Sănătatea pielii poate fi afectată de expunerea la soare, produsele cosmetice, fumat, alimentaţia deficitară şi stres. Aceştia sunt principalii factorii care scad nivelul de elastină şi de colagen din tegument, lăsându-l uscat şi lipsit de viaţă. Dar nu-ţi face griji deoarece există remedii simple pe care le poţi include în rutina de îngrijire.
Toată lumea are un nume, ceea ce este destul de extraordinar dacă te gândeşti la asta. Numele este unul dintre puţinele lucruri sociale pe care oamenii le au în comun. Fie că te numeşti Cristian, Ana, Maria sau Florin, numele este o parte importantă a identităţii. Dar poate numele să-ţi prezică şi viitorul?
La fel ca plantele, corpul are nevoie de apă ca să se menţină hidratat şi pentru a-şi putea îndeplini funcţiile. Mulţi oameni nu dau importantă faptului că trebuie să bea apă, suficient de multă apă, pentru a evita dezvoltarea diferitelor probleme de sănătate.
Gelato este denumirea italienească pentru îngheţată, nu-i aşa? Dacă ai vizitat vreodată Italia, probabil că ai mâncat delicioasa şi cremoasa gelato. Şi cu siguranţă ai găsit o diferenţă între îngheţata pe care ai mâncat-o în copilărie şi gelato din Italia.
Laptele de soia devine o băutură din ce în ce mai populară în afara cercurilor vegetariene şi vegane. Soia este de obicei prezentată ca singura proteină completă care oferă mai multe beneficii pentru sănătate. De aceea este recomandat să fie consumată de mai multe ori pe săptămână.
Toate semnele zodiacale au anumite aşteptări de la partenerul de viaţă. Însă această zodie, renumită pentru latura sensibilă, are pretenţii mult mai mari spre deosebire de celelalte semne ale horoscopului.
Există unele alimente care pot avea efecte adverse în corp dacă sunt consumate înainte de a face dragoste. Ele pot perturba echilibrul hormanal. Dacă intenţionezi să-ţi petreci noaptea cu soţul sau partenerul tău, asigură-te că nu consumi următoarele alimente.
Femeile îşi doresc să aibă pielea sănătoasă, frumoasă şi curată. Niciuna nu vrea să o vadă afectată de imperfecţiuni sau de semnele de îmbătrânire. Dar, pentru a menţine tegumentul fără nici o imperfecţiune, este important să avem grijă de el în fiecare zi.
Unele dintre cele mai bune combinaţii de alimente pentru un mic dejun sănătos sunt fulgii de ovăz şi seminţele de chia. Nutritive şi foarte sănătoase, aceste două alimente sunt considerate stimulente energice. În plus, conţin foarte puţine calorii, putând fi incluse fără frică în dieta de slăbit.
Doctorii recomandă să mâncăm cât mai multe fructe şi legume. Dar ei nu ne spun care este timpul potrivit pentru a o face. Poate că nu ştiai, dar ora este foarte importantă. Dacă şi tu te întrebi dacă e bine să mănânci fructe dimineaţa, iată ce trebuie să afli.
Originare din China, fructele de culoare roşiatică goji au fost incluse în medicina tradiţională datorită substanţelor nutritive pe care le au. Potrivit studiilor, fructele goji previn cancerul, îmbunătăţesc vederea şi memoria şi încetinesc procesul de îmbătrânire prematură.
Căpşunile sunt unele dintre cele mai delicioase fructe din câte există, au nenumărate beneficii asupra sănătăţii şi conţin foarte multe substanţe nutritive. Căpşunile pot fi consumate în diferite moduri, dar cel mai des sunt adăugate în băuturile naturale.
Printre numeroasele infecţii care afectează oamenii din întreaga lume, hepatita A este cel mai frecvent depistată. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), hepatita A este o boală hepatică virală care poate provoca boli uşoare până la severe.
De cele mai multe ori, ceea ce mâncăm seara ne afectează starea de spirit în ziua următoare. Dar pentru a te trezi mai fericită şi mai plină de energie, ar trebui să incluzi în alimentaţie mai multe legume şi fructe. Cele recomandate de specialiştii în sănătate sunt:
Rujul este produsul cosmetic care nu trebuie să-i lipsească unei femei din geantă. Chiar dacă alegerea celui mai potrivit ruj poate fi o sarcină dificilă, este important să ţii cont de tonul pielii tale. Se poate să ţi se potrivească, dar nu trebuie să-l cumperi doar pentru că ai nevoie de el.
