Continut scris de Claudia Georgevici - pagina 49

Conținut scris de Claudia Georgevici

Pagina 49
1 2 jpg jpeg
Tumorile cerebrale pot fi distruse cu laserul
Cu ajutorul acestui laser a fost deja operată o persoană cu o tumoare recurentă, care îi punea viaţa în pericol. Medicii au făcut o gaură cu grosimea unui creion în craniul pacientului, prin care au dirijat până la tumoare raza laser. Agenţia america
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Fumatul, factor major de risc pentru cancerul oral
Cercetătorii au observat că acest tip de cancer este din ce în ce mai frecvent în rândul persoanelor cu vârsta sub 50 de ani. Timp de cinci ani, oamenii de ştiinţă au monitorizat stilul de viaţă a 750 de persoane, dintre care 350 au fost diagnosticat
Ce te doare?
1 2 jpg jpeg
Respiraţia gură la gură, neindicată în caz de stop cardiac
Cei care beneficiază doar de masaj cardiac au cu 13.3% mai multe şanse de supravieţuire, în timp ce la persoanele la care se efectuează concomitent cele două manevre de resuscitare, acest procent scade la 7,8%.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Botoxul, folosit pentru calmarea durerilor
Astfel, botoxul "diluat" poate fi folosit ca bază pentru calmante care pot fi utilizate pe termen lung.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Şi cinci ore de somn sunt suficiente
Timp de 14 ani au fost monitorizate 450 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 şi 81 de ani.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Cum se acordă scorul Apgar
Evaluarea nou-născutului se efectuează la un minut şi la cinci minute după naştere şi urmăreşte cinci elemente importante: respiraţia, culoarea pielii, bătăile inimii, reflexele şi tonusul muscular. Fiecare primeşte o notă de 0, de 1 sau de 2, astfel
Familie
1 2 jpg jpeg
Inimă artificială implantată unui copil
Inima, care are o lungime de şase centimetri şi 400 de grame, este formată din mai multe pompe hidraulice acţionate electric.
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
O substanţă din curry creşte eficienţa chimioterapiei
Aceştia au efectuat o serie de teste pe un ţesut recoltat dintr-o tumoare colorectală şi au observat, în plus, că folosirea curcuminei poate reduce şi recidiva celulelor maligne.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Facem de aproape zece ori mai puţine fertilizări decât în Europa de Vest
Prin comparaţie, în Franţa există peste 150 de centre de fertilizare, unde se realizează peste 40.000 de cicluri pe an. "Rata de infertilitate atât masculină, cât şi feminină, este în creştere din cauza incidenţei crescute a bolilor cu transmitere se
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Ce poţi depista prin ecografia abdominală
Ecografia permite vizualizarea organelor interne sau a fătului cu ajutorul ultrasunetelor. Prin intermediul ecografiei se pot vizualiza cele mai multe organe "moi" din corp. Cu ajutorul acestei investigaţii se pot vizualiza şi analiza ficatul, căile
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
Migrenele apar din cauza mutaţiei unei gene
O echipă de cercetători din care au făcut parte şi oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford a ajuns la concluzia că migrenele sunt rezultatul mutaţiei genei TRESK, implicată în sensibilitatea nervilor răspunzători pentru durere.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Un medicament antidiabetic ar putea fi scos de pe piaţă
Această iniţiativă a fost luată în urma informaţiilor potrivit cărora administrarea acestor pastile ar creşte riscul de accidente cardiovasculare.
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
Păsările migratoare, sursă de superbacterii
Aceştia au analizat 57 de mostre provenind de la o astfel de pasăre, pescăruşul argintiu. Ei au depistat mai multe tulpini de enterococi, bacterii rezistente la tratamentul cu antibioticul vancomicină.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Terapia placebo, utilă în disfuncţiile sexuale feminine
În cadrul cercetării au fost monitorizate 50 de femei pe parcursul a 12 săptămâni, cărora li s-a administrat câte o pilulă placebo. Specialiştii au arătat că proporţia activităţilor sexuale pe care participantele le-au considerat satisfăcătoare a cre
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Vitamina B, noua armă contra bolii Alzheimer
În cadrul cercetării, au fost monitorizate 168 de persoane, care au luat zilnic trei doze de suplimente de vitamina B, tratament care a redus cu până la 53% riscul de atrofiere a creierului asociată cu demenţa.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Cura de slăbire ne poate... îngrăşa!
De vină pentru acest lucru sunt lipsa voinţei şi tentaţia prea mare în faţa bucatelor gătite de partener, a produselor nesănătoase cumpărate de acesta sau în faţa prăjiturilor şi biscuiţilor pe le gustă la locul de muncă.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Rinichiul artificial implantabil, aproape gata
Reuşita aparţine cercetătorilor de la Universitatea California din San Francisco, SUA, şi altor zece echipe internaţionale de oameni de ştiinţă. Sistemul cuprinde două stadii.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Coacăzele pot preveni infecţia cu stafilococul auriu
Această concluzie are la bază un studiu al cercetătorilor de la Institutul Politehnic din Worcester, SUA, în cadrul căruia unor voluntare li s-a dat să bea suc de coacăze, iar altora, un lichid placebo.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
1 2 jpg jpeg
Astm? Aşa îl ţii sub control
Încă de la început, este foarte important să ştii că în astm remediile naturiste nu pot înlocui tratamentul clasic prescris de medicul specialist. În paralel cu terapia alopată, poţi folosi însă şi câteva leacuri din plante, cu efecte dovedite în red
Remedii naturiste
1 2 jpg jpeg
1 2 jpg jpeg
Pielea de broască, sursă de antibiotice
Bacteriile rezistente la antibiotice ar putea fi tratate cu ajutorul unor medicamente extrase din
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
Bea apă înainte de masă dacă vrei să slăbeşti
Bea apă înainte de masă dacă vrei să slăbeşti
Wellness
1 2 jpg jpeg
Stilul de viaţă nesănătos dă dureri de cap tinerilor
Surplusul de kilograme, lipsa mişcării şi fumatul cresc de trei ori riscul tinerilor de a suferi de dureri de cap, au descoperit cercetătorii norvegieni. În cadrul "Nord-Trondelag Health Study" au fost monitorizaţi 5.847 de adolescenţi cu vârste într
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
Salmonella, armă împotriva cancerului
poate ajuta la tratarea cancerului, au descoperit specialiştii italieni de la Universitatea Milano. Această bacterie activează sistemul de apărare al organismului, având acelaşi efect ca şi un vaccin, prevenind naşterea altor celule canceroase. În m
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
Dispozitiv de detectare a bacteriilor din plăgile arse
Dispozitiv de detectare a bacteriilor din plăgile arse
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg
1 2 jpg jpeg
Ce trebuie să ştii despre efectul placebo
Administrarea unui medicament fără valoare farmaceutică poate aduce o vindecare temporară la unele persoane. Din ce în ce mai mulţi medici internişti şi reumatologi din SUA prescriu pacienţilor reţete placebo. Cu toate acestea, aşa-zisa “vindecare în
Psiho
1 2 jpg jpeg
Crampele menstruale pot afecta creierul
ar putea produce modificări în creierul femeilor, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Yang-Ming din Taipei, Taiwan. Cu ajutorul unui tip de scanner, specialiştii au analizat modificările care se produc la nivelul creierului în cazul a 32 d
Prevenție și tratament
1 2 jpg jpeg