Reţeta video: Cum se face salată de vinete
În post sau nu, vara sau toamna, vinetele se pot prepara mai ales atunci când aveţi nevoie de un aperitiv de pus pe pâine. Spre deosebire de preparatele din Orientul Mijlociu în care vinetele se folosesc foarte mult la cuptor, noi românii obişnuim să le facem în special coapte pe aragaz (dar puteţi şi la cuptor pe funcţia de grill) şi amestecate cu ceapă.
Ingrediente:
2 vinete coapte
50 ml ulei
1-2 linguri oţet mere
1 ceapă roşie
câteva roşii cherry
sare şi piper după gust
Mod de preparare:
1. Se coc vinetele pe aragaz (dacă aveţi un suport de fontă este perfect, dacă nu le puteţi coace direct pe flacăra), circa 15 minute. Se întorc pe toate părţile până simţiţi că se crapă coajă.
2. Se curată de cojile arse (ajutaţi-va de un castron de apă rece în care să va băgaţi mâinile), se sărează şi se lasă la scurs în sită de plastic (în cea de metal/inox oxidează), timp de o ora.
3. Tocaţi ceapa roşie mărunt şi amestecaţi-o cu sarea şi piperul.
4. Tocaţi vinetele pe un tocător pentru a sări seminţele şi a putea fi consumate sub formă de pastă. Amestecaţi-le cu ceapă.
5. Serviţi sau ornaţi cu roşii cherry sau roşii proaspete româneşti.