Uite de ce afecţiuni te poţi îmbolnăvi dacă porţi un sutien nepotrivit
Estimările arată că până la 80 la sută dintre femei poartă sutiene care nu au mărimea potrivită, motivul principal fiind că au tendinţa să subaprecieze lăţimea spatelui şi în acelaşi timp să supraestimeze dimensiunea cupei, scrie Daily Mail.
"Femeile vin la mine la clinică în mod regulat cu probleme ca umeri rotunjiţi, spatele cocoşat, indigestie din cauza diafragmei şi boli pulmonare restrictive, urme de la bretele şi semne pe umeri: toate indicii ale purtării unui sutien nepotrivit", povesteşte Lorna Mills, chiroterapeut în Oldham, Marea Britanie.
Femeile poartă sutiene prea mari
Potrivit acesteia, una dintre cele mai mari probleme este că femeile poartă de obicei sutiene care au cupele prea mari. Astfel, bretelele sunt de asemenea prea mari, aşa că sunt strânse în mod constant, ceea ce duce la aplecarea spatelui şi a gâtului, modificând forma coloanei vertebrale şi creând tensiune şi disconfort. "În multe cazuri am putut face legătura între plângerile femeilor privind durerile de spate şi gât şi sutienele nepotrivite care nu numai că oferă foarte puţină sau zero susţinere, dar cauzează şi probleme vizibile în postură, ce rezultă în durere şi tensiun", a spus şi Richard Moore, consultant în osteopatie şi terapeut din Nottingham.
Un sutien nepotrivit poate provoca afecţiuni de digestive
"Sutienele tradiţionale sunt adesea prea strânse în jurul coastelor, creând un punct de pivot la mijlocul spatelui, împărţindu-l în două zone mai mici care nu funcţionează la fel de eficient", a mai spus Moore, adăugând că lipsa de susţinere din faţă poate să deformeze şi partea de jos a spatelui. Potrivit lui Moore, toate aceste schimbări defectuoase care apar în mod constant pun o presiune nedorită pe diafragmă, care afectează procesul respirator mai ales în cazul celor care petrec ore stând la birou în fiecare zi şi pot duce în acelaşi timp şi la probleme de digestie şi la sindromul intestinului iritabil. "Bretelele prea strânse cauzează nu numai iritaţii ale pielii, dar reduc şi circulaţia sângelui, afectează nervii şi contribuie la dureri de cap."
Cum alegi cel mai bun sutien
- Bretelele ar trebui să nu intre prea adânc în piele, ci să se potrivească într-un mod confortabil pe corp.
- Banda din spate ar trebui să stea fără să se ridice prea sus înspre zona umerilor.
- Sutienul cu o măsură perfectă ar trebui să lase loc pentru două degete la spate şi pentru unul în faţă, între cupe.