Ceea ce au aşteptat cu sufletul la gură luni întregi, iată că s-a întâmplat de 1 mai. Cristi Borcea a fost eliberat pentru 24 de ore şi a putut să-şi boteze cel de-al şaptelea moştenitor, pe micuţul Milan Cristian.
Este unul dintre cei mai buni actori, iar acum se pregăteşte pentru finala ”Uite cine dansează!” (PRO TV). Marius Manole a uluit o ţară întreagă cu numărul său impecabil, iar de la nemilosul juriu a ”furat” prima notă maximă. Însă, în spatele zâmbetului său adolescentin, artistul ascunde o poveste de viaţă emoţionantă.
Nu este doar un solist bun, ci şi un tată perfect, iar asta o dovedesc imaginile surprinse de fotoreporterii Click! Zilele trecute, Kamara Ghedi (41 de ani), jumătatea trupei Alb Negru, şi-a scos băieţelul în parc.
De 1 mai, Brigitte şi Ilie Năstase au vrut să aibă un weekend memorabil, aşa că au hotărât să îngroape securea războiului. Celebrii soţi au etalat gesturi romantice, s-au sărutat şi s-au mângâiat de parcă erau la prima întâlnire.
Chiar dacă relațiile dintre Ilie și Brigitte Năstase nu sunt tocmai unse cu lapte și miere, bruneta îi rămâne alături celui căruia i-a jurat să-i fie alături la bine și la greu.
Zi importantă sâmbătă, 22 aprilie, pentru Andreea Bălan şi soţul ei, actorul Georghe Burcea. Cei doi şi-au creştinat fetiţa la Biserica Doamna Oştea din Capitală, apoi au făcut o petrecere cu meniu select, în prezenţa a circa 100 de invitaţi. Totul într-o discreţie dusă la extremă, am putea spune. Marea grijă a părinţilor a fost să nu vadă nimeni faţa bebeluşului lor.
Vestea că Marian Vanghelie şi soţia lui, Oana Mizil, au fost jefuiţi de bona filipineză a căzut ca o bombă, mai ales în rândul vedetelor care sunt şi ele abonate la ajutor din Asia. Culmea, deşi paguba e de 50.000 de euro, celebrul cuplu îşi caută ajutor tot din Filipine.
Monica Fermo a fost una dintre blondele fatale ale scenei teatrului românesc. În plină ascensiune profesională, celebra artistă a anilor ‘70 a hotărât să se dedice exclusiv bisericii, așa că a îmbrăcat haina monahală sub numele de maica Ecaterina.
Deși i s-a pus eticheta de cel mai sexy solist de muzică populară, Ionuț Fulea este un familist convins. Solistul de 45 de ani este căsătorit și are doi copii de care este tare mândru. Brândușa, soția artistului, este foarte frumoasă, pe măsura numelui care-l poartă.
Artista trece prin clipe grele după ce bărbatul care îi este ca un al doilea tată se confruntă cu grave probleme de sănătate. Bunicul Antoniei a fost diagnosticat cu stenoză cardiacă şi trebuie să se opereze de urgenţă. Intervenţia costă 8.000 de euro.
Mai bine de 20 de ani, Ionuţ Fulea (45 de ani) şi-a obişnuit fanii cu statura sa impozantă, însă ultima sa apariţie pe scenă i-a lăsat pe toţi cu gura căscată, la propriu. Click! a aflat secretul transformării sale fizice ”suferite” într-un timp record.
Ela Crăciun și-a serbat ziua de naștere la Sinaia. Aniversarea s-a suprapus cu sărbătorile de Paști, astfel că vedeta a decis să plece alături de familia ei la munte, cât mai aproape de casă. Cu toții s-au cazat la Hotel Boutique Belvedere și s-au bucurat de natură și de peripeții montane.
DJ Wanda și iubitul ei, Stephan, au sărbătorit pentru prima dată Paștele împreună în Romania. Cei doi au petrecut prima zi de sărbătoare într-un mod neconvențional: au colindat galeriile de artă și au cumpărat tablouri în valoare de câteva mii de euro. DJ Wanda și Stephan sunt preocupati acum cu amenajarea apartamentului de la Frankfurt, în care cei doi locuiesc împreună aproape în fiecare weekend.
Patricia Cimpoiașu, frumoasa artistă din trupa Amadeus, a petrecut Paștele într-un mod cu totul special. Vedeta a sărbătorit Învierea Domnului alături de familie în satul unde locuiesc bunicii ei, lângă Buzău, în case construite în urmă cu 120 de ani și conservate într-un mod impresionant, locuințe încă funcționale, de o frumusețe aparte.
