Cum vor afecta cele 4 eclipse din 2022 fiecare zodie. Mihai Voropchievici știe secretele!
Numerologul Mihai Voropchievici a explicat, în cadrul unei emisiuni TV, în ce mod ne vor afecta cele 4 eclipse anunțate pentru anul 2022.
Anul acesta vom avea patru eclipse, iar rolul acestor fenomene este de a ne schimba viaţa, a explicat numerologul Mihai Voropchievici, sâmbătă, în cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”, de la Antena 3.
„Universul ne bagă la probe de încercări. Eclipsele nu fac altceva decât să aducă în viaţa noastră necunoscute şi ne temem. Eclipsa vine cu un singur scop, să aducă o schimbare, pentru că evoluţia nu se poate face fără schimbări, nu ai cum să evoluezi altfel.
Particularitatea anului 2022 e schimbarea punctelor de eclipsă. Ele sunt imaginare, dar ne dau două coordonate.
Nodul Nord ne arată care e menirea noastră, cu ce scop am venit pe lume. Nodul Sud, diametral opus, ne spune când ne aşteaptă pedeapsa karmică, trebuie dusă.
Aceste noduri sunt două puncte care se intersectează cu lumina soarelui şi cu Luna şi ne oferă nouă provocările respective", a spus numerologul Mihai Voropchievici.
Cum afectează eclipsele din 2022 fiecare zodie
În timpul eclipselor, semnele de Foc (Berbec, Leu, Săgetător) pot avea probleme cu banii din cauza proastei gestionări, a felului nechibzuit de a cheltui peste măsură. Aşa că fiţi atenţi cum vă drămuiţi banii!
Semnele de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) pot avea oportunităţi legate de noi câştiguri băneşti, dar şi în zona amoroasă.
Semnele de Apă (Rac, Scoprion, Peşti) realizează că ceea ce îşi doresc cu adevărat e acel lucru pe care şi l-au dorit de multă vreme, deci nu mai vor lucruri materiale, ci ceva sufletesc.
Semnele de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) au nevoie să-şi reorganizeze programul de lucru, dar mai bine ar fi programul total şi cel de viaţă, şi de călătorii, pentru că au nevoie. Trebuie să mediteze mai mult, pentru a putea să aducă armonia în viaţa lor.
În afară de cele două eclipse de soare de anul acesta, vor mai fi două eclipse de Lună care vor avea loc pe 16 mai şi 8 noiembrie.