Minivacanţă în Croaţia

Minivacanţă în Croaţia

Ultima actualizare:
1 48402 original jpg jpeg

Zilele însorite de primăvară te duc cu gândul la vacanţă? Poţi lua în calcul o destinaţie cât se poate de interesantă: Croaţia. Dacă ţi se pare tentant, în această perioadă, agenţiile de turism pun la dispoziţie o serie de oferte convenabile. Cu aproape 180 de euro (transport inclus cu autocarul şi cazare la hotel de trei stele) ai ocazia să stai patru zile. Iată unde merită să mergi!

Nu trebuie să-ţi faci neapărat o rezervare cu câteva luni înainte pentru a te bucura de o vacanţă reuşită. În lunile de primăvară agenţiile de turism sunt pregătite să-ţi ofere cât mai multe opţiuni de vacanţă,la preţuri destul de accesibile. Mai mult,dacă optezi pentru litoral,atunci perioada îţi surânde. Sezonul se deschide chiar de la finalul lunii aprilie.În Dubrovnik,vară în toată regulaDacă vrei să te bucuri de atmosfera mediteraneană poţi merge în staţiunile:Dubrovnik,Rovinj,Porec sau Orebic. Până în octombrie,când se închide sezonul,turiştii vin aici să se bucure de atmosfera estivală şi să petreacă cele mai frumoase zile de concediu cu familia ori prietenii. Din bagajul tău nu trebuie să lipsească rogojina şi proasoapele moi deoarece majoritatea plajelor sunt acoperite cu pietriş. Sezlongurile şi umbrele pentru plajă se plătesc.

Majoritatea hotelurilor dispun de piscine,iar ca modalităţi de distracţie poţi alege tenisul de masă sau de câmp,scufundările şi plimbările cu vaporaşul. Dacă îţi alegi să stai la o vilă poţi dispune de mai multe facilitaţi precum bucătărie complet utilată,biciclete pe care le poţi închiria fără să plăteşti în plus,foehn în cameră şi multe altele.

Odată ce ajungi la Zegreb eşti uimită de efervescenţa oraşului şi de frumuseţea arhitecturii. Cei care au fost deja aici au rămas impresionaţi de Catedrala Sfântului Marcu,dar şi de piaţa din apropierea acesteia,unde a fost executat Matija Gubec,căpetenia răscoalei din 1573,despre care se spune că a fost înecată în propriul sânge.

Dacă îţi fac plăcere plimbările lungi şi relaxante poţi merge să admiri speciile de flori la Gradina Botanică. Nici parcurile nu se lasă mai prejos,fiind împodobite pe tot parcursul anului cu o serie de plante decorative deosebite. Dacă iubeşti arta atunci Muzeul Mimara prezintă o serie de picturi dintre cele mai alese. Acesta găzduieşte o serie de lucrări semnate de Rembrandt,Rubens,Van Gogh şi chiar Leonardo Da Vinci.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop webp
lovely couple sitting bed while woman calm down her boyfriend which upset jpg
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
image
image