Dacă de curând ţi-ai schimbat produsele de îngrijire a părului, s-ar putea să te confrunţi cu mătreaţă şi scalp uscat. Însă, pentru a combate şi preveni aceste probleme, apelează la ingrediente naturale din bucătărie, care nu au efecte secundare precum căderea părului
Oamenii sunt atraşi de lucruri care-i fac să se simtă bine, nu? Mâncarea şi sportul pot face multe persoane fericite. Şi alte lucruri, cum sunt alcoolul şi ţigările, le poate face să se simtă fericite şi calme o perioadă mai scurtă. Dar ce se întâmplă când aceste viciile afectează starea de sănătate?
Vrei să îmbunătăţeşti sănătatea oaselor? Aleargă! Mai multe studii arată că, dacă alergi 10 minute pe zi, regulat, poţi preveni afecţiunile sistemului osos.
Îngheţata este cea mai bună alegere în timpul verii, pentru că este un desert răcoritor şi preferat de toată lumea, de la cel mai mic până la cel mai mare. Reţeta pe care o vom împărtăşi cu tine este simplă, poate fi folosită orice aromă, nu trebuie să fie neapărat de vanilie.
Din cauza stilul de viaţă activ, de multe ori nu reuşim să mănâncăm şi nici să bem suficientă apă, ceea ce poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii. Pentru evita diferite boli, include în alimentaţie mai multe legume şi fructe, mai ales în timpul verii, când corpul are nevoie de mai multă energie.
În afară de îngheţată, vara abia aşteptăm să mâncăm porumb fiert sau copt. Porumbul, pe lângă faptul că este delicios, este sursă bogată de vitamine, minerale şi fibre şi oferă mai multe beneficii pentru sănătate.
Dintre toate ingredientele din bucătărie pe care le putem include în măştile de îngrijire a pielii, cafeaua oferă cele mai bune rezultate. Cafeaua conţine antioxidanţi şi vitamine esenţiale care lasă pielea sănătoasă, catifelată şi strălucitoare.
Vara mâncăm mai multe salate şi bem băuturi răcoritoare. Dar, ca să nu ne îngrăşăm, ele nu trebuie să conţină zahăr. Şi pentru că în această perioadă avem la dispoziţie o varietate de fructe şi legume, iată câteva reţete de băuturi care te vor ajuta să slăbeşti.
Caisele sunt fructe mici, dar ele conţin surse importante de substanţe nutritive. Aşadar, nu lăsa dimensiunea lor să te păcălească. Bucură-te de gustul acestor fructe de vară şi organismul te va răsplăti printr-o sănătate de fier.
A greşi e omeneşte, spune o vorbă din popor. Însă este important să recunoşti că ai greşit şi să-ţi ceri scuze faţă de persoana respectivă. Potrivit unui studiu recent, există şase modalităţi de a cere iertare când greşeşti.
Multe femei spun că au unghiile fragile şi de aceea apelează la unghii false. Dar unghiile arată frumuseţea mâinilor, aşa că ar trebui să ai mai multă grijă de ele şi să optezi pentru tratamente care le întăresc şi care le fac să devină mai rezistente.
Potrivit unui studiu realizat de o companie de cercetare, trei din zece români nu citesc eticheta produselor pe care le cumpără şi nici informaţiile despre valorile nutriţionale. Printre acestea se regăsesc produsele alimentare, dar şi sucurile sau mousse-urilor.
Din ce în ce mai mulţi oameni poartă ochelari de vedere. Calculatorul ar putea fi pricipala cauză, dar pot fi şi alte. Atunci când medicul oftalmolog îţi recomandată ochelarii, ar trebui să îi ceri câteva sfaturi despre cum îi îngrijeşti.
Ai zile în care te trezeşti mai târziu şi nu mai ai timp să stai în faţa oglinzii ca să-ţi prinzid părul cât mai frumos? Nu trebuie să-ţi faci griji! Aspectul dezordonat al părului este în prezent o tendinţă, iar coafurile rebele pot fi atât de elegante.
Te întrebi cum poţi ţine sub control perioadele lunare? Ei bine, sunt câteva exerciţii care nu-ţi vor strica buna dispoziţie şi nici nu va mai trebui să apelezi la ciocolată sau medicamente pentru a combate durerea menstruală. Antrenamentul zilnic prematur te va ajuta foarte mult!