Meteorologii anunță o ușoară încălzire a vremii începând de joi, 9 octombrie, în cea mai mare parte a țării. Deși valorile termice vor crește față de zilele precedente, în unele regiuni se mai mențin ploile și vântul intens.
Florin Dumitrescu este un bucătar renumit, cu o carieră de succes în domeniul care l-a consacrat. Lucrurile merg bine și frumos și pe plan personal. Bucătarul și soția lui, Cristina, au două fete, Ava și Mia, iar Florin a vorbit recent despre motivul pentru care nu merge la ședințele fiicelor sale ș
Ședința Consiliului Local din comuna bihoreană Lugașu de Jos s-a transformat într-un adevărat scandal public, după ce primarul Sorbán Levente a fost surprins în timpul discuțiilor cu secretarul general al comunei, Mariana Socol, rostind o replică grobiană: „Mă pș pe voi!”*
Netflix pare să fi găsit din nou rețeta perfectă pentru o comedie savuroasă. Noua mini-serie spaniolă „Old Dog, New Tricks” (titlu original: Animal) a devenit rapid un fenomen în România, cucerind publicul prin umorul ei autentic, personajele carismatice și atmosfera rustică din inima Galiciei.
O descoperire istorică de proporții a zguduit lumea arheologiei românești! Sub zidurile vechii Cetăți de la Alba Iulia, cercetătorii au scos la lumină poarta prin care Mihai Viteazul a intrat triumfal în Cetatea Medievală la 1 noiembrie 1599.
Elwira Petre vine în atenția internauților cu o rețetă inedită, mai puțin populară față de mâncărurile tradiționale - mâncare de hrișcă. Iată cum o pregătește soția lui Mihai Petre pentru a avea un gust excepțional.
Alegerile de zi cu zi influențează direct starea de bine, sănătatea și chiar impactul asupra mediului. De aceea, Lidl aduce valoare adăugată vieții tale printr-o selecție tot mai variată de produse vegane și bazate pe plante, astfel încât să ai mereu libertatea de a alege echilibrul și gustul potriv
Irina Columbeanu calcă pe urmele mamei sale, Monica Gabor. Fiica fostului milionar de la Izvorani a apărut în mediul online cu o geantă care pentru mulți costă o avere. Iată cum arată accesoriul tinerei, dar și cât de mult valorează.
Pe 8 octombrie 1967, într-o zonă izolată a Boliviei, un grup de luptători de gherilă este capturat de armata locală. Printre ei – un bărbat slab, cu barbă și privire arzătoare, purtând o uniformă verde ponosită. Numele lui: Ernesto "Che" Guevara.
Elena Merișoreanu, una dintre cele mai celebre interprete de muzică populară din România, a devenit, din nou, străbunică. Vedeta traversează cele mai intense și frumoase momente din viața sa, despre care a ales să vorbească în cadrul unei emisiuni televizate.
Există preparate care nu se demodează niciodată, iar pilaful este cu siguranță unul dintre ele. Fie că îl găteau pentru duminica în familie, pentru sărbători sau pentru mesele din cantinele vremii, bunicii noștri știau cum să transforme câteva ingrediente simple.
Amelia, una dintre cele mai cunoscute ispite ale sezonului 9 Insula Iubirii, a trecut printr-o sperietură de zile mari! Bruneta consideră că două persoane ar fi încercat să intre în casa sa, în care locuiește de una singură.
Bianca Drăgușanu a devenit ținca Oanei Roman, care a ironizat-o printr-un comentariu răutăcios cu referire la aspectul fizic al acesteia. De la ce a pornit totul?
Anca Țurcașiu este una dintre cele mai elegante și îndrăgite vedete din România, cu o carieră care se întinde pe mai bine de trei decenii. Actriță, cântăreață și, ocazional, prezentatoare TV, Anca a cucerit publicul atât prin talentul său artistic. Recent, vedeta a împărtășit cu fanii o nouă pasiune
Tragedia unui adolescent s-a transformat într-un miracol pentru un tânăr orfan. Moartea lui Denis, un băiat de doar 15 ani din județul Neamț, care s-a stins după ce a căzut de pe o trotinetă electrică, a însemnat o nouă șansă la viață pentru Marian.
După căsătoria cu George Restivan, Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că ia în considerare serios posibilitatea de a părăsi România. Vedeta intenționează să se mute în Statele Unite, unde locuiește deja soțul ei, și are deja planuri clare privind modul în care își va câștiga existența acolo.
Claudia Iosif, alias Babs, cea care a format un cuplu vreme de 11 ani de zile cu Dorian Popa, transmite un mesaj după căsătoria din Maldive a acestuia cu Andreea, femeia care îi face viața mai frumoasă de aproape un an.
Şoferii care răcesc şi iau anumite medicamente riscă să rămână fără permisul de conducere chiar și 72 de ore sau, în unele cazuri, pentru câteva luni. Puțini știu că multe tratamente uzuale pentru viroze, gripă sau dureri de cap conțin substanțe care pot duce la un rezultat pozitiv.
Andreea Ibacka revine cu un update despre problemele cu care se confruntă în urma accidentului de motocicletă din primăvara acestuia an. Actrița se afla pe motocicleta condusă de soțul ei atunci când un autoturism a intrat în coliziune cu vehiculul pe care se aflau.
Inaugurat luna trecută în China, Podul Marelui Canion Huajiang uimește prin dimensiunile și priveliștile sale spectaculoase. Ridicat la 625 de metri deasupra văii, podul oferă o panoramă amețitoare chiar și pentru cei obișnuiți cu înălțimile.
Ciclonul Barbara, care aduce ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale României, este un fenomen meteorologic normal pentru această perioadă a anului, însă intensitatea sa îl face ieșit din comun.
Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic explică modul corect de a consuma ouăle, în funcție de nevoile fiecăruia. În cea mai recentă postare din mediul online, specialistul a detaliat cum integrăm oul în alimentația noastră într-un mod sănătos, mai ales atunci când suntem la dietă.
Cunoscutul bioenergoterapeut Lidia Fecioru vorbește despre beneficiile ceaiului din frunze de muștar. Nu doar că reduce kilogramele în plus, dar ajută la o mai bună funcționare a organismului.
Sardinia, una dintre cele mai frumoase insule din lume, este azi scena unei drame tăcute: oamenii dispar. Nu turiștii – aceștia vin cu sutele de mii, atrași de plajele albe, apa turcoaz și peisajele aproape ireal de frumoase , ci localnicii.
Sara, fiica sa, a împlinit 28 de ani, iar celebra creatoare de modă a profitat de acest prilej pentru a face o serie de dezvăluiri emoționante despre relația specială dintre ele.
Dacă până acum nu se știa cu exactitate, iată că a venit confirmarea nunții lui Dorian Popa cu aleasa inimii sale, Andreea. Cei doi îndrăgostiți au devenit soț și soție în Thailanda, iar mama artistului a fost cea care a confirmat zvonurile.
Minodora este un nume răsunător în industria muzicală românească, fiind una dintre cele mai iubite cântărețe. Mărturisește că de când și-a început cariera de artist muzical a renunțat la muncile casnice și are grijă să fie mereu aranjată și îngrijită pentru a apărea în fața fanilor săi.