Patru ani de procese în zadar, până acum. Puya nu a reuşit să-şi recupereze taxa de poluare, în valoare de aproape 25.000 de lei, şi nici nu-şi va vedea banii prea curând. Şi asta pentru că statul nu se lasă şi continuă lupta din instanţă.
Nicole Cherry sau ”Cireşica”, cum i se mai zice, are o ascensiune rapidă pe plan muzical şi speră ca, în curând, să cucerească și piaţa internaţională. Solista adolescentă a înregistrat piesa „Viva la Vida”, alături de cântărețul congolez Mohombi.
Ziua cu colega, noaptea cu amanta! Deşi are un program extrem de încărcat şi o face chiar şi pe şoferul pentru Flavia, Răzvan Simion nu-şi neglijează amanta. Fotoreporterii Click! l-au surprins iar ieşind din locuinţa Lidiei Buble. Chiar dacă nu mai are de dat explicaţii nimănui, “matinalul” de la Antena 1 umblă tot camuflat şi nu renunţă la pălărie şi ochelari.
A plecat în 2009 de la Prima TV, de la “Mondenii”, demarând la Antena 1 un nou proiect. Se numea “În puii mei” şi a rezistat până în 2013, când a început “iComedy”.
Asta înseamnă să ai umor! Să știi să faci mișto de tine însuți! Alex Velea (31 de ani) ne-a arătat că știe cu ce se mănâncă autoironia, din moment ce le-a arătat fanilor de pe Facebook un colaj teribil de amuzant.
Se ştie că românii noştri au început să aibă succes cu muzica lor peste hotare. Cea mai nouă colaborare îl are în prim-plan pe Pitbull, care va lucra cu doi români de excepţie din industria muzicală.
Puţini ştiu că interpreta refrenului “Da, mamă, sunt beată”, Delia Matache (33 de ani), are o soră mai mică. Aceasta se numește Oana Matache (24 de ani), este frumoasă de pică şi a avut şi ea mai multe încercări de lansare în lumea muzicală.
Au jucat la nuntă, au strâns darul, apoi şi-au făcut bagajele şi au plecat în luna de miere. Nu la Mamaia, nici la Buşteni, ci în destinaţii la care mulţi doar visează. Click! îţi arată unde au petrecut nopţi fierbinţi Laura Cosoi, Alice Peneacă şi Adela Popescu.
A devenit faimos odată cu apariția în serialul „Pariu cu viața”, pe vremea când era numai un puști. Femeile din viața lui Dorian Popa nu sunt multe, pentru că actorul a fost foarte selectiv și statornic, însă fanii din rândul reprezentantelor sexului frumos sunt din ce în ce mai mulți cu fiecare apariție publică.
Mai mulţi artişti aflaţi pe val, care încă nu şi-au terminat socotelile cu şcoala, revin în bănci, de pe 14 septembrie. Pentru ei, vacanţa de vară, de trei luni, n-a fost o binemeritată pauză, dimpotrivă, micuţii actori şi solişti s-au bucurat că pot onora toate contractele.
Cel mai vânat cuplu din showbiz a atras toate privirile joi seara (3 septembrie), la Media Music Awards, eveniment care a avut loc în Piaţa Mare din Sibiu. Peste 40.000 de oameni au venit să-i vadă cântând şi sărutându-se pe scenă, iar reporterii Click! “i-au descusut” de toate secretele.
Fără îndoială, a fost anul Deliei în showbiz! Solista, care a ocupat topurile şi posturile muzicale cu hit-urile “Pe aripi de vânt”, “Inimi desenate”, “Cum ne noi” şi controversatul “Da, mamă!”, a înhăţat 7 premii la Media Music Awards, de la Sibiu.
Liderul trupei Holograf a profitat de prezenţa la Premiile Muzicale de la Sibiu pentru a spulbera zvonurile care-l dădeau bolnav şi cu vocea în piuneze.
Atunci când a apărut în fața presei la Media Music Awards, Nicoleta Nucă i-a lăsat pe toți mască. Noul look al vedetei i-a luat prin surprindere atât pe fani, cât și pe fotografi, care aproape că nu au recunoscut-o la eveniment.
Vedetele au început deja să apară la gala Media Music Awards, la Sibiu. Peste 40 de artiști urmau să urce pe scena amplasată în Piața Mare, joi, 3 septembrie.
Solista are 26 de ani, dar încă mai copilărește. Prezentă la aniversarea prietenei ei, Simona Ionașcu, Alexandra Stan n-a mai îmbrăcat o ținută sexy, așa cum face în show-urile de pe scenă, ci una adolescentină.
Au făcut pauză de televiziune timp de 6 ani, dar fanii nu i-au uitat. Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu s-au întors cu „Vacanţa mare” sâmbătă, la Kanal D, iar audiențele înregistrate îi fac pe șefi, dar și pe protagoniști, să-și frece palmele de bucurie.
La începutul anului s-a chinuit în jungla din Africa de Sud, la concursul „Sunt celebru, scoate-mă de aici” (PRO TV), iar recent a văzut aproape toață țara, din autobuzul show-ului “Super Trip” (PRO TV).
Șefii Pro TV au văzut că prind la greu poveştile gen „Surprize, Surprize”, după ce le-au inclus la emisiunile „Vocea României”, ”Vise la cheie” sau „La Măruţă”, astfel că au pregătit un nou show de gen.
De două săptămâni, artista care face furori și în Franța, se află consemnată în campusul emisiunii „Şerifi de România”, care va fi transmisă din septembrie, la Antena 1.
După RBD şi Hannah Montana, un alt fenomen a pus stăpânire pe copiii din România. E vorba de serialul muzical „Violetta”, ai cărui interpreţi principali vor susţine un show de zile mari, miercuri, în Bucureşti.
Simpaticul coleg al Vicăi, al lui Sore şi al lui Nadine le părăseşte de pe 1 septembrie. Răzvan Fodor renunţă la emisiunea «Vorbeşte lumea», pe care o prezintă la Pro TV alături colegele lui, pentru emsiunea «MasterChef».
De mai bine de două săptămâni, 12 vedete au plecat în sălbăticie, pentru noul reality-show „Şerifi de România”, prezentat de Dan Negru şi care va fi difuzat din septembrie, la Antena 1.
Prietena Doiniţei Oancea (32 de ani) din emisiunea „Super Trip”, de la Pro TV, a dat jos 23 de kilograme pentru un rol. Chiar dacă atunci a fost un adevărat chin, acum actriţa arată foarte sexy.
Eric, fiul de nouă ani al lui Andrei Aradits, şi-a pus părinţii pe jar. Băieţelul actorului s-a accidentat atât de grav, încât a trebuit să ajungă la spital pentru ca medicii să-i pună mâna în ghips. Vineri seară, actorul şi-a scos soţia şi pe puştiul lor la mall, la premiera filmului "We are your friends" cu Zac Efron.