Explicația pentru care trebuie să ai o minge de tenis în bagajul de mână din avion. Poate fi foarte utilă pentru sănătate
Există nenumărate obiecte importante pe care ar trebui să le avem în bagajul de mână, atunci când călătorim cu avionul. Însă, chiar dacă multe dintre acestea sunt destul de logice și ne vom putea da seama imediat de ce ar trebui să le avem la noi, altele par mult mai bizare. Iar în această categorie se află și banala minge de tenis.

Atunci când călătorim cu avionul, există nenumărate obiecte utile pe care ar trebui să le avem la noi în bagajul de mână. Iar, în cea mai mare parte, acestea sunt destul de logice și utile. De exemplu, este vorba despre obiecte precum perna de gât și dezinfectantul pentru mâini, care ne vor fi de mare ajutor de-a lungul zborului.
Însă, potrivit informațiilor de la adevarul.ro, la fel de utilă poate fi și o minge de tenis! Deși poate suna surprinzător, mingea de tenis poate susține sănătatea pasagerilor în modalități destul de surprinzătoare!
De ce trebuie să aveți o minge de tenis în avion
Această minge este foarte ușor de transportat, iar cu ajutorul ei poate fi susținută circulația sângelui și poate chiar să reducă tensiunea musculară! Practic, acest mic obiect poate înlocui cu succes un aparat voluminos de masaj, atunci când este nevoie!
Tot ce trebuie să faceți este să rulați mingea de tenis pe corp, iar acest lucru va ajuta mușchii să se relaxeze. Presiunea aplicată cu ajutorul acestei mingi vă poate ajuta să vă simțiți mai bine de-a lungul zborului, mai ales dacă masați în zona umerilor, pe coapse, pe încheieturi și pe picioare.
Este un obiect surprinzător de util
Iar un alt detaliu foarte surprinzător atunci când vine vorba despre zborul cu avionul este faptul că nu este deloc indicat să vă încrucișați picioarele!
„Poate părea inofensiv să îți încrucișezi picioarele în timpul zborului, dar este, de fapt, unul dintre cele mai rele obiceiuri pentru sănătate în timpul călătoriei. Poate provoca dureri de spate și articulații și, mai grav, poate restricționa circulația sângelui în picioare, crescând riscul apariției trombozei venoase profunde (TVP)”, a explicat expertul în îngrijirea persoanelor în vârstă la Mobility Solutions Direct, Lee Cartwright.


































