirile dureroase ale lui Victoraș Socaciu: „Tata slăbise 20 și ceva de kilograme”

30 decembrie 2021 10:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Victoraș Socaciu, fiul lui Victor Socaciu și al vedetei tv, Marina Almășan și-ar fi dorit ca la funeraliile tatălui său să asiste mai multă lume. Tânărul se afla la munte și a aflat de moartea tatălui său de la sora lui mai mare.

Regretatul artist este înmormântat la Cornu, acolo unde a locuit în ultimii 10 ani.

„Ar fi fost frumos să fie mai multă lume, dar cei care au fost au fost cei mai de preț și cei mai apropiați oameni ai lui. Asta e tot ce contează până la urmă. Mama a fost acolo. M-a sunat sora mea, Iulia, eu eram la munte când am aflat. Când am aflat alaltăieri, am venit direct aici. Prima persoană pe care am sunat-o a fost mama, i-am zis la telefon. A fost și e în continuare lângă mine, așa cum a fost în toți acești ani și îi mulțumesc foarte mult”, a spus fiul lui Victor Socaciu pentru Antena 3. 

„Victor Socaciu, tatăl meu și tatăl nostru, a fost exact așa cum a vrut, a trăit așa cum a vrut, a trăit viața din plin. Are trei copii, a fost foarte mândru de toți trei, sunt sigur că s-a dus împăcat. Am foarte multe amintiri cu el de pe la concertele lui, de prin vacanțe. Am știut de când a suferit de COVID, a rămas cu sechele, de atunci starea lui de sănătate s-a dus în jos”, a mai spus Victoraș pentru Antena Stars. Regretatul artist slăbise 20 de kg, iar fiul său l-a văzut pentru ultima dată în urmă cu două luni de zile.

„Ultima oară, m-am văzut cu el acum două luni la casa lui de la Cornu, slăbise 20 și ceva de kilograme. De atunci m-a lovit un gând, m-a lovit viața din plin, am realizat că trebuie să trăiesc cu gândul că trebuie să se ducă. Având așa starea de sănătate foarte rea, până în ultimul moment a cântat, a compus, a făcut ce a iubit. (…) Ultima oară când am vorbit cu tata a fost acum trei săptămâni, l-am sunat într-o seară și a zis că e în spital și că are o procedură la plămâni și că nu e nimic grav. Mi-a zis că o să se ducă la concert, că avea un concert pe 3 decembrie”, a mai spus fiul lui Victor Socaciu la Antena Stars.

Mai multe