I-a pus mobilul preferat pe post de piatră funerară

Ultima actualizare:

    Telefonul marca iPhone  are înălţimea de 1,62 metri
Telefonul marca iPhone are înălţimea de 1,62 metri

Durerea pierderii premature a unicei fiice e inimaginabilă! Şi pentru că un părinte vrea să îşi răsfeţe odrasla şi în Viaţa de Apoi, Rais Şamaev din oraşul Ufa, capitala Baschiriei, Rusia, i-a pus la căpătâi cel mai drag obiect: un telefont inteligent de ultimă generaţie.

Telefonul marca iPhone este cel mai mare monument funerar din cimitirul Iuzânoie. Conform localnicilor, „mauzoleul” a costat peste 5.000 de euro şi este gravat manual în marmură neagră, de import. Pe partea din faţă a pietrei funerare care a fost ridicată abia la începutul anului 2018 (n.r. asta deşi Rita Şabaeva, 25 de ani, a pierit în luna ianuarie a anului 2016) o reprezită pe tânăra blondă zâmbind pe o alee din parcul central.

Rita Şamaeva a murit în condiţii misterioase,  iar familia i-a făcut un mormânt pe gustul ei
Rita Şamaeva a murit în condiţii misterioase, iar familia i-a făcut un mormânt pe gustul ei

Din câte se pare, capodopera a fost realizată de artistul local Ilgam Galliulin, dar acesta a negat orice legătură cu acest iPhone. Telefonul mortuar are 1,62 metri înălţime şi respectă în cele mai mici detalii aparatul de care Rita nu se despărţea nici când mergea la toaletă.

Pe partea din faţă a fost  gravat chipul defunctei
Pe partea din faţă a fost gravat chipul defunctei

La căpătâiul defunctei a fost gravat un QR-code pentru a marca faptul că Rita obişnuia adesea să îşi cumpere diferite haine şi accesorii folosind acest sistem. Moartea Ritei este un mister pentru întreaga comunitate. Unii ştiu că ar fi pierit într-un accident, alţii vorbesc că ar fi dispărut în timpul unei expediţii pe munţi.

Un QR-code îi ajută pe posesorii  de iPhone să afle povestea Ritei
Un QR-code îi ajută pe posesorii de iPhone să afle povestea Ritei

Alţii cred că mormântul ar fi gol... „Am încremenit când am văzut un ditamai telefonul mobil în cimitir. De ce să faci în Rusia un monument funerar în formă de telefon american? Este incredibil”, a declarat pentru ProUral groparul Nikolai Evdochimov. Unul dintre localnici a spus că Rita şi-a cumpărat telefonul în timpul unei vacanţe pe care a petrecut-o în Germania, cu un an înainte să moară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
FotoJet Governors jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
test1 jpeg
1 somn jpg jpeg
GcS85ZcbkAIOmcP jpeg
Glovo jpg
9eeeb938f39350750d2ccf0a361b71c1669a6e1c shave jpg
maria tantan jpg
ciugud captura video jpg
cladiri hong kong jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net