Mai exact, micii pacienţi vor fi trataţi prin artă şi prin dramaterapie. ”Îi ajutăm pe copii să-şi învingă temerile, să-şi îmbunătăţească respectul de sine şi să se familiarizeze cu procedurile medicale din spitale”, a spus Shajjad Rizvi, fondatorul
Cercetătorii ce faceau parte din Institutul Pasteur şi Universitatea ,,Paul Sabatier" din Toulouse au arătat că zincul, un metal toxic în doze mari, poate fi utilizat de celule sistemului imunitar pentru a distruge microbi, precum bacilul tuberculoze
Oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică de la Universitatea din Kentucky, SUA, au intervievat 6.000 de femei care făceau parte din Registrul de Sănătate al Femeilor din Kentucky pentru a afla mai multe despre starea lor de sănătate şi ca
Licopenul este un antioxidant foarte puternic, iar cercetările anterioare au arătat că o dietă bogată în tomate poate reduce riscul apariţiei mai multor forme de cancer, precum cel de plămâni, prostată sau stomac.
Sciatica este una dintre afecţiunile la nivelul coloanei vertebrale. Problema apare în momentul în care nervul sciatic este afectat, prin iritare sau comprimare, boala fiind una dureroasă. Fără un tratament potrivit, boala avansează existând riscul s
Cercetătorii au analizat mitocondriile (organite care produc energie la nivel celular) şi au descoperit că ciocoalata neagră conţine un compus din plante, numit epicatechin, care are rolul de a stimula masa musculară asemeni activităţii fizice.
Pubertatea timpurie poartă numele de pubertate precoce şi este din ce în ce mai des întâlnită în ultimii ani. Pubertatea timpurie este caracterizată prin dezvoltarea caracteristicilor sexuale ale copiilor. În unele situaţii, pubertatea precoce poate
Ei au descoperit că pofta de sare declanşează aceleaşi gene ca şi în cazul celorlalte forme de dependenţă. Rezultatele obţinute ar putea explica de ce multora le este greu să stea departe de sare când vine vorba de alimentaţie.
În cadrul cercetării, specialiştii au comparat un eşantion de tineri cu vârsta între 18 şi 35 de ani care fumau cu un alt eşantion de aceeaşi vârstă, însă nefumători.
Calmantele (antiinflamatoare non-steroide), precum ibuprofenul, cresc şansele apariţiei acestui tip de cancer, în mod egeal atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.
În rândul schiorilor s-au întâlnit cele mai multe astfel de cazuri. Deşi nu reprezintă o problemă gravă de sănătate, aritmia poate duce în unele situaţii la apariţia atacului de cord.
Metoda coitului întrerupt (coitus interruptus) este o metodă de protecţie folosită de multe cupluri pentru evitarea apariţiei unei eventuale sarcini nedorite. Cu câteva clipe înainte de ejaculare, bărbatul îţi retrage penisul pentru a ejacula în exte
Studiul efectuat de Societatea de Fizioterapie Chartered (CSP) pe 2.000 de adulţi a evidenţiat faptul că femeile, spre dosebire de bărbaţi, sunt mult mai predispuse să renunţe la orice tip de activitate fizică.
Fie că este vorba de bere, un pahar de vin sau alt tip de băutură alcoolică, obiceiul ajută la menţinerea sănătăţii femeilor, pe măsura înaintării în vârstă.
Testele vor putea fi efectuate în cabinetul medicului, nu doar în clinicile specializate, ceea ce ar duce la diagnosticarea precoce a unui număr mai mare de cazuri de Alzheimer.
În cadrul cercetării au fost examinate 1.839 de femei şi 1.694 de bărbaţi din Finlanda, Suedia, Danemarca, Olanda, Franţa şi Italia. Participanţii au fost examinaţi cu ajutorul tehnologiei cu ultrasunete pentru a li se verifica starea de sănătate a a
Cercetătorii au identificat genele care produc o enzimă în ţesutul muscular în timpul exerciţiului ce poartă numele APM kinaza, care controlează modul în care mâncarea se transformă în energie.
Pentru a afla care sunt beneficiile nucilor, oamenii de ştiinţă au analizat efectele acestora asupra cobailor. Nucile pot scădea riscul apariţiei cancerului de sân, dar au şi capacitatea de a reduce numărul şi dimensiunea tumorilor, în cazul pacienţi
Experienţe cognitive ale persoanele care suferă de dureri cronice de spate sunt de asemenea afectate. Astfel, materia cenuşie se poate reduce în zonele din creier care sunt asociate cu procesul de durere, dar şi cel ce ţin de stările de anxietate.
Pentru a vedea dacă oamenilor le este mai uşor să obţină informaţii prin intermediul calculatorului, Betsy Sparrow, asistent universitar din Columbia (SUA), Daniel M. Wegner de la Harvard şi Jenny Liu de la Universitatea din Wisconsin –Madison (SUA)
Consumarea a două porţii de cartofi pe zi este de ajutor când vine vorba de hipertensiune. Atâta timp cât nu se adaugă unt, ulei sau ketchup peste cartofi, aceştia aduc beneficii sănătăţii.
Un studiu recent a evidenţiat faptul că bacteriile din intestin au o legătură directă cu creierul, lucru descoperit pe cobai, dar aplicabil şi pe om. Astfel, tulburările intestinale au legătură cu tulburările legate de stres.
Alimentaţia precară şi lipsa activităţii fizice duc la apariţia diverselor probleme de sănătate. Creşterea nivelului colesterolului ,,rău”, apariţia problemelor cardiace şi obezitatea sunt doar câteva dintre afecţiunile care ocupă printre primele loc
Rezultatele cercetării, publicate în Jurnalul Asociaţiei Americane de Cardiologie, au evidenţiat faptul că riscurile ca aceşti bărbaţi să sufere de hipertensiune sunt cu 80% mai mari faţă de cei care se pot bucura de un somn liniştit noaptea.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că trăsăturile personalităţii sunt decisive când vine vorba şi de numărul de kilograme. Persoanele impulsive sunt şi cele care se pot îngrăşa mai uşor, faţă de celelalte tipuri de persoanalitate.
Cercetarea, efectuată la ,,Sleep and Chronobiology Laboratory”, din Colorado, a arătat că după pierderea unei nopţii de somn se ard aproximativ 135 de calorii.
Rezultatele unui studiu recent realizat au arătat că femeile şi barbaţii care au o anumită strălucire şi un ten sănătos, consumă de regulă carotenoizi, ce se găsesc în anumite fructe şi legume.