Admiterea la facultate 2019, la Poliţie, SRI sau SIE
Ai visat că ești spion, ca James Bond? Vrei să prinzi criminali periculoși? Poți ajunge ce ai visat dacă iei examenul de admitere la Academia de Poliţie, SRI sau SIE. Uite care sunt condițiile și numărul de locuri la admiterea la facultate 2019.
Absolvenții de liceu au aflat mediile de la Bac și se pregătesc pentru admietrea la facultate. O idee bună este înscrierea la Academia de Poliție, la SRI sau la SIE.
Absolvenţii de liceu care sunt interesaţi de o carieră în Serviciul Român de Informaţii (SRI) trebuie să treacă o serie de teste, care le vor verifica atât nivelul de cunoştinţe, cât mai ales aptitudinile specifice. Concret, tinerii interesaţi de o carieră în SRI trebuie să aibă o serie de abilităţi şi aptitudini, precum nivel superior de inteligenţă, capacitate de adaptare, rezistenţă la stres şi în condiţii de program prelungit, atenţie concentrată şi distributivă de nivel ridicat, perseverenţă, dorinţă de perfecţionare continuă, un bun echilibru psiho-emoţional şi abilităţi de comunicare.
În acest an, la Academia de Informaţii „Mihai Viteazul“, există 37 de locuri la specializarea Psihologie – informaţii şi 13 locuri pentru cei care vor să devină specialişti în „Securitate şi informaţii.
Există mai multe modalităţi de a fi angajat în SRI, în funcţie de pregătirea şi profilul profesional al candidatului. Absolvenţii de studii liceale pot da examen de admitere la studiile universitare de licenţă ale Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“. Acestea formează ofiţeri operativi de informaţii şi ofiţeri analişti.
În acest an există 37 de locuri la specializarea Psihologie – informaţii şi 13 locuri pentru cei care vor să devină specialişti în „Securitate şi informaţii”. Absolvenţii acestei specializări sunt încadraţi în SRI ca ofiţeri analişti.
Cei care au deja studii universitare de licenţă îşi pot completa pregătirea prin cursurile de master profesional organizate de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“. Acestea sunt dedicate, de asemenea, formării ofiţerilor operativi de informaţii şi a ofiţerilor analişti.
Admiterea la facultate 2019. Locuri la Academia de Poliție
Pentru viitorii poliţişti admiterea în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” se face numai prin concurs.
În sesiunea iulie-august 2019 se poate da concurs pentru specializările Ordine şi siguranţă publică, Drept, Instalaţii pentru construcţii – Pompieri şi Arhivistică.
Viitorii studenţi se bat de 665 de locuri.
În acest an, Şcolile de Agenţi şi Subofiţeri ale M.A.I. nu organizează concurs de admitere pentru că, în această perioadă, se pregătesc la capacitate maximă două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi.
În aceste condiţii, în 2019, nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere în şcolile de poliţie. „O nouă sesiune de admitere la şcolile postliceale ale M.A.I. va fi organizată în prima parte a anului 2020, conform graficului ce va fi comunicat din timp", a comunicat MAI.
Admiterea la facultate. Locuri la SIE
”Punem ţara înainte de orice, datoria înainte de propria persoană, suntem mândri ştiind că tot ceea ce facem este pentru România“, este sloganul după care se orientează Serviciul de Informaţii Externe (SIE), scrie adevarul.ro.
De aceea, a fi angajat al SIE înseamnă să-ţi doreşti să fii cel mai bun. „Adevărul este că lucrăm mai degrabă cu creierul şi cu informaţia decât cu arme“, spun cu mândrie cei de la SIE.
Spre deosebire de SRI, SIE nu are propria instituţie de învăţământ, recrutările fiind din sursă externă.
Cine vrea să facă o carieră în SIE trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie absolvent cu diplomă de licenţă al unei instituţii de învăţământ superior acreditate, să aibă medii mari de absolvire şi rezultatele deosebite obţinute pe parcursul anilor de studiu (reprezintă criterii de departajare) şi să aibă maximum 35 de ani.
Însă nu doar studiile te pot recomanda pentru o carieră în SIE. „Punem mare preţ şi pe «şcoala vieţii», şi pe talentele tale, poate nedescoperite sau nefolosite până acum“, susţin cei de la SIE pe site-ul oficial.
SIE recrutează personal în patru categorii de activitate – operativ, analiză strategică, specialişti şi protecţie. Trebuie spus că ofiţerii operativi, aflaţi în prima linie a SIE, se formează în 5-8 ani şi se dezvoltă continuu.
Pentru angajarea în domeniul operativ, candidatul trebuie să dispună de o inteligenţă peste medie, cultură generală de nivel superior, capacitate foarte bună de relaţionare, abilitate de comunicare, exprimare bogată, fluentă şi elevată, atât în vorbire, cât şi în scris. De asemenea, disponibilitatea de a lucra în străinătate este obligatorie. Exprimarea fluentă într-o limbă de circulaţie internaţională este obligatorie, iar cunoştinţele de limbi străine rare reprezintă un avantaj.
Citește și
Topul universităților din România. Cine este pe primul loc
Ce note au luat la Bac fata lui Liviu Vârciu și baiatul Ozanei Barabancea