Gabriela Cristea, sinceră despre lupta cu kilogramele și presiunea publicului: „Ajunsesem să mănânc compulsiv”
Gabriela Cristea a povestit deschis despre criticile și presiunea pe care le simte în mediul online din cauza greutății. Prezentatoarea TV a explicat că schimbările din siluetă nu au fost cauzate de lipsa disciplinei, ci de o perioadă dificilă prin care a trecut.

Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, Gabriela Cristea a spus că nu urmează diete stricte și că, pentru ea, procesul de slăbit este mai mult o chestiune emoțională. În mediul online, vedeta este foarte activă și împărtășește frecvent imagini din viața personală. Pe lângă aprecieri, a primit și comentarii răutăcioase legate de aspectul fizic, însă a ales să le trateze cu umor și calm.
„Eu, de exemplu, acum mănânc foarte puțin. (…) Eu fac exerciții foarte multe, că nu trebuie să mănânci cât ai în farfurie. La exterior este o presiune, pentru că o pun ei. Depinde cum tratezi tu situația. Eu știu foarte bine cine sunt. Oricum, acum am pierdut destul de multe kilograme și sunt în proces de a pierde”, a spus Gabriela Cristea în podcastul lui Cătălin Măruță.
Pandemia, momentul care i-a schimbat rutina
Vedeta a mărturisit că problemele legate de alimentație au început în timpul pandemiei, o perioadă care a afectat-o puternic.
„Pe mine m-a dat peste cap pandemia. A fost un șoc. A avut și părți foarte bune, dar și părți negative. Din cealaltă perspectivă, a faptului că am stat împreună, că am fost casnici, că am stat cu copiii, că am făcut diverse chestii pe acasă. Am pierdut frâiele. Ajunsesem să mănânc compulsiv din cauza oboselii. Eu știu cine sunt, știu de ce am ajuns în situația asta și știu și cum să ies acum din toată situația asta”, a explicat prezentatoarea TV.
Gabriela Cristea a vorbit și despre schimbările fiziologice care au apărut odată cu premenopauza.
„Am intrat la premenopauză și am început să am niște probleme fiziologice nasoale. Pe lângă faptul că aveam bufeuri, nu mai puteam să respir, nu mai puteam să dorm. Și tensiunea… începusem să am probleme și cu tensiunea. Am lucrat la mental, că acolo este treaba. Mănânc foarte puțin, maximum de două ori pe zi, dacă simt nevoia. Dacă nu simt nevoia, nu mănânc”, a spus ea.
A descoperit problemele de tensiune întâmplător
Prezentatoarea TV a povestit că a aflat de problemele sale cu tensiunea în timp ce își însoțea soțul la medic.
„Știi cum e să te duci cu soțul, care a avut niște pusee de tensiune, la un control și doctorul zice: «Dacă tot sunteți aici, haideți să vă iau tensiunea». Mi-a zis: «Să-i punem un holter, acum să i-l montăm». Am stat 24 de ore cu el. Am descoperit că, inclusiv când dormeam și tensiunea mai scade, eu eram în blană cu tensiunea”, a povestit Gabriela Cristea.
În final, vedeta a transmis un mesaj despre încrederea în sine și acceptarea propriului corp.
„Știi de câte ori am schimbat bateriile la cântar? (…) Am înțeles că oamenii nu mă plac pentru că sunt 90-60-90, ci mă plac pentru felul meu de a fi, pentru ce fac în emisiuni. Au văzut mai departe de aspectul fizic. Asta n-a făcut decât să mă bucure”, a încheiat ea.



































