Ce se întâmplă după ce pasiunea dispare? Ideal ar fi să se transforme în iubire prietenească, spun cercetătorii

Ultima actualizare:

Într-un articol publicat în ediţia online a „The New York Times", autoarea Jane Brody aduce argumente în favoarea unei relaţii de iubire trainice construite prin muncă.

În acest sens, citează studiile unor cercetători de la Universitatea de Stat din Michigan în care se arată că sentimentul de fericire care apare în urma căsătoriei durează numai doi ani, după care oamenii revin la starea de dinainte.

Pasiunea are o durată de viaţă limitată şi trebuie să evolueze, devenind „iubire prietenească, alcătuită din profundă afecţiune, legături strânse şi preferinţe", potrivit profesoarei de psihologie Sonya Lyubomirsky de la Universitatea din California.

În cartea sa, „Miturile fericirii", aceasta descrie o serie de acţiuni şi de cuvinte care pot menţine dragostea la intensitatea sa iniţială.

Ea arată că tendinţa umană de a forma o „obişnuinţă" în faţa circumstanţelor pozitive - de a deveni atât de obişnuiţi cu lucrurile care ne fac să ne simţim bine, astfel încât acestea nu mai au acelaşi efect - poate ucide fericirea conjugală. Psihologii o numesc „adaptare hedonistă": lucrurile care ne fac fericiţi sunt de scurtă durată.

Prima sugestie a lui Lyubomirsky este să adoptăm măsuri care să încetinească acest proces, respectiv obişnuinţa care conduce la plictiseală şi la lipsă de satisfacţii.

Aceşti paşi trebuie parcurşi înainte ca respectivul cuplu să se confrunte cu probleme, sugerează ea. Strategiile propuse se referă la acordarea de timp pentru conversaţii, ascultarea celuilalt, exprimarea afecţiunii şi a admiraţiei.

Ea subliniază importanţa aprecierii celuilalt.

Importantă este şi varietatea, care contribuie la menţinerea unei relaţii „proaspete, profunde şi pozitive".

Noutatea este un puternic afrodiziac, iar varietatea merge mână în mână cu un alt pont: surprinderea partenerului de viaţă. Asta deoarece în timp partenerii ajung să se cunoască prea bine unul pe altul, ceea ce poate conduce la instalarea rutinei.

Potrivit studiilor realizate de Barbara L. Fredrickson, profesoară la Universitatea din Carolina de Nord, o relaţie înfloritoare are nevoie de până la trei ori mai multe emoţii pozitive decât negative.

Pentru a ajuta o relaţie să se menţină pe calea cea bună, Lyubomirsky mai sugerează păstrarea unui jurnal în care să notezi evenimentele fericite, dar şi pe cele mai puţin plăcute care apar între tine şi partener.

Ea mai sugerează ca fiecare partener să se întrebe, în fiecare dimineaţă : „Ce pot face astăzi, timp de cinci minute, pentru ca viaţa partenerului meu să se schimbe în bine?". Cele mai simple gesturi, precum împărtăşirea unui moment amuzant, un zâmbet sau o atitudine jucăuşă pot contribui la menţinerea fericirii cuplului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 piftie de curcan jpg jpeg
Tottenham Hotspur v AZ   UEFA Europa League 202425 League Phase MD3 (1) (1) jpg
horoscop decembrie logo jpg
image png
sarmale freepik jpg
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
image png
zodii norocoase webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net