Îşi consumă mariajul precum şoarecele şi pisica, însă Brigitte şi Ilie Năstase nu pot nega că se iubesc. Dovada că fostul mare tenisman ţine la soţia sa este faptul că acesta a mers până la Timişoara, pentru a o îngriji, după ce Brigitte a căzut la pat în urma operaţiei din Turcia.
Răsturnare de situație! După ce a fost în capul listei cu concurenții doriți sezonul acesta la ”Ferma vedetelor”, show care se va difuza curând la PRO TV, Roxana Ciuhulescu (38 de ani) a spus ”pas”.
Doamnele care îşi au partenerii după gratii au avut un Paşte amar. Pentru Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea această sărbătoare nu mai este prilej de bucurie, ca în ceilalţi ani, ci de oftat, căci tatăl copiilor lor nu se află în libertate. Şi Laurette Atindehou se află, mai nou, în aceeaşi situaţie. Ea i-a dus soţului friptură de miel, la puşcărie.
Bucurie mare în familia lui Adrian Mutu! «Briliantul» şi-a dus băiatul acasă şi a serbat Paştele cu întreaga familie. Părinţii fostului fotbalist şi ai Sandrei au venit la Bucureşti şi şi-au întâmpinat nepotul cu toată dragostea.
Viaţa celebrei actriţe Valeria Seciu este demnă de scenariul unui roman. La 77 de ani, artista îşi duce bătrâneţile singură, după ce soţul ei, actorul Octavian Cotescu, s-a stins din viaţă, iar unicul lor fiu, Alexandru, a părăsit casa părintească pentru a îmbrăca hainele monahale.
Adrian Mutu nu va uita niciodată paştele 2017! Şi asta pentru că vineri, 14 aprilie, a primit cel mai frumos cadou: a devenit tată pentru a patra oară! Soţia lui, Sandra (23 de ani), a născut prin cezariană un băieţel superb. “Briliantul” a asistat la naştere şi şi-a strâns mândru feciorul la piept imediat ce medicii i l-au dat în braţe. Bebeluşul a primit nota zece, cântăreşte 3.650 de grame şi măsoară 53 de centimetri.
Dacă ar mai trăi, lui Şerban Ionescu i-ar da lacrimile! La doar 21 de ani, unicul său fiu, Carol, e cotat ca fiind unul dintre cei mai talentaţi actori din generatia ”boboc”. În decurs de 4 luni, tânărul a jucat în aproape 50 de spectacole şi a fost aplaudat îndelung de spectatori.
Fostul mare tensiman are din nou probleme cu sănătatea. După ce în 2015 s-a operat laparoscopic de hernie inghinală, recent, Ilie Năstase a ajuns din nou pe mâna medicilor. De data aceasta, ficatul i-a dat bătăi de cap şi se tratează la o clinică din Germania. Tenismanul a renunţat la carne şi alcool şi a slăbit 4 kilograme.
Horoscopul îi e în continuare favorabil Andreei Marin (42 de ani). După revenirea spectaculoasă în televiziune, jurata emisiunii “Uite cine dansează!” (PRO TV) a mai dat o lovitură. De 16 ani imaginea BMW în România, vedeta va primi în curând un nou bolid în garaj.
S-a mutat din casa lui Ilie Năstase, în urma certurilor repetate, iar acum Brigitte (40 de ani) a hotărât să-și facă mici modificări la capitolul fizic. Din cauza unei deviații de sept, dar și nemulțumită de forma nasului, bruneta a zburat, sâmbătă, spre Istanbul, însoțită de Ensar Duman, managerul clinicii estetice unde urma să-și facă intervenția pe care o amâna de câteva luni.
După îndelungi şi costisitoare tratamente de fertilizare, Gabriela Cristea şi-a văzut visul cu ochii! Vedeta tv este însărcinată în 15 săptămâni, urmând ca la finalul lunii august ea şi soţul său, Tavi Clonda, să devină părinţi. Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi fix după ce medicul le-a spus că nu sunt probleme cu sarcina.
După mega-succesul pe care Peter Pop l-a înregistrat alături de Lora cu piesa „Singur în doi”, acum artistul aduce ceva special în muzica românească. E vorba de single-ul “Interzis”, ce a fost lansat recent pe Youtube, în care se identifică multă pasiune, energie, dorință, emoție, dar și ideea de interdicție.