Vulpița, imagine rară alături de copiii ei. Ce fotografie a postat alături de cei mici
Cu ceva timp în urmă, Veronica, alias Vulpița, cum este cunoscută de o țară întreagă după emisiunea „Acces direct”, confirma că a divorțat oficial de Viorel Stegaru, care o acuza că i-a părăsit pe copii și i-a lăsat în grija lui. Mai mult, au existat voci care au spus că nu ar fi deloc o mamă implicată, însă, se pare că, de Ziua Copilului, Vulpița și-a ținut din nou copiii în brațe și s-a pozat alături de ei!
Vulpița și Viorel Stegaru au ținut ocupate ecranele celor de acasă în urmă cu câțiva ani, când deveniseră vedetele emisiunii „Acces Direct”. La sfârșitul anului trecut, după ce a născut cel de-al treilea copil, Veronica nu a stat mult pe gânduri, şi-a abandonat copiii şi s-a refugiat în brațele altui bărbat. Micuții au rămas în grija tatălui lor.
După ce noul iubit, Cătălin, a început o relație cu o altă femeie, tânăra din Vaslui a decis că a sosit momentul să înceapă un nou capitol în viața ei, motiv pentru care a plecat în Germania, dar a revenit în România la câteva luni distanță, atunci când a anunțat și că a divorțat oficial de Viorel Stegaru.
Vulpița, imagine rară alături de copiii ei
Deși Viorel și familia lui au susținut de-a lungul timpului faptul că Veronica este o mamă iresponsabilă care nu se interesează de copiii ei, se pare că Ziua Copilului a fost extrem de importantă și pentru Vulpița, care a publicat o imagine rară pe pagina sa personală de Instagram, în care îi ține în brațe pe copiii ei, inclusiv pe băiatul care a fost la un pas de a ajunge în grija statului.
„La mulți ani, copiii mei”, a scris Vulpița, pe contul său personal de Instagram, la secțiunea InstaStory. În imagine, ea apare alături Ștefan, micuțul care în această vară va împlini un an, și Maria, fetița ei, în vârstă de șase ani.