Elena, soția lui Ianis Hagi, radiază de frumusețe în ultimul trimestru de sarcină. Rochia purtată la cununia cumnatei sale a atras toate privirile

#Exclusiv Click!

Elena, soția lui Ianis Hagi, a radiat de frumusețe la cununia religioasă a cumnatei sale! Aflată în ultimul trimestru de sarcină, silueta ei a rămas aproape neschimbată, iar rochia elegantă pe care a purtat-o a pus în evidență acest lucru.

Elena Hagi / Foto: Instagram, Click!
Elena Hagi / Foto: Instagram, Click!

Kira Hagi și grecul Thomas Ferfelis și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu astăzi, 28 iunie 2025, în cadrul unei ceremonii, la care familia și apropiații le-au fost alături. Printre cei care au fost prezenți la acest eveniment important al anului s-au numărat, bineințeles, Ianis Hagi, alături de soția lui, Elena, care au strălucit de frumusețe și eleganță.

Cei doi au sosit la Biserica Sfântul Visarion din București, (locul unde și ei s-au cununat religios în urmă cu un an) ținându-se de mână, sub privirile admirative ale celor prezenți. Ianis, cunoscut pentru stilul său elegant, a purtat un costum simplu, iar soția lui, Elena, a optat pentru o ținută la fel de rafinată și elegantă.

Cum arată Elena Hagi însărcinată în ultimul trimestru?

La cununia religioasă a cumnatei sale, Elena a ales să porte o rochie de culoare galbenă, care i-a evidențiat burtica de gravidă. Deși este însărcinată în ultimul trimestru, iar peste două luni va naște un băiețel, silueta Elenei nu pare că a suferit modificări semnificative. Soția lui Ianis se află într-o formă fizică de zile mari și radiază de fericire, semn că este o graviduță fericită și împlinită. Ea a ales să își accesorizeze rochia cu o poșetă verde strălucitoare și bijuterii rafinate, iar machiajul a fost unul natural, în nuanțe de maro și nude. Părul și l-a prins la spate, într-un mod simplu și elegant.

Cât costă rochia Elenei Hagi?

Look-ul Elenei este o adevărată sursă de inspirație, iar prețul ținutei nu este unul mic. Doamnele care își doresc să achiziționeze o astfel de rochie trebuie să plătească 6.131 de dolari pentru creația marca Prada, anunță Cancan.ro. De asemenea, setul de bijuterii format din colier și cercei provine de la celebrul brand Tiffany & Co. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net