În ce relații este Kitty Cepraga cu tatăl fetiței sale, după divorț. Nu multe femei ar face asta: „Nu concep altfel!“

#Exclusiv Click!

Kristina Cepraga și fiica ei, Aurora May, s-au mutat în România, după ce vedeta a divorțat de James Goodwin. Cei doi au rămas, însă, în relații foarte bune, iar fetița merge foarte des să-și vadă tatăl în Italia.

Kristina Cepraga (43 de ani) a format un cuplu împreună cu James Goodwin (44 de ani) timp de cinsprezece ani, dintre care zece ani cei doi au fost căsătoriți. În urma iubirii lor pătimașe a rezultat Aurora-May, o bomboană de fetiță în vârstă de 7 ani și jumătate.

În urmă cu doi ani, după divorșul de James, Kristina s-a mutat înapoi la București, după mult timp petrecut în Italia, la Roma, acolo unde a și făcut o carieră de succes în lumea filmului. Nu a venit singură, ci împreună cu fetița ei.

Aurora May continuă, însă, să petreacă mult timp și cu tatăl ei.

O iau cu mine peste tot, dar în caravana Pup-o, mă! nu am luat-o pentru că era vorba de o săptămână de mers peste tot cu autocarul prin țară. Încerc o implic în pogramul meu, dar stă mult și cu bunicii.

Sigur că se vede și cu tatăl ei. E normal și e firesc. Nu concep așa ceva. Fiecare copil dacă e norocos îi are pe ambii părinți în viața lui” , ne-a declarat actrița, la lansarea filmului „Pup-o, mă! 3”.

Kitty Cepraga (43 de ani) joacă, de altfel, pentru prima dată într-o comedie românească, este vorba de „Pup-o, mă! 3”. Fiica ei, Aurora, îi calcă pe urme și este atrasă de lumea actoriei.

Kristina a căutat în București o școală ]n limba italiană pe care micuța să o urmeze. Aurora a reușit să învețe și românește între timp.

Nu pot să spun că ne-am mutat definitiv în România. Cuvântul definitiv pentru mine e doar moartea. Definitiv nu pot să spun pentru că meseria mea e de așa natură încât te duci unde e locul de filmare.

Dacă acum primești un proiect în Bollywood te duci în Bollywood, sau dacă un agent găsește în Italia te duci în Italia. E adevărat că atunci când ești printe prioritară e școala copilului, drept pentru care am înscris-o la școala italiană din București.

A învățat și românește, știe destule cuvinte. Limba ei primară e italiana, engleza și acum a învățat și românește bine. Încă nu știe dacă o să se facă actriță, dar a apărut deja într-un scurt metraj, așa că vedem dacă o ia și ea în zona asta, vom vedea, acum ce va vrea Dumnezeu”, ne-a mai declarat Cristina.

Divorț după 15 ani de căsnicie!

Kitty Cepraga a devenit celebră încă din adolescență, atunci când a făcut parte din proiectul de mare succes „Școala vedetelor”, difuzat la TVR.

Ulterior, a urmat cursurile facultății de teatru, pe care a absolvit-o în 2004. Tot atunci s-a și mutat în Italia. Primul rol notabil al lui Kitty Cepraga a venit în filmul „Unknown Beyond”, dar a mai jucat și în „Moștenirea”, „Gun of the Black Sun” sau „Botticelli Murders”.

Tot în Italia, Kitty l-a cunoscut și pe cel care i-a devenit soț, James Goodwin, un englez cu origini franceze, cu care are pe Aurora-May.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Placinta de branza de vaci  Sursa foto shutterstock 1323096947 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Leonard și Monica Doroftei fac echipă bună la Power Coupe
dan ursa survivor romania 2023 8 jpg
Magitot apare des în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PROTV
De ce nu ar merge Dani Oțil la Power Couple?
octavian ene jpg
Raul Astrolog
Banner subteran
banner bebe cotimanis png
image
actualitate.net
image
actualitate.net