Ce-ți rezervă astrele între 11-17 octombrie

Ce-ți rezervă astrele între 11-17 octombrie

Ultima actualizare:

BERBEC

Exuberante şi inventive, cu o poftă de viaţă molipsitoare, aceste native „reconfigurează“ în mod fericit toate relaţiile cu persoana iubită şi totodată relaţiile familiale. De miercuri, se simt mai libere, foarte inspirate, gata să-şi trântească la pământ definitiv adversarii cei mai primejdioşi.

TAUR

Relaţia de cuplu devine din ce în ce mai stresantă, iar nativele nu înţeleg ce li se mai reproşează o dată ce doar ele îşi susţin material partenerul de cuplu şi familia. Căsătorite ori celibatare, toate doresc să fie independente, mai libere şi mai iubite. Marţi, întâlniri care pot schimba destine.

GEMENI

Este posibil să faceţi întregul interval călătorii multe ori foarte lungi (unele chiar peste hotare), însă fără „însoţitorul“ dorit. Puteţi pierde sprijinul familiei, din cauza lipsei de comunicare ori a termenilor severi pe care îi folosiţi. Familistele sunt de miercuri cele mai stresate profesional.

RAC

Niciodată nu au fost invidiate cum sunt în acest interval, chiar şi de persoana iubită, doar pentru că îi surclasează pe toţi prin succesele financiare (şi nu numai). Prietenii pot fi miercuri ori prea sinceri ori de-a dreptul mincinoşi, iar şefii direcţi le reproşează o grămadă de nimicuri vineri.

Predicțiile pentru următoarele zodii le găsești pe clickpentrufemei.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gem de piersici cu ghimbir jpeg
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Dumi Nibiru 17 iulie 119 jpg
horoscop jpg
geralt coffee 10113048 jpg
carnati istock jpg
zodii istock jpg
bulion adobestock jpg
image
image