Astfel va fi încurajat consumul de medicamente generice, adică cele care au preţuri mai mici decât medicamentul original, dar prezintă aceeaşi calitate şi eficienţă.
Un studiu efectuat pe voluntari din Marea Britanie a arătat că unele persoane sunt predispuse genetic pentru a rezista acestei afecţiuni, în timp ce alţii se îmbolnăvesc chiar şi de mai multe ori pe an.
În timpul ciclului de spălare, substanţele chimice pătrund în rufele din cuva maşinii de spălat. Deşi studiul a fost efectuat în SUA, oamenii de ştiinţă sunt convinşi că substanţele chimice din produsele de spălat afectează o bună parte din populaţie
În cadrul noului studiu, publicat în Jurnalul Medical Microbiology, a fost testat uleiul de coriandru împotriva a 12 infecţii bacteriene, inclusiv a bacteriei Salmonella enterica şi a Escherichia coli (E.coli). Dintre tulpinele bacteriilor testate, m
Băuturile alcoolice sunt asociate în cele mai multe dintre cazuri cu o dietă săracă. ,,Consumul de băuturi alcoolice poate reduce menţinerea unui stil alimentar sănătos. Alcoolul poate contribui în mod indirect la apariţia unor afecţiuni precum diabe
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă afirmă că nu există decât o simplă asociere între cele două afecţiuni, fără o legătură directă în stoparea dezvoltării tumorilor maligne.
Cercetătorii din Florida şi cei din Oklahoma susţin că prunele uscate pot ajuta la îmbunătăţirea densităţii osoase mai bine decât smochinele, curmalele, merele şi căpşunile uscate.
Deoarece aproximativ jumătate dintre sarcini nu sunt programate, vitaminele luate zilnic pot interveni în procesul de dezvoltare al bebeluşului. Astfel şi şansele ca bebeluşul să se nască cu o greutatea mai mică sunt diminuate cu 33%.
Acest anticorp special, depistat în analiza sângelui, se dezvoltă ca un raspuns al sistemului imunitar la o proteină numită mezotelină. Deşi de regulă proteina se găseşte în ţesuturile normale, ea este prezentă în cantităţi foarte mari în celule canc
Deşi diferenţele de personalitate se rezolvă în timp, recentul studiu în domeniu susţine că frecventele conflicte reprezintă un lucru stabil pentru cele mai multe dintre cupluri.
Rezultatele recentului studiu, publicate în ,,Nutrition Reviews”, indică faptul că persoanele care consumă ocazional alcool nu-şi pun în pericol greutatea. În plus, consumul de vin scade cu 30% şi şansele apariţiei diabetului zaharat.
Recentele cercetări publicate în ,,Journal of Children and Media” au scos la iveală faptul că personajele din desenele animate care apar pe cutiile de cereale sau alte astfel de produse pot îndemna copilul să aleagă alimente nesănătoase. Oamenii de ş
Afecţiunile cardiovasculare afectează din ce în ce mai multe persoane la nivel global. În România, situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât aceste probleme apar din ce în ce mai des la persoane cu vârste sub 45 de ani. Prin consumarea anumitor alim
Spre deosebire de berea blondă care are 92 de ppb (părţi de miliard ) de fier şi cea fără alcool care conţine 63 de ppb de fier, berea neagră are în compoziţie 121 de ppb de fier.
Rezultatele cercetării au scos la iveală faptul că agitaţia din birouri poate duce la scăderea stării de bine a angajaţiilor cu 32% şi a productivităţii cu 15 %. Spaţiile deschise implică activitate nedorită din partea celorlalţi angajaţi, ceea ce du
Infectarea a implicat microbacteria haemophilus, care de regulă afectează doar persoanele care au sistemul imunitar slăbit. Însă în aceste cazuri, cele două persoane aveau sistemul imunitar normal.
Şansele de a renunţa la fumat sunt cu 9% mai mici în cazul fumătorilor de ţigări mentolate, decât la persoanele care preferă ţigările nementolate. Cercetătorii din domeniu susţin că scoatearea de pe piaţă a acestei categorii de ţigări ar duce la îmbu
,,În ultimii zece ani, a crescut foarte mult numărul părinţilor care folosesc bazine gonflabile şi nu conştientizează riscurile la care se expun”, spune medicul Gary Smith, director al Spitalului de Copii Nationwide, din Ohio, SUA.
Efectele benefice ale terapiei cu nămol sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În România există mai multe centre balneare unde poate fi efectuate tratamentele cu nămol, printre acestea numărându-se: Techirghiol, Mangalia, Lacul Sărat şi Băi
Specialiştii bacteriologi susţin că noua tulpină, numită şi S. Kentucky, se poate răspândi rapid în întreaga lume. Până în momentul de faţă s-au înregistrat aproximativ 490 de persoane infectate cu noua tulpină în Marea Britanie, Franţa, Ţara Galilor
La un an după un atac de cord, riscul de deces este aproximativ acelaşi în rândul persoanelor care locuiesc singure, cât şi a celor care locuiesc cu alte persoane. Însă după patru de la infract, riscul este cu 35% mai mare în cazul celor care locuies
Copiii ai căror mame au luat acid docosahexaenoic (DHA), acid gras esenţial găsit în uleiul de peşte, s-au îmbolnăvit mai rar în primul an de viaţă decât cei ai căror mame nu au luat deloc. În plus, DHA ajută şi la dezvoltarea şi funcţionarea normală
Dietă mediteraneană este bogată în legume, ulei de măsline, fructe, nuci, peşte, cereale integrale şi săracă în alcool şi carne. Oamenii de ştiinţă susţin că dieta are un efect mai puternic asupra femeilor, care pot trăi chiar şi cu 15 ani mai mult,
Persoanele care au suferit de bulimie sau anorexie au posibilitatea de a rămâne însărcinate abia după un an de la tratarea tulburării. În plus, aceste femei sunt de două ori mai predispuse să urmeze un tratament de fertilitate faţă de cele care nu au
Oamenii de ştiinţă nu sunt de părere că plânsul ne face să ne simţim mai bine, iar rezultatele publicate în Jurnalul Medical ,,Cercetări ale Personalităţii" au evidenţiat faptul că plânsul nu are nici un efect asupra dispoziţiei, lucru confirmat şi d
Nu puţine sunt cazurile când părinţii şi chiar ceilalţi membrii ai familie sunt nevoiţi să intre în jocul celor mici şi să comunice cu prietenii imaginari din aceeaşi încăpere.
Fie că e vorba de un animăluţ sau chiar de un personaj animat, prietenii
Oamenii de ştiinţă consideră că paracetamolul acţionează direct către celulele creierului ce ţin de controlul funcţiilor organismului.
Conform rezultatelor studiului, persoanele care iau zilnic paracetamol ar putea avea o memorie mult mai bună.