Mânecile de protecție – cât sunt de necesare și ce beneficii oferă?

Leziunile la nivelul brațelor sunt deosebit de frecvente și apar în foarte multe sectoare de activitate. În urma statisticilor, Consiliul Național pentru Siguranță a sugerat că leziunile la brațe reprezintă aproape 5% din rănile care implică concediu medical. Cu toate acestea, deși brațele sunt la fel de vulnerabile ca și mâinile, iată că brațele sunt adesea trecute cu vederea.

click dispo jpg

Necesitatea mânecilor de protecție

De la arsuri, tăieturi, contaminare și răspândirea infecțiilor, iată că mânecile de protecție pot ajuta la prevenirea sau reducerea acestor efecte grave la locul de muncă. Mânecile de protecție, numite și acoperitori de mâneci, sunt fabricate într-o varietate de stiluri. Unele acoperă doar antebrațul de la încheietură până la cot, în timp ce altele acoperă complet brațul, de la încheietură până la subraț și până aproape de umăr. În funcție de standardele de siguranță și igienă specifice fiecărei industrii, mânecile de protecție pot fi tricotate, elastice sau fabricate din plastic. Unele sunt prevăzute cu velcro, unele cu elastic, în timp ce altele pot fi prevăzute cu un orificiu pentru degetul mare, care ține mâneca în poziție și o împiedică să se deplaseze atunci când purtătorul ridică obiecte sau întinde mâna.

Deși nu există standarde precise la mânecile de protecție, angajatorii ar trebui să furnizeze mâneci ori de câte ori evaluarea riscului indică prezența unui pericol care ar putea cauza rănirea brațelor sau răspândirea infecțiilor. În funcție de materialul din care sunt fabricate, acoperitoarele pentru mâneci pot oferă protecție împotriva tăieturii, abraziunii, înțepăturilor, căldurii, arsurilor, șocurilor electrice, razelor UV, flăcărilor, iritanților toxici, prafului, substanțelor chimice și împotriva altor contaminanți. De asemenea, acoperitorile de mâneci pot fi folosite pentru a menține curate antebrațul și mânecile articolului vestimentar.

Tipuri de industrii care necesită utilizarea acoperitorilor de mâneci

Acoperitorile de mâneci pot fi necesare într-o gamă largă de industrii, în special agricultură, silvicultură, industria medicală, petrol și gaze, minerit, producție, construcții și utilități. Adesea, acoperitorile de mâneci sunt necesare și în domeniul comerțului cu amănuntul, în funcție de materialele care sunt manipulate. Mânecile de protecție fabricate din materiale rezistente sunt recomandate persoanelor care riscă să își rănească brațele în timpul programului de lucru. O astfel de protecție corporală este necesară în operațiuni de silvicultură și horticultură, în operațiuni de sudare și caroserie auto și, de asemenea, atunci când sunt manipulate orice tip de produse chimice.

Dacă dețineți o fabrică sau un laborator și primiți vizitatori, politica companiei poate solicita vizitatorilor să poarte mâneci de protecție, mai ales dacă îmbrăcămintea proprie nu include mâneci lungi. Unii producători sunt de părere că atunci când o activitate impune angajaților să poarte mănuși de protecție, ar trebui să existe o cerință și pentru mâneci de protecție. Indiferent dacă este nevoie de protecție împotriva pericolelor comune, cum ar fi tăieturi, arsuri sau răni care pot fi cauzate de manipularea materialelor, riscul nu este doar pentru mână, ci și pentru braț. În industria medicală și în multe alte sectoare de activitate, acoperitorile de mâneci sunt văzute ca o extensie a mănușilor de protecție. Într-un laborator de analize medicale, de exemplu, acoperitorilor de mâneci protejează pielea sau îmbrăcămintea angajatului și reduce riscul de răspândire a infecțiilor. Acoperitorile fabricate din material foarte rezistent sunt adresate angajaților care lucrează cu foi mari de metal și sticlă și riscă astfel să își rănească mâinile și brațele.

Alegerea acoperitorilor de mâneci în funcție de material

În general, mânecile de protecție trebuie selectate pe baza performanței lor și a eficacității lor în protecția împotriva riscurilor identificate ca urmare a evaluării pericolelor, dar și pe baza potrivirii și a confortului. În ceea ce privește performanța, cel mai important factor va fi materialul. Materialele folosite pentru fabricarea acoperitorilor de mâneci variază de la poliester armat la policlorură de vinil și până la țesături foarte specializate. De exemplu, mânecile de protecție din polietilenă rezistă la penetrarea particulelor mici și a stropilor și sunt potrivite pentru angajații care manipulează substanțe toxice. Mânecile fabricate din Tychem, aceasta fiind o țesătură acoperită cu polietilenă, sunt fabricate pentru a preveni pătrunderea substanțelor chimice și sunt utilizate pentru protecție împotriva stropilor în medii industriale. Desigur, materialele variază ca durabilitate.

Unele mâneci de protecție pot fi refolosite și spălate, fără a-și pierde calitățile de protecție, cu unica condiție de a nu fi contaminate cu substanțe greu de îndepărtat. Alte acoperitori de mâneci, cum sunt cele din plastic, sunt fabricate pentru a fi de unică folosință, așa că se recomandă eliminarea lor imediat după folosire pentru a se împiedica răspândirea infecțiilor și contaminarea încrucișată. La selectarea acoperitorilor de mâneci, este important să consultați producătorii, deoarece ei înțeleg cel mai bine limitările și aplicațiile ideale ale diferitelor materiale.

Odată ce profilul de risc a fost analizat și înțeles, este necesar să vă asigurați că mânecile se potrivesc corespunzător și oferă confort. Mânecile de protecție sunt fabricate într-o varietate de dimensiuni atât în ceea ce privește lungimea, cât și lățimea. Un aspect cheie atunci când alegeți lungimea mânecii va fi locul expus potențialului risc, în timp ce lățimea ar trebui să fie aleasă în funcție de dimensiunea brațului angajatului. Scopul final este acela ca angajații să beneficieze de protecție și confort și să fie capabili să își îndeplinească sarcinile.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 piftie de curcan jpg jpeg
Tottenham Hotspur v AZ   UEFA Europa League 202425 League Phase MD3 (1) (1) jpg
horoscop decembrie logo jpg
image png
sarmale freepik jpg
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
image png
zodii norocoase webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net