Zodia care își găsește sufletul pereche înainte de Revelion. Nu va mai petrece singură trecerea dintre ani!

Una dintre cele 12 zodii ale horoscopului va fi în culmea fericirii de Revelion! Aceasta își va găsi sufletul pereche și nu va mai fi nevoită să petreacă singură noaptea dintre ani. Hai să vedem despre cine este vorba!

1 zodii valentines day jpg jpeg

Veste mare, mare de tot pentru una dintre zodiile horoscopului! Deși se gândea că sfârșitul anului o va prinde singură, iată că lucrurile stau cum nu se poate mai bine pentru ea, chiar atunci când se aștepta cel mai puțin. 

Zodia care își găsește sufletul pereche înainte de Revelion

Chiar dacă tot anul 2022 a fost unul de coșmar pentru ea din punct de vedere al dragostei, acum se pare că a dat norocul peste ea, la propriu!

Zodia care își găsește sufletul pereche înainte de Revelion și pentru care soarta zâmbește din nou este Balanța. Balanța a avut parte, în 2022, numai de decepții amoroase. A întâlnit, pe rând, 3 parteneri în decursul celor 12 luni, dar niciunul dintre ei nu a fost cel potrivit. 

Primul partener, abuziv din fire, i-a făcut zile fripte Balanței. A manipulat-o până în pânzele albe, așa că relația lor s-a terminat mai repede decât se aștepta nativul nostru. 

Cel de-al doilea partener, deși părea a fi vorba de un om cât se poate de ok, a pus mereu familia pe primul plan. Ori de câte ori zodia noastră avea nevoie de atenție, partenerul său refuza să i-o ofere și să găsească tot felul de alte activități, în compania familiei sale. Până la urmă n-ar fi fost nimic tragic dacă ar fi inclus-o și pe ea!

Citește și - Zodia care se desparte în decembrie. Nativii care rămân singuri de sărbători

Ultimul partener, cel alături de care a trăit o poveste de iubire de câteva luni i-a făcut, Balanței, viața un coșmar. Acesta avea mania jocurilor de noroc și nu mare i-a fost mirarea zodiei noastre atunci când a văzut că nimic nu se leagă în relația lor de cuplu. Minciunile, abuzurile verbale și fizice și jignirile au fost la ordinea zilei, așa că a pus capăt și acestei relații și și-a pierdut complet speranța că va mai găsi, anul acesta, dragostea adevărată. 

Balanța, clipe de vis alături de partenerul său, de Revelion

Chiar atunci când se va aștepta cel mai puțin, Balanța își va găsi sufletul pereche, iar de data aceasta va dura pentru totdeauna. Deși mai sunt doar câteva zile până la Revelion, nu trebuie să dispere! Știți cum se spune...oamenii potriviți apar, cel mai adesea, la momentul nepotrivit. Important este să ne dăm seama imediat!

Balanțele vor avea parte de clipe de vis de Revelion, alături de noul lor partener de viață. O excursie spontană într-o locație montană va face totul să fie ca un basm, însă sub forma unei realități cum nu se poate mai perfectă!

Balanțele vor cunoaște dragostea adevărată și vor fi surprinse să vadă cât de repede vor evolua lucrurile între ele și partenerul cel nou. Mai mult, în 2023, astrologii informează că vor exista momente-cheie în viața nativilor Balanță, mai ales pe plan personal și sentimental.

Deci, cine știe... Poate noul partener cunoscut înainte de Revelion va face chiar pasul cel mare și le va oferi Balanțelor inelul mult visat!

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net