Secretul unui sistem imunitar rezistent constă în obiceiurile zilnice, în special cele pe care le ai cu privire la programul de odihnă şi la alimentaţie.Pentru a te putea bucura de o sănătate de fier consumă zilnic aceste 3 elemente nutritive!
Când petreci timp în prejma animalelor de companie, în special a câinilor, nivelul stresului scade şi devii mai relaxată şi mai fericită. Câinii fac parte din viaţa oamenilor de mii de ani şi s-au adaptat atât de bine încât sunt asimilaţi ca făcând parte din familie.
Atunci când te gândeşti la cele mai periculoase boli îţi vin probabil în minte cele incurabile, însă, în realitate, acestea nu se clasează în topul celor mai întâlnite de-a lungul istoriei omenirii. Iată care sunt primele 3 boli mortale din întreaga lume!
Cancerul se împarte în două categorii: non-invazive, în interiorul glandelor sânului şi invazive, dezvoltat în interiorul celulelor. Cei trei factori care influenţează creşterea riscului de a face cancer sunt: sexul - de obicei femeile dezvoltă acest
Cancerul la sân este una dintre cele mai frecvente afecţiuni care afectează femeile şi, din păcate, de multe ori este descoperit prea târziu. Depistat la timp poate fi tratat, de aceea este important să identifici simptomele care prevestesc apariţia sa.
Odată cu venirea toamnei, fiecare femeie se confruntă cu schimbări pe toate planurile. Programul şi obiceiurile suferă şi ele modificări pentru a face mai uşoară adaptarea la temperaturile scăzute. În încercarea de a se adapta există 3 lucruri pe care şi tu le faci şi care arată cât de mult se aseamănă femeile între ele!
S-a constatat că anumite afecţiuni precum diabetul de tipul 1 sau de tipul 2, tensiunea arterială crescută, rinichi polichistici sau polionefrită pot cauza apariţia bolilor renale. Orice disconfort în zona rinichilor trebuie luat în serios încă de la
Deşi în prezent există o gamă variată de produse cosmetice inovatoare din care poţi alege, trucurile de frumuseţe folosite cu generaţii în urmă sunt valabile şi astăzi. Chiar şi cele cele mai moderne femei le-au integrat în ritualul lor de frumuseţe. Le poţi încerca şi tu!
Stilul nu se referă doar la măiestria cu care îţi alegi şi combini hainele, ci şi la felul în care te comporţi. Bunele maniere şi educaţia sunt cele care definesc stilul unei femei şi, dacă îţi doreşti să emani rafinament, ia în calcul toate aspectele. Şi niciodată nu face aceste lucruri!
NYX Professional Makeup, brandul folosit de makeup artiştii din întreaga lume, a deschis cel de-al patrulea magazin din ţară, în aripa nouă a centrului comercial Sun Plaza, din Bucureşti.
Chiar dacă poţi fi tentată să crezi că e bine să nu mănânci nimic înainte să mergi la sală, corpul are nevoie să fie alimentat pentru a atinge nivelul maxim de performanţă. Dacă nivelul de zahăr este insuficient în timp ce faci mişcare, te poţi confrunta cu senzaţia de durere de cap sau de ameţeală. Iată care sunt alimentele care te îţi furnizează energie pe parcursul antrenamentului sportiv!
Într-o lume în care totul se desfăşoară într-un ritm alert, este extrem de important sa înveti să te relaxezi atunci când începi să simţi că stresul începe să pună stăpânire pe mintea şi pe corpul tău. Probabil că o mare parte din timp ţi-o petreci la serviciu, aşa că poţi încerca aceste metode chiar în pauza de lucru!
Potrivit Asociaţiei Americane a Tiroidei, deficienţa de iod este principala cauză a producţiei reduse de hormoni tiroidieni. De asemenea, asociaţia punctează şi faptul că iodul nu este produs în mod normal de organism, de aceea trebuie să îl procuri
Cancerul mamar este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni în rândul femeilor, de aceea este bine să ţii cont de sfaturile care te pot ajuta să îl previi, mai ales în cazul în care acesta nu este moştenit genetic. Iată 4 obiceiuri pe care le poţi adopta!
Glanda tiroidă este vitală pentru sănătatea organismului, dereglările sale fiind cauza multor afecţiuni.Pentru a o putea ajuta să funcţioneze mai bine este nevoie doar de câteva schimbări în dieta ta zilnică.
Te-ai simţit vreodată atât de copleşită de oboseală încât să simţi că te ia somnul brusc în timpul zilei? Este posibil să fie pur şi simplu o perioadă în care eşti extenuată sau poate că este vorba despre simptomele apărute în urma stresului. Iată care sunt acestea!
Tehnica de întinerire cu gheaţă a fost folosită la inceput în saloane şi în centrele de înfrumuseţare. Femeile au constatat că aceasta îmbunătăţeşte calitatea pielii în mod vizibil, de aceea au început să o folosească şi acasă. Iată la ce ajută!
Relaţia pe care o construieşti împreună cu copilul tău te va ajuta să te apropii pe el şi să te considere cea mai bună prietenă a lui. Cu toate că vor mai fi şi perioade în care vei simţi că lucrurile îţi scapă de sub control, cu aceste trucuri vei putea gestiona situaţia mult mai uşor.
În general, mamografia se recomandă femeilor după vârsta de 40 de ani, însă există şi cazuri în care medicul consideră că este necesară în cazul unor investigaţii mai amănunţite. Dacă urmează să faci o mamografie, probabil că îţi pui o mulţime de întrebări. Pentru câteva dintre ele, avem răspunsurile.
Decolorare păr lămâie. Îţi doreşti o nuanţă de păr mai deschisă şi cu toate acestea nu ai vrea să apelezi la vopsit pentru că îl consideri dăunător? Dacă da, poţi apela cu încredere la metodele naturale de decolorarea cu suc de lămâie. Iată ce trebuie să faci!
Curăţenia casei poate că nu face parte din activităţile tale preferate, însă este absolut necesară dacă vrei să trăieşti într-un mediu curat, în care să-ţi fie drag să îţi petreci timpul. Pentru a reuşi să faci curat într-un timp record este bine să ţii cont de câteva sfaturi şi să eviţi să faci aceste greşeli!
Dacă ţi-ai găsit jumătatea şi te afli deja într-o relaţie, poate că te întrebi ce anume l-a atras cel mai mult pe partenerul tău la tine când te-a cunoscut. Dacă eşti singură şi ai dubii în privinţa anumitor lucruri care crezi că îl vor ţine la distanţă, află că bărbatul potrivit pentru tine le va ignora complet. Iată care sunt lucrurile pentru care nu trebuie să îţi faci griji!
Fructele sunt daruri ale naturii, medicamente naturale care sporesc calitatea vieţii, pline de vitamine, minerale şi de antioxidanţi. Toate au proprietăţi excepţionale, de aceea este bine să-ţi iei zilnic porţia ta de fructe, fie în stare naturală, fie sub formă de sucuri. Iată care sunt 3 dintre cele pe care ar fi sănătos să le consumi zilnic!
Fiecare zodie are calităţile sale unice care au puterea de a-i atrage pe cei din jur. În acelaşi timp, oamenii pot înţelege greşit anumite comportamente, având tendinţa să pună etichete. Iată care concepţiile greşite despre fiecare zodie în parte!
1) Cât de repede poţi memora un text de câteva rânduri?
a) E suficient să îl citeşti de câteva ori ca să îl poţi reproduce pe de rost.
b) După câteva ore de repetat.
c) Nu reuşeşti să îl înveţi în totalitate, dar îl reţii în mare parte.
În goana după sănătate, se poate întâmpla să ajungi să consumi într-un mod greşit alimentele care aparent ar trebui să-ţi facă bine. Iată câteva exemple care ar trebui să te pună pe gânduri.
Empatia, abilitatea de a te pune în pielea celuilalt, te ajută să înţelegi şi să te conectezi la trăirile şi la gândurile unei persoane ca şi cum ar fi ale tale. Înseamnă a şti să comunici eficient, fără să judeci, rezonând emoţional cu cei din jur.
În sarcină, hipertensiunea poate fi de mai multe forme: indusă de graviditate (apare mai ales după ce-a de-a 20-a săptămână), esenţială (valorile tensiunii erau mari şi înainte, iar acestea s-au menţinut) sau preexistentă (hipertensiunea este agravat