De obicei, când ne gândim la obiectele din casă care ar putea acumula bacterii, vasul de toaletă sau coșul de gunoi sunt primele care ne vin în minte. Însă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Melbec Microbiology și Sofa Club, canapeaua este, de fapt, cel mai murdar loc din locuința
Într-o perioadă în care grijile zilnice și programul aglomerat pot duce la dependența de medicamente pentru rezolvarea problemelor de sănătate, multe dintre noi ajungem să uităm de puterea naturii
Oricine deține o pereche de adidași albi preferați știe cât de ușor își pierd farmecul odată ce sunt purtați pe străzile aglomerate ale orașului, prin parcurile umede sau în timpul evenimentelor în aer liber.
Visezi la un abdomen plat, dar ai impresia că toate eforturile tale – de la diete restrictive la serii interminabile de abdomene – nu dau niciun rezultat?
Te întorci de pe o parte pe alta, cu gândurile alergând și somnul refuzând să vină? Atunci e momentul să descoperi puterea ceaiurilor naturale, adevărate elixire ale somnului liniștit.
Începând cu 15 mai, astrele se aliniază în favoarea a două zodii care vor simți din plin influența benefică a planetelor Jupiter și Venus. Acești nativi vor simți că parcă tot universul le este aliat – li se deschid drumuri, apar oportunități neașteptate, iar norocul le bate la ușă
Bucureștiul se pregătește pentru un weekend efervescent, plin de evenimente pentru toate gusturile. Dacă încă nu ți-ai făcut planuri, iată ce poți include pe lista activităților de neratat în perioada 10-11 mai: de la festivaluri culinare și expoziții de artă, la maratoane, întâlniri cu astronauți ș
După un antrenament intens, nimic nu se compară cu un smoothie delicios care să-ți refacă rapid nivelul de energie. Această băutură nu doar că hidratează, ci oferă organismului și nutrienții esențiali pentru regenerare.
Ratele la creditele în lei cu dobândă variabilă continuă să se majoreze, în contextul în care indicele ROBOR la trei luni, un reper esențial pentru împrumuturile de consum, a crescut vineri la 7,31% pe an, față de 7,25% înregistrat în ședința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională
O femeie din Bacău a fost victima unei escrocherii de proporții, după ce a fost convinsă de o tânără din Giurgiu, care pretindea că are puteri supranaturale, că o poate ajuta să-și salveze căsnicia.
Un asteroid de dimensiunea unui stadion va trece în cursul acestei zile la o distanță relativ apropiată de Pământ, evenimentul fiind transmis live de The Virtual Telescope Project.
Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase și îndrăgite drumuri montane din România, a fost din nou acoperit de zăpadă în noaptea de joi spre vineri. În zona alpină a Munților Făgăraș s-a depus un strat proaspăt de zăpadă de aproximativ 10 centimetri
Un val neașteptat de frig lovește România, iar Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineață un cod galben de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte pentru aproape toată țara
Te-ai săturat de produsele care promit minuni, dar părul tău rămâne uscat, fragil și lipsit de strălucire? Cum poți îmbunătăți aspectul și sănătatea părului tău cu ingrediente naturale? Încearcă aceste trucuri simple și accesibile, care te vor face să uiți de măștile scumpe din comerț!
O analiză recentă publicată de organizația Pesticide Action Network (PAN) Europe scoate la iveală o realitate alarmantă: majoritatea vinurilor europene produse după 2010 conțin acid trifluoroacetic (TFA), o substanță toxică derivată din compușii chimici PFAS, cunoscuți sub denumirea de „substanțe ch
Pentru unii nativi, acest weekend vine cu o explozie de noroc, vești bune și oportunități neașteptate. Astrele se aliniază într-un mod favorabil și aduc energie pozitivă, împliniri personale și profesionale.
Povestea lui Dorian, un băiețel de nici șase ani, este mai mult decât emoționantă – este un strigăt disperat după ajutor. Râsul și supărarea, două reacții firești ale copilăriei, sunt pentru el potențiali factori letali.
Începe o nouă rundă a testării internaționale PISA, care va evalua performanțele elevilor de 15 ani din întreaga lume. În perioada 12 mai - 9 iunie 2025, România va participa din nou la acest program, care măsoară abilitatea elevilor de a rezolva probleme din viața reală, axându-se pe domenii esenți
Robert Francis Prevost s-a născut pe 14 septembrie 1955, în Chicago, într-o familie cu origini italiene, franceze și spaniole. A crescut alături de părinți și frații săi în Statele Unite și a urmat studii la Universitatea Villanova din Pennsylvania, unde a obținut licența în matematică.
Alegerea unui nou Papă este întotdeauna un moment încărcat de emoție, speranță și simbolism. Pentru cei 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, anunțul „Habemus Papam!” nu este doar o declarație oficială, ci începutul unui nou capitol în istoria Bisericii.
Tema legalizării căsătoriilor între persoane de același sex a fost adusă în prim-plan în cadrul dezbaterii organizate de Euronews România între cei doi candidați la alegerile prezidențiale din 2025: Nicușor Dan și George Simion.
Lanțul de supermarketuri Auchan ia o decizie radicală: închide 25 de magazine din Spania, ceea ce va duce la pierderea a peste 700 de locuri de muncă. Măsura vine în contextul unui amplu plan de restructurare adaptat noilor tendințe de consum.
O tragedie aviatică a zguduit Chile în seara zilei de miercuri, 7 mai 2025. Un avion medical de mici dimensiuni s-a prăbușit la doar câteva minute după ce a decolat din Santiago de Chile, având ca destinație orașul Arica, situat în nordul extrem al țării.
Un val de aer rece pune stăpânire pe România la mijloc de primăvară, aducând cu el temperaturi neobișnuit de scăzute pentru această perioadă, dar și o revenire a ninsorilor la munte.
Ți se întâmplă să te trezești odihnită, dar oglinda să-ți spună altceva? Cearcănele, pungile de sub ochi și liniile fine pot trăda oboseala și vârsta, chiar dacă ai avut parte de un somn profund.
Universul lucrează uneori în tăcere, așezând lucrurile exact acolo unde le este locul, chiar și atunci când speranța pare pierdută. Pentru o anumită zodie, finalul lunii mai aduce o surpriză de proporții: reîntoarcerea unei mari iubiri
La finalul lunii mai, astrele pregătesc o perioadă intensă pentru nativii din zodia Taur. După un început de primăvară liniștit, cu multă energie pozitivă și oportunități, aceștia vor întâmpina un obstacol semnificativ care va pune la încercare răbdarea și reziliența lor.
Busuiocul, „vedeta” fiecărui preparat mediteranean, este o plantă care a câștigat, în ultimii ani, o popularitate uriașă, având un loc special pe pervazurile bucătăriilor urbane
Într-o eră în care alimentația sustenabilă capătă tot mai multă relevanță, rețetele vegane nu mai sunt doar opțiuni de nișă, ci alternative viabile și gustoase la preparatele clasice. Un exemplu elocvent este maioneza vegană preparată din zeama de năut – cunoscută și sub denumirea de aquafaba