Bebeluşii mănâncă în primele 6 luni numai lapte matern, însă cu trecerea timpului trebuie să i se includă în alimentaţie şi alte produse. Ar trebui să i se dea copilului sucuri de fructe, alimente semi-lichide şi legume. Ştim că legumele sunt cu greu acceptate de cei mici, dar pot fi convinşi dacă le sunt oferite de la început.
Sănătatea trebuie să fie pe primul loc pentru toată lumea. Stările de rău şi alte simptome nu trebuie ignorate, mai ales că în ultima perioadă tot mai mulţi oameni află că sunt bolnavi de afecţiuni grave, în ultimul stadiu. Pentru a preveni problemele de sănătate, este esenţial să îţi faci anual analize, mai ales pe cele de sânge.
Nivelul de acid uric creşte atunci când există un exces de acest produs chimic în sânge. Factorii care fac să ai acid uric crescut sunt diverşi, atât interni cât şi externi faţă de organism, putând provoca adesea formarea de cristale (de acid uric) în articulaţii care cauzează inflamaţie şi durere.
Pe lângă îngrijirea orală, este important să se acorde atenţie şi alimentaţiei, pentru a menţine dinţii sănătoşi. Sunt câteva alimente foarte bune pentru dantură, însă şi alte câteva care îi afectează, provocând inflamaţie şi durere.
Romantismul în relaţia de cuplu este foarte rar astăzi. Cu războiul ego-ului din relaţie, romantismul este întotdeauna în spate. Cu toate acestea, dacă vrei să fii mult mai romantică cu partenerul tău, ar trebui să ţii cont de următoarele sfaturi, care sunt secretul unei relaţii fericite şi împlinite.
Când mesteci gumă, aromele dulci şi textura pot provoca dependenţă, însă a fost demonstrat că guma ajută la relaxare, distragere şi combatere a stresului. Poate fi şi o modalitate de a reduce poftele de după-amiază. Şi, pentru că s-a discutat mult despre guma de mestecat, iată care sunt avantajele şi dezavantajele.
Temperaturile ridicate din sezonul cald au efecte asupra corpului, provocând deshidratarea. Ştim că apa este indispensabilă pentru menţinerea organismului hidratat, însă la fel de eficiente sunt şi sucurile de legume, care sunt bogate în substanţe nutritive, şi anume:
Primele zile petrecute la noul loc de muncă pot avea un impact major asupra modului în care te vor percepe colegii tăi. Foarte importantă este ţinuta, dar mai sunt şi alte aspecte de care trebuie să ţii cont când vrei să faci o impresie bună la muncă. Vrei să ştii care sunt?
Zahărul poate determina creşterea în greutate nesănătoasă, deoarece consumul lui excesiv provoacă acumulare de grăsimi în organism. Când se consumă zahăr şi alimente pe bază de zahăr, fructoza prezentă în acest ingredient metabolizează ficatul şi le transformă în grăsimi, lucru care poate creşte riscul de diverse afecţiuni.
Cistita este termenul medical pentru inflamaţia vezicii urinare, fiind cauzată de o infecţie bacteriană. Afecţiunea are ca simptome o senzaţie de arsură în timpul urinării şi durere abdominală în partea inferioară. Infecţia este uşoară şi de obicei se vindecă în scurt timp, chiar şi fără medicamente.
Alimentaţia de zi cu zi joacă un rol esenţial în creşterea şi în scăderea în greutate. Sunt foarte mulţi oameni care ţin dietă şi practică sport, dar nu obţin întotdeauna rezultatele pe care le doresc. Mai mult, este posibil ca ei să facă anumite greşeli în procesul de slăbit, mai ales dacă nu au consultat un nutriţionist. Poate nu ştiai, dar există câteva alimente care activează metabolismul. Unul dintre ele este cartoful dulce.
Uleiurile esenţiale au început să fie din ce în ce mai des folosite în rutina de îngrijire a pielii şi părului. S-a demonstrat că uleiurile esenţiale au proprietăţi antiinflamatorii, antibacteriene şi antifungice dar şi substanţe nutritive care menţin tegumentul şi părul sănătos şi frumos.
În prezent se fac tot mai multe progrese medicale pentru a descoperi mai multe tratamente pentru afecţiunile care au provocat cel mai mare număr de decese în ultimele decenii. Însă, din păcate, sunt descoperite alte boli care trebuie analizate şi conştientizate, foarte severe, cum este rezistenţa la insulină.
Poţi reduce acumularea de grăsimi în zona abdomenului prin consumul anumitor fructe. Multe dintre acestea sunt surse importante de flavonoide (numite şi substanţe vegetale secundare), care sunt foarte eficiente în prevenirea depunerii grăsimilor în anumite părţi ale corpului. Fructele pe care trebuie să le incluzi în dieta ta sunt:
Cancerul de col uterin este unul dintre cele mai frecvente forme de cancer la femei la nivel mondial. Aproape toate cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de un virus numit papilomavirus uman (HPV), care se dezvoltă în celulele colului uterin.
Soarele este deja pe cer de dimineaţa şi până seara, motiv pentru care, pe lângă ochelarii de soare, pălărie şi alte accesorii, nu trebuie să uiţi să îţi protejezi pielea. Cum poţi face asta? Cea mai bună opţiune ar fi folosirea unei loţiuni cu protecţie solară, naturală, pe care o poţi prepara chiar tu acasă.
Brânza de vaci este un produs lactat foarte sănătos, bogat în substanţe nutritive precum vitamina A, fier, calciu, mangan, potasiu, sodiu, fosfor, seleniu, zinc şi proteine, printre altele. Cel mai important este conţinutul ridicat de proteine din brânza de vaci, pentru că are efecte pozitive asupra sănătăţii, şi anume:
Poate că eşti mândră de faptul că eşti un părinte perfect, iar acest lucru este vizibil în tot ce faci, inclusiv în modul în care-ţi creşti copilul. Dacă vrei să îi insufli copilului tău perfecţiunea şi să îl faci să creadă că acest aspect îl ajută să obţină succesul, să ştii că greşeşti. Viaţa nu este aşa, motiv pentru care el trebuie să accepte imperfecţiunile şi să ştie cum să le facă faţă.
Dacă simţi că partenerul tău nu se mai comportă cu tine aşa cum o făcea la început şi acum vrei să-l recucereşti, ar trebui să ţii cont de următoarele tehnici Feng Shui. Este nevoie să faci mici schimbări prin casă pentru ca el să simtă din nou dragostea pe care i-o porţi.
Cheagul de sânge provocat de o vătămare externă ajută la prevenirea fluxului sangvin excesiv şi a riscului de infectare. În schimb, el poate să apară fără să fie cauzat de o lovitură, lucru care indică faptul că în corp există o problemă. Cheagul de sânge poate fi cauzat de stres, lipsa exerciţiilor fizice, tensiunea arterială crescută.
Depresia la câini poate fi, de obicei, atribuită unei schimbări majore de viaţă, inclusiv mutarea într-o casă nouă, aducerea unui alt căţel, pierderea stăpânului, modificări majore ale rutinei, o afecţiune medicală. Dacă bănuieşti că animalul tău de companie este deprimat, mergi la un medic veterinar pentru a stabili cauza. Până atunci, iată care sunt simptomele care-ţi arată că Bobi al tău este depresiv.
Un om trebuie să aibă pe zi trei mese şi două gustări. Micul dejun, prânzul şi cina trebuie să conţină alimente sănătoase, iar gustările dintre mese nu trebuie să fie bogate în calorii. Pentru a evita supraalimentarea şi consumul excesiv de calorii, iată care sunt cele mai bune gustări care conţin mai puţin de 100 de calorii.
Formaţi de ceva timp o relaţie, vă iubiţi foarte mult şi aţi decis să vă căsătoriţi. Aţi făcut şi acest pas important, dar începi să simţi că nu îl mai iubeşti pe partener la fel de mult sau invers, el nu mai este la fel cu tine. Atunci vă întrebaţi: ”De ce dispare dragostea după căsătorie?” Crezi că ai răspunsul la această întrebare? Poate da, poate nu!
Ca proprietar de animal de companie, trebuie să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a te asigura de bunăstarea câinelui. El trebuie să aibă o alimentaţie sănătoasă, variată şi echilibrată, bogată în substanţe nutritive esenţiale, astfel încât să poată profita de toate beneficiile. Cu toate acestea, mâncarea specială pentru câini nu este întotdeauna cea potrivită, motiv pentru care trebuie să acorzi mai multă atenţie atunci când o cumperi.
Persoanele care au peste 40 de ani trebuie să-şi îndrepte privirea spre vitamine şi minerale, care sunt esenţiale pentru menţinerea sănătăţii. Ştim că organismul începe să-şi piardă densitatea osoasă odată cu înaintarea în vârstă, motiv pentru care corpul are nevoie de o cantitate mai mare de substanţe nutritive, şi anume:
Când vine vorba de despărţirea de partener, este foarte greu să renunţi cu totul la el. Este posibil să fii complet angajată în relaţie într-o manieră mentală, socială şi emoţională şi atunci acea persoană brusc dispare. Este nevoie de timp pentru acceptare, însă nu este imposibil.
Toţi am mâncat salată Caesar măcar o dată, nu-i aşa? Ce zici dacă în locul pieptului de pui foloseşti somon afumat? Nu numai că este bogat în substanţe nutritive, dar, de asemenea, salata Caesar cu somon afumat poate fi felul de mâncare perfect pentru prânz sau o gustare sănătoasă.
Boala ficatului gras este afecţiunea care apare în momentul în care în organ se acumulează o cantitate mult prea mare de grăsimi. Atunci ficatul nu mai reuşeşte să îşi îndeplinească funcţiile, iar acest lucru duce la suprasolicitarea lui.
Pentru a evita deshidratarea în sezonul cald, este necesar să se bea băuturi sănătoase. Ca părinte, ar trebui să acorzi mai multă atenţie băuturilor naturale pe care i le dai copilului. Multe dintre acestea conţin o cantitate mare de zahăr, care nu este bun pentru sănătatea copilului.
Majoritatea cuplurilor îşi doresc să aibă un copil la un moment dat, însă mulţi se confruntă cu probleme. Deşi fertilitatea la femei scade odată cu înaintarea în vârstă, este important să se ştie că problema nu este neapărat la ea. Şi bărbaţii pot avea probleme de fertilitate.