Vlad Gherman și Oana Moșneagu, imaginile care dau de gol povestea lor de iubire

6 ianuarie 2022 19:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu s-au despărțit în primăvara anului trecut după o relație de aproape un deceniu. Se pare că actorul a găsit puterea de a merge mai departe și și-a găsit fericirea alături de o colegă de breaslă. 

Deși Vlad Gherman și Oana Moșneagu, colega sa din serialul Adela, au negat de mai multe ori că între ei ar exista ceva mai mult decât o simplă prietenie, imaginile de pe rețelele de socializare lasă de înțeles cu totul altceva. 

De câteva luni bune se zvonește că cea care i-a adus zâmbetul pe buze lui Vlad este colega sa de breaslă, Oana Moșneagu. Cei doi par foarte apropiați și sunt de nedespărțit. Mai mult decât atât, au plecat împreună cu un grup de prieteni la mii de kilometri distanță pentru a petrece sărbătorile de iarnă. 

Destinația pe care au ales-o a fost Zanzibar! Atât Oana, cât și Vlad par să se distreze pe cinste aici și ambii distribuie fotografii care lasă loc interpretării și par să alimenteze zvonurile privind o posibilă relație. Una dintre imaginile apărute pe story-ul actorului o arătă pe actriță extrem de fericită pe șezlong.

Oana a infirmat că este împreună cu Vlad, însă a recunoscut că, în ultima perioadă, s-a apropiat foarte mult de actor.

Eu, Mara, Vlad și Alecs am legat o prietenie foarte frumoasă în contextul acestui proiect. Cris privește relația noastră de prietenie cât se poate de normal. Suntem prieteni și, da, ce-i drept, ne-am apropiat foarte mult toți patru, eu, Mara, Alecs și Vlad, de mai bine de jumătate de an, după ce fiecare a trecut printr-o despărțire. Ne-am sprijinit reciproc. Faptul că am trecut prin perioada aia dificilă împreună ne-a unit. Dar și cu Cris ne înțelegem toți bine, râdem împreună pe set, ne mai povestim, sfătuim”, a declarat Oana Moșneagu.  

Cine este Oana Moșneagu

Oana Moșneagu, în vârstă de 31 de ani, a revenit în atenția fanilor de când o interpretează pe Andreea în serialul „Adela", de la Antena 1. Actrița a devenit cunoscută odată cu rolul din „Fructul Oprit”, reușind să ajungă rapid la sufletele celor care i-au urmărit evoluția.

Întrebată cum s-ar descrie, Oana a fost sinceră și a spus câteva cuvinte despre cine este și ce își dorește să devină. „Oana Moşneagu e o fată din Mioveni, care a plecat de acasă la 17 ani, o fată pentru care libertatea şi independenţa sunt nevoi esenţiale, care a avut curajul să viseze să fie actriţă şi care la 25 de ani a şi început să devină una”, s-a descris Oana Moșneagu, într-un interviu acordat pentru Click!

Mai